Dar glasul lui Dănuţ nu mai răsună.

Monica îşi urmă plimbarea. Era deprinsă, la Iaşi, de pe cînd Dănuţ era la Bucureşti, să-l aibă lîngă ea, fără ca el să fie. Cine ştie! Poate că şi la Medeleni tot aşa va fi...

Şi se întoarse îndărăt, pedepsindu-se să-l vadă pe Dănuţ laolaltă cu toţi ceilalţi, fiindcă-i atribuise pe nedrept ― pe nedrept?...

― Pe nedrept.

Un gînd urît.

III

O NOAPTE

"Dragă mamă,

Cunoşti de acasă deprinderea mea de a-mi face temele noaptea, şi otolerezi cutoate că o condamni. Speram să-ţi fac pe plac, măcar în vacanţă, şi să-ţi scriuscrisorile făgăduite, ziua. Nu s-a putut, cel puţin astăzi. Sînt aproape unsprezece.

Îţi scriu la lumina lămpii. În schimb, după amiază m-a furat somnulşi am dormitun ceas plin. E un debut onorabil, care poate contrabalansa veghea de noapteconsacrată corespondenţei.

De altfel, pot să te asigur, avînd drept criteriu experienţa unei singure zile deMedeleni, că aici insomniile sînt excluse..."

Mircea ridică din umeri, zîmbind cu bunătate. Nu putea să spuie mamei lui că

iubea! Restul era sincer.

"...S-o iau metodic".

"Am călătorit bine. Graţie afluenţei de bagaj şi, mai ales, graţie abilităţii unuinegustor evreu ― singurul meu tovarăş..."

Şterse pe "meu", cu linii opace.

"... singurul nostru tovarăş de călătorie, compartimentul o rămas gol pînă la capăt..."

Rămase multă vreme cu fruntea în palme. Cînd îşi descoperi din nou faţa, obrajii ardeau, ochii, răscoliţi de un mîl turbure, se îngreuiaseră.

Se plimbă prin odaie în lung şi-n lat. Se aplecă pe marginea ferestrei. Pesemne trebuia să răsară luna. Noaptea era mai neagră.

Reveni la maşina de scris, făcu bucăţi întîia scrisoare şi, hotărît, începu:

"Dragă mamă.

Am ajuns teafăr la Medeleni. Ce admirabilă casă moldovenească! Exactatmosfera de la noi, amplificată numai, caun motiv muzical cîntat de vioară,reluat apoi de toate instrumentele. Capul tuturora e Olguţa, coada, eu: vai decoadă!

Am impresia că retrăiesc paginile adorabile ale Vieţii la ţară de Duiliu Zamfirescu. Totul e curat: oamenii, şi lucrurile, cerul şi peisajul. La sfîrşitul vacanţei devin şi eu poet! N-ai grijă! Dan e pentru amîndoi.

DoamnaDeleanu e aşa cum mi-o închipuiam. Mamă pentru Dan, mamă

pentru mine, mamă pentru toţi oaspeţii acestei case îmbelşugate şi primitoare. E

mai blajină decît mata, dar tot atît de fermă în privinţa somnului şi a mîncării: astate linişteşte? M-a instalat în apartamentul lui Dan, aşa că sîntem alături ca şi lanoi acasă. Domnişoarele ― căci, afară de Olguţa, mai e Monica, pe care păcat că

n-o cunoşti: văzînd-o poetica vorbă «înger» nu mi s-a părut fadă, şi Rodica. .."

Îşi sprijini capul în mîni.

Rodica!

Îl acaparase toată seara. Venind de la tenis cu toţii împreună, tocmai cînd suiau scările, Rodica îşi amintise că uitase pe banca de la tenis o batistă brodată de mama ei. Îl obligase pe Mircea s-o însoţească, pentru că:

― Noi doi n-am jucat tenis; putem face o plimbare.

Căutaseră mult timp batista pe care Rodica o găsise în mîna ei, unde era din clipa cînd pornise s-o caute.

― Vai, ce uitucă-s... Să nu rîzi de mine, domnule Balmuş!

― Cum să rîd, domnişoară! Mie nu mi se-ntîmplă să-mi caut pălăria de pe cap?

― Serios?

― Da, da!

―Vai, ce asemănare! Dă-mi mîna.

I-o întinsese franc. Dar Rodica avea o mînă atît de moale şi un fel atît de neobişnuit de a-ţi strînge mîna, încît aveai impresia echivocă şi jenantă că pipăi involuntar o goliciune. La masă o surprinsese privindu-l. Se înşelase? Înainte de culcare, aceeaşi strîngere de mînă, care alinta şi se alinta... Rodica!.. Poate basmaua roşie, sau buzele, sau nările o împărecheau cu femeia roşie din tren...

Hotel "Binder", Camera 13...

Scutură capul. Rupse scrisoarea.

"Dragă mamă,

Abia acum înţeleg ce sacrificiu ai făcut, determinîndu-l pe tata să părăsească

Iaşul. Cînd eşti la Bucureşti, regreţi Iaşul şi Moldova. Dar cînd te simţi din nou înMoldova, urăşti Bucureştiul.

Mi-e milă de tata şi de tine că o să vă petreceţi vara acolo..."

Tonul scrisorii îl exaspera ca o ploaie de note false. Începu alta:

"Mamă dragă,

Am călătorit binişor şi am ajuns sănătos, fără să-mi pierd bagajele saubanii..."

Unde era suta de lei?...

Hîrtiile din buzunarul de la piept erau pe măsuţa de noapte: o sută lipsea.

Unde? Unde?