— Nu te mai învârti, mă, pe aici, că am eu grijă să te chem când o fi nevoie, îi spuse în cele din urmă întărâtat.

— O fi crezând că te dai la mine, şopti Marioara după ce plecă băiatul, şi că d-aia l-ai gonit.

— Ei, de unde mai ştii? făcu Spiridon bine dispus. Eu sunt om al dracului! Nici când cu gândul nu gândeşti, te pomeneşti prinsă în braţe şi sărutată!...

— Nu mai spune! se miră Marioara.

NOAPTEA DE SÂNZIENE

— Râzi tu, dar nu mă cunoşti. La câte fete ca tine le-am sucit eu minţile... Şi se lăudau nevoie mare că aşa şi pe dincolo, înţelegi ce vreau să spun...

Fata izbucni în râs, însă în acea clipă se deschise uşa şi o figură străină apăru, legănându-se. Vădastra întoarse enervat capul, crezând că a intrat din nou patronul sau băiatul să toarne vin în pahare. Dar simţi cum tot sângele i se scurge din vine şi rămase împietrit, nevenindu-i parcă să-şi creadă privirilor, în prag şovăia, luptându-se cu ameţeala, învăţătorul Gheorghe Vasile. „Tata!", îi trecu atunci prin minte, şi i se păru absurdă simplitatea cu care i se înfăţişa acest gând. Marioara întoarse şi ea capul, mirată de paloarea şi tăcerea bruscă a lui Spiridon. Omul din prag i se părea cu totul inofensiv, aşa cum se sprijinea zâmbind de clanţă, cu pălăria lui largă apăsată chefliu pe ceafă, cu tunica de învăţător de ţară descheiată, cu pantalonii de dimie murdăriţi. Patronul apăru câteva clipe în urmă lângă el, încercă să-l tragă înapoi, şoptindu-i ceva la ureche, dar omul era cu chef şi-şi smulse braţul, făcând un pas în cameră, scoţându-şi pălăria şi salutându-l respectuos pe Spiridon.

— E beat! şopti Marioara cu oarecare teamă.

Dar Vădastra nu-şi îngădui să răspundă. îşi duse mâna la frunte, înghiţi greu, de mai multe ori, apoi apucă

paharul din faţă şi-l sorbi. „Tata! M-a prins tata! îi răsuna în minte. Ce mă fac acum?!"

— Văd că masa asta e liberă, vorbi cu greutate învăţătorul, adresându-se patronului, care rămăsese încurcat în mijlocul odăii, privind când spre Vădastra, când spre noul venit. Dacă domnul colonel nu se supără...

„Locotenent! sunt locotenent! îi trecu prin minte; nici nu cunoaşte gradele! Se vede că e afumat!..." Gândurile acestea, cât erau de absurde, îl linişteau, şi Spiridon se agăţa de ele, încurajându-se, repetându-le, sporindu-le rezonanţa în conştiinţa lui înspăimântată.

— ... Sau poate n-o fi colonel, adăugă văzând că Spiridon nu-i răspunde şi nu se încumetă nici să-l privească.

Prea e tânăr ca să fie colonel. Poate o fi maior, ce zici?

— Domnu' Vasile, vă rog! încercă patronul să-l potolească. Poftiţi dincolo... Faceţi deranj aici...

— Dacă dumnealui nu se supără, continuă învăţătorul, şi nici domnişoara, adăugă făcând încă un pas spre masa lor şi salutând respectuos, mi-ar face chiar plăcere să stăm împreună.

— ... De altfel, noi plecăm, spuse brusc Vădastra adresându-se patronului. Să faci plata, te rog!...

— Ah, mă rog, asta nu! protestă bătrânul apăsând cuvintele. Asta o pot considera o insultă, şi noi, învăţătorii, apostolii neamului, nu ne lăsăm insultaţi... Nici chiar de ofiţeri... Am zis: nici chiar de ofiţeri...

— Nu intra în vorbă cu el, că e beat! şopti din nou Marioara.

MIRCEA ELIADE

100

Vădastra ridică din umeri şi-şi turnă încă un pahar cu vin. Tatăl său îl privi lung, apoi se aşeză pe un scaun de la masa vecină, dar în aşa fel încât să-l poată vedea.

— Mare blestemăţie, rosti făcându-şi cruce. I-auzi, domnule, ce i-a trecut prin cap!...

Vădastra simţi din nou fiorul spaimei sugrumându-i răsuflarea şi făcu un mare efort ca să vorbească.

— Aşa cum îţi spuneam eu, începu precipitat, nu te poţi baza pe oricine... Trebuie însă să-ţi faci datoria... Să

priveşti drept înainte... Ce contează dacă unii spun aşa şi pe dincolo?...

— Bravo! Asta mi-a plăcut! îl aprobă bătrânul trăgându-şi scaunul şi mai aproape de masa lor.

— Domnule, interveni atunci Marioara, ce te-amesteci dumneata în discuţia noastră?! Om bătrân... Ai putea să

fii mai serios!

— Mary, nu intra în discuţie, o întrerupse nervos Spiridon.

— Cum i-ai zis? se miră bătrânul punând în glumă palma la ureche şi aplecându-şi capul către el. Mary? Ia mai zi o dată!... I-auzi domnule!

— Mă rog, ce te priveşte pe dumneata?! izbucni Marioara. Mai bine vezi în ce hal eşti, că nici nu te poţi ţine pe picioare!...

Bătrânul îşi trecu mâna uscată pe frunte, clămpăni de mai multe ori limba, apoi oftă adânc, privind cu înţeles pe Spiridon.

— Vezi-ţi de treabă că nu te-a întrebat nimeni nimic, continuă Marioara mânioasă.

— Păi, nu-mi văd de treabă? făcu bătrânul parcă trezindu-se din somn. Dacă nici eu n-oi fi om care să-mi văd de treabă, apoi care o mai fi?... Dumneata ştii cine sunt eu, domnişoară?

— Nu ştiu şi nici nu mă interesează!...

— Rău faci că nu ştii, începu sfătos învăţătorul, trăgându-şi din nou scaunul spre masa lor.

— Ce dracu' face ăla cu nota?! se enervă Spiridon întorcând capul spre uşă şi începând să bată cu furculiţa în farfurie.

— ... Că nici nu ştii, şi nici nu te interesează! continuă celălalt. Rău faci!... Eu nu sunt un oarecine... Să-ţi spună

dumnealui, că doar ne cunoaştem!...

Patronul intră în clipa aceea cu nota şi, văzându-l pe învăţător cu scaunul tras între cele două mese, vorbind, nu ştiu ce să facă.

— Plata, domnule, că mă grăbesc! vorbi răstit Vădastra.

— S-avem pardon?! strigă bătrânul ridicându-se de pe scaun. Mai e până la plată. Să bem întâi un pahar cu domnul căpitan şi cu domnul Ioan.

— Domnu' Vasile, vă rog, de ce nu veniţi dumneavoastră dincolo? încercă din nou patronul să-l convingă.

Dumnealor sunt grăbiţi.

i,.OCTAV!AN GO6AM NOAPTEA.DEJ SÂNZIENE

— Taci, mă, din gură şi adu un pahar!... Că dacă nu, fac un scandal!... Privi cu atâta hotărâre spre patron, încât acesta dispăru să aducă paharul.

Vădastra, intimidat, îşi umezea buzele privind fix înaintea lui. Bătrânul trase scaunul din mijlocul odăii şi se aşeză la masă.

— Eu, domnişoară, sunt învăţător... Am învăţat şi eu carte, destulă pentru vremea mea...

— Nu prea se vede! spuse Marioara.