— Ce naivi sunteţi voi, bărbaţii inteligenţi, spuse Cătălina privindu-l în ochi.
în ochii ei, râsul se păstra încă, tot atât de obscen, de provocator. Biriş strânse mai puternic speteaza fotoliului.
„Acum cred că e momentul, îi alerga gândul prin minte. Doar smulg, cu un singur gest, poate chiar cu piciorul, ştecărul din priză, şi mă prăbuşesc deasupra ei, pe divan, în întuneric."
— îndată ce nu mai e vorba de un personaj feminin, continuă Cătălina, de o femeie dintr-o carte sau dintr-o piesă de teatru, nu mai înţelegeţi nimic. Aşa e şi Dan... Aşa e, probabil, şi Viziru, adăugă cu o umbră de gravitate în glas.
„Acum!", îi strigă gândul. Dar se simţi golit dintr-o dată de sânge, de puteri, şi începu să tremure.
— Femeia aceea, continuă Cătălina pe gânduri, ca şi cum şi-ar fi vorbit mai mult sieşi, i-a iubit pe amândoi.
Crezi că e atât de greu lucrul ăsta, să iubeşti doi bărbaţi?.'..
Zâmbise rostind ultimul cuvânt, dar în clipa următoare îl văzu sărind, ca împins de un resort, de pe fotoliu, îl zări pătrunzând în zona de lumină a abajurului, cu ochii micşoraţi şi gura deschisă, uscată, şi-apoi simţi mirosul de tutun din haine, respiraţia lui sugrumată, auzi cuvinte repede înghiţite, parcă trase înapoi între dinţi, supte cu un suspin în gâtlej, cuvinte pe care nu le putea înţelege. Se smuci, apărându-şi pieptul cu braţele, depărtându-şi capul, întorcându-l când într-o parte, când în cealaltă, fără să îndrăznească să ţipe.
— Petre! şopti ea. Ce faci?! Petre!
El izbuti să-şi apropie gura de gâtul ei şi simţi sărutarea sălbatică, nepricepută, ca o ventuză umedă, fierbinte.
— Te implor! strigă ea cu un glas sugrumat. Te rog. Te implor! Nu face asta!... Am să mă omor!
încercă încă o dată să se smulgă de sub trupul lui şi, desprinzându-şi genunchiul, Biriş întrevăzu până foarte sus ciorapul şi pielea palidă, aproape ireală, a coapsei.
— Te implor! şoptea ea în neştire.
— Te iubesc! vorbi el înfundat. Vreau să fii femeia mea, soţia mea! Te iubesc!...
MIRCEA ELIADE
188
189
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— Lasă-mă, spuse ea foarte încet. E groaznic!...
Biriş şovăi câteva clipe, cu gura foarte aproape de gâtul ei, apoi îl cuprinse deodată o cumplită ruşine, amestecată
cu milă, de el însuşi — şi se ridică de pe divan. Se împletici în firul lămpii cu abajur, dar ajunse până la fotoliu şi-şi rezemă mâna de spetează. Răsufla greu, cu zgomot. îşi trecu degetele prin păr, apoi îşi refăcu cravata.
— Te rog, iartă-mă! şopti Cătălina. Nu pot. Te iubesc prea mult, te iubesc ca pe un frate!...
Când întoarse capul s-o privească, o zări în mijlocul divanului, cu faţa prinsă între palme, cu părul căzându-i peste frunte, peste braţe, aproape auriu în bătaia lămpii. Se îndreptă atunci spre uşă.
— Ce faci? îl întrebă Cătălina, ridicându-şi faţa din palme. Unde te duci?
— La dame, spuse Biriş în faţa uşii, fără să se întoarcă. Asta-i destinul meu, destinul oricărui belfer: să se ducă
la dame...
— Petre! îl strigă speriată Cătălina. Petre!...
Se opri şi-şi mai trecu o dată mâna peste cap, oprindu-şi-o o clipă în creştet. Ruşinea, mila de el însuşi, lăsaseră
loc unei porniri de ură care-i ardea pieptul; o simţea cum urcă fierbinte, din măruntaie, şi cum i se opreşte în piept, ura aceea fără nume, ca un jăratic.
— Te implor, rămâi! o auzi din nou, rugătoare. N-am să mai mă gândesc niciodată... E ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Rămâi!...
Cu un zâmbet sleit pe obraji, se întoarse, fără grabă, privind-o în treacăt, peste umăr, şi se aşeză în fotoliu. începu să-şi caute pachetul cu ţigări. Cătălina rămăsese în mijlocul divanului, cu fruntea plecată.
— La dame, vorbi din nou Biriş desfăcându-şi nervos, tremurând, pachetul cu ţigări. Că sunt profesor de filosof ie. Intelectual distins. Dacă măcar ar fi avut coana Viorica o servitoare tânără, m-aş fi culcat cu ea. Aşa se culcă
intelectualii: cu servitoarele. Dar eu trebuie să mă duc la dame. Femeia pe care o iubesc...
„... Mă platonicianule, îi spusese într-o seară Bursuc, în pragul cafenelei, cu glasul lui gros, vulgar, mă
idealistule, tu încă n-ai înţeles că orice femeie e curvă?!..." „Târfa aia de Cătălina, aia ţi-a mâncat capul, maică!
se lamenta coana Viorica, nepricopsita aia de se-ntinde cu toţi bărbaţii..." „Ei şi? îşi repetase el de nenumărate ori, ei şi? E femeia pe care o iubesc..."
— ... Se culcă cu alţii, cu ăi proşti, cu ăi cu bani, continuă el mai înfundat, gata să izbucnească. Femeia pe care o iubesc este şi ea intelectuală, e damă de lux; se culcă numai cu cine a apucat, cu un nătărău care se dă drept nebun ca să pară interesant şi cu oricine altul o plăteşte gros!...
— Petre! ţipă Cătălina ridicând fruntea, cu un ţipăt scurt, deznădăjduit, ca şi cum ar fi fost rănită.
— Aşa se spune în oraş, continuă el placid, înghiţind anevoie, cu gura uscată, aşa spun toţi. Că te culci pe parale!...
Cătălina îşi plecă din nou fruntea şi-şi ascunse capul în palme.
