— Aş vrea să vă întreb ceva, rupse deodată tăcerea Ştefan. Poate are să vă pară curios...

— Spune, făcu Antim văzându-l că şovăie.

— Are să vi să pară ridicolă curiozitatea mea, începu Ştefan cu un zâmbet vinovat.

Antim se opri din drum şi-l privi lung, cu subînţeles.

— Bănuiesc eu cam ce poate să fie, spuse. Vrei să mă întrebi de Spiridon...

— Ceva în legătură cu el, începu cu însufleţire Ştefan. Când locuiam în acelaşi hotel, într-o cameră vecină cu a lui, îl auzeam adesea vorbind cu prietenii. Şi vorbea mereu de o anumită doamnă Zissu, o cunoştinţă de-a lui din prima

MIRCEA ELIADE

228

tinereţe... Voiam să vă întreb dacă ştiţi ceva despre această doamnă Zissu, dacă dumneavoastră v-a vorbit vreodată de ea... Antim continua să-l privească lung.

— O fi fost vreun amor de-al lui, din tinereţe, spuse.

— Dar nu v-a vorbit niciodată de ea? stărui Ştefan, nu i-a rostit niciodată numele?...

Antim clătină din cap.

— Nu mi-aduc aminte să-l fi auzit, spuse. Credeam că ai să mă întrebi altceva, adăugă după o pauză. Dar o să

mai stăm noi de vorbă altă dată... Acum, doar trecem drumul şi am ajuns...

îl găsiră pe Spiridon aşezând masa. îşi scosese vestonul şi îmbrăcase o pijama de casă. Când îl văzu pe Ştefan intrând, rămase surprins. îşi căută repede monoclul negru şi şi-l puse. Apoi, silindu-se să zâmbească, se apropie de el şi-i strânse mâna.

— L-am întâlnit întâmplător pe stradă şi l-am poftit să mănânce cu noi, spuse Antim încurcat.

— Ne face cea mai mare plăcere, vorbi Spiridon. Să mai pun un tacâm... Astă-seară avem conservă de limbă

afumată şi cartofi prăjiţi.

Ieşi cu o mişcare pripită. Ştefan privi mirat spre Antim.

— Iartă-mă, te rog, îi şopti acesta. Voiam să fii şi dumneata cu mine, poate îl tragem de limbă... Am impresia că

e cam nebun...

Vădastra se întoarse din bucătărie cu o farfurie, un tacâm şi un şervet curat.

— Ce admirabilă organizaţie! exclamă el. Găseşti întotdeauna ce-ţi trebuie. în Anglia nici nu ai nevoie de servitori...

Aşeză tacâmul pe masă, apoi se depărta câţiva paşi, privi de departe, închizând puţin ochiul — şi se apropie din nou, ca să mute tacâmul în partea cealaltă a mesei.

— Vorbiţi bine englezeşte? se adresă el lui Ştefan. Eu vorbesc perfect. Zilnic mi se fac, din toate părţile, complimente. Numai nenea Iancu nu mă crede...

Privi spre Antim cu un zâmbet duios. Acesta zâmbi şi el, clătinând din cap.

— Ba te cred, te cred, spuse.

Dar după câteva clipe se ridică grăbit de pe scaun, îşi luă servieta sub braţ şi se îndreptă spre sala de baie.

— Mă iertaţi o clipă, spuse stânjenit. Bătrâneţele...

îndată ce-l văzu ieşit pe uşă, Vădastra se apropie de Ştefan şi-i luă braţul, îndemnându-l către partea opusă a odăii.

— V-aţi dat, cred, şi dumneavoastră seama că profesorul s-a schimbat mult în ultima vreme, spuse foarte încet. îi e frică de moarte. Vorbeşte mereu de moarte. Spune că o să ne rămână oasele pe aici... Nu cumva are să

înnebunească?

229

NOAPTEA DE SÂNZIENE

Şi atunci ce ne facem cu tabloul? Aţi văzut, se duce cu el chiar la closet. Aş putea să mă simt jignit. Nu cumva îi e teamă că am să i-l fur? Dar cine i l-a adus la Londra? Cine i-a scos paşaport de serviciu? Dacă nu eram eu, cu relaţiile mele...

Antim reapăru în sufragerie pe nesimţite.

— Sunt sigur că vorbeaţi de mine, spuse el privindu-i pe amândoi bănuitor.

— Domnul Vădastra îmi vorbea despre relaţiile domniei sale cu Ministerul de Externe, spuse Ştefan.

Spiridon se apropie de masă, reaşeză distrat tacâmurile ca şi cum n-ar fi ascultat ce se spune în jurul lui, apoi se adresă lui Antim:

— Să mai prăjim şi cartofi, sau ne mulţumim numai cu limbă afumată?! Avem şi o sticlă de bere...

Antim privi cu înţeles către Ştefan.

— Eu zic să prăjeşti şi cartofi. Numai limbă afumată nu e de ajuns... Poate domnului Viziru îi este foame...

— Dimpotrivă, spuse Ştefan încurcat. Serile, aproape nu mănânc...

— E mult mai sănătos aşa, spuse Vădastra. Deci, nu mai prăjim cartofi? Antim se aşeză pe scaun, fără să

răspundă. Câteva clipe în urmă îşi rezemă

fruntea în palmă şi începu să moţăie. Vădastra umbla în vârful picioarelor, aducând pe rând de la bucătărie cutia cu limbă afumată, pâinea şi berea. De câte ori trecea prin faţa lui Ştefan punea degetul la gură şi-l arăta pe Antim.

— Şşt!... şuiera el, foarte încet. Şşşt!...

Antim adormise. Dar, întinzându-se ca să-şi culce mai bine capul pe masă, servieta îi lunecă pe parchet şi se trezi speriat.

— A încetat? întrebă el. S-a dat all-clearl...

Ştefan fu surprins de acel cuvânt englezesc rostit ca prin somn şi zâmbi. Vădastra reintră în acel moment cu trei pahare.