Flori zîmbiră-n vînt prin somn...
Dealuri bătînd mătănii în mănăstirea clarului de lună...
Un glas de cucuvaie se văită...
Fumul maşinei, îndesit, tulbura noaptea: margina lunii se înnegri, ca rana ciupercii veninoase...
Miros de funingine. Alt şuier. Trenul se opri. Cîteva lumini. Cîteva vorbe, cu noaptea între ele. Gorniţa.
Un fluture de aur cafeniu intră şi ieşi catifelat, ca o suflare într-o blană de lutră.
...Copaci în galop... Rotocoale de lună... Umbre zimţate de lumini... Curgerea ondulată a sîrmelor de telegraf...
Capul Adinei pe umărul lui...
Adina!
Cine-i Adina?... O greutate în braţele lui... Un număr oarecare de kilograme graţioase... Păr, ochi, gură, picioare, mîni ― cu numele Adina.
O cutie de chibrituri; altă cutie de chibrituri: indiferent care, tot cutie de chibrituri... Preferi o cutie de chibrituri alteia?
Atîtea femei... Atunci? De ce Adina?...
― Biletele, vă rog!
― Sst, Dănuţ! Mă duc eu.
Adina ieşi pe coridor fără să aprindă lumina. Rămase singur în întuneric.
Acelaşi gol din braţe-i trecu în inimă.
Adina! Adina!
Strînse trandafirul din buzunar. Era veşted, istovit: cenuşă a propriului său foc.
Braţele Adinei îi încolăciră gîtul. O simţi iarăşi pe genunchii lui. O strînse lîngă
el aproape, mai aproape; ar fi vrut să fie Adina cuţit, să şi-l împlînte pînă-n plăsele.
Se adînceau în noapte... Negru şi alb, cărbune şi cretă... Încruntări de umbră, destinderi de lumină...
O cumpănă spre cer, ca un scheletic braţ de fachir...
Biserici, ca melci cu coarnele afară, în palma albă a cîmpiilor lunare...
Lătrături de cîni...
Răcoare cu miros de harbuz...
Tropot aerian de broaşte...
Scîntei de locomotivă, ca sate depărtate în noaptea învierii...
Aureolă în tablouri de Rembrandt... Abur luminos de oraş... Focuri... Lumini, lumini, lumini de pretutindeni, în galop orbitor.
Ploieşti!
Oraşul se apropia spectral.
Gara, metalică, dură, cu contururi brutale şi lumini brutale.
Vociferări.
Electricitatea peronului lumină capul Adinei copilăros, copilăros...
― Du-te, murmură Dănuţ.
Molatecă, tristeţa se revărsa ca sîngele din arterele tăiate, lăsînd o istovire somnolentă.
― Mă alungi, Dănuţ?!
Dădu din cap ostenit, ostenit. Îi pipăi faţa, fără s-o privească, trăsătură cu trăsătură.
― Poftiţi în vagoane...
Vagoanele tresăriră, se cutremurară. Tactul roţilor crescu, topindu-se într-un huruit uniform.
― Adina!
