Aşa... Aşa îmi trebuie..Am vrut să-ţi fac o plăcere... Da. Aşa îmi trebuie... Aneta mi-a adus o trăsură...
Oftă adînc şi întretăiat; uşor, sînii respirară.
― M-am dus la tine acasă... m-am scoborît în colţ, am trimis trăsura cu un bilet...
Vorbele ei se risipeau cu ritm de lacrimi.
― ...Te-am aşteptat. Aşa îmi trebuie. Nu erai acasă. Da... Şi m-am dus singură, fără nimeni, da singură... Cînd ne-am întîlnit... tu, tu erai mai vesel decît mine...
― Adevărat, Adina?
Adina plîngea, cu fruntea aplecată pe umărul lui Dănuţ.
― Atunci de ce nu mi-a dat nimeni biletul?
― ...Tu te plimbai.
― Cînd m-am întors?
― Nu ştiu. Eu te-am aşteptat! suspină Adina, cu pumnii pe şiroaiele de lacrimi.
― Cui i-a dat birjarul biletul?
― U... u... unei... femei de-acolo...
― A!... Lui Şari! de asta... Doamne... Adina! Adina!
Îi dezmierda părul, obrajii, genunchii, braţele, la întîmplare, ca şi cum ar fi vrut să culeagă toată durerea trupului zbuciumat de hohotele plînsului înteţit pe măsură
ce dezmierdările îl învăluiau mai dese, mai umile. Vru s-o sărute. Se feri.
Ridicîndu-se din braţele lui, trecu pe scaunul de lîngă fereastră.
― Adina, iartă-mă, Adina...
Îngenunchease lîngă ea. Adina întoarse capul spre fereastră. Dănuţ îşi aplecă
fruntea pe genunchii ei. Se feri de el, mutînd scaunul mai încolo.
― De ce nu eşti bună, Adina? Ce ai cu mine?
Se întoarse spre el cu un zîmbet răutăcios şi nările crispate.
― Unde ai fost?
― Cum unde? La Şosea. Nu ştii? Ce-i, Adina?
― Cu cine-ai fost? stărui glasul ei, înăsprit de plîns.
― Cu cine?... Cu nişte camarazi.
― Daa?!
― Sigur. Cu nişte camarazi: Tonel, Dorel... Ce te interesează?
― Da, sigur! Tonel, Dorel, Ionel, Săndel, Aurel... Şi eu ştiu să inventez!
Dănuţ zîmbi, mirat şi amuzat.
― Dac-aşa-i cheamă, Adina!
― Dănuţ, spune-mi drept-drept...
― Drept ţi-am spus!
― Dănuţ! Îi apucă mînile cu fragila ei putere. Dănuţ, nu-mi spui drept. Jură-te pe dragostea noastră...
― Jur...
― Să nu juri! sări Adina, cu obrajii aprinşi. Nu-i adevărat! Să nu juri! N-ai jurat!
― Adina, ce-i copilăria asta?
― Copilărie!... Eu am ochi buni. N-am nevoie de ceasuri ca să disting o fată
deghizată, de un băiat adevărat!... Rîzi?
Dănuţ rîdea cu hohote.
