― Da.
― Am să te las repetent, elevule! Nu ştii să guşti tutunul! Eşti distrat!
― Ba ştiu! Da încurc.
― Atunci nu ştii! Gustul tutunului, elevule-elevule, îl simţi în nas ― nu rîde ―
îl simţi cînd fumul alunecă din cerul gurii spre nas...
― Atunci de ce-l tragi în piept?
― După ce nu ştii nimic, mai întrebi?
― Întrebare!
― Răspuns: îl tragi în piept ca să-ţi umpli plămînii cu aromă...
― ...pe care n-o simţi decît în nas!
― Ei! Ţi-ai luat nasul la purtare! Să văd dacă ştii lecţia... Aşa! Iar strănuţi!
― Nasul!
― Lasă nasul! Eşti debutant!... Ce-i?
― Am... cam ameţit.
― Tare?
― ...Aşa... puţin...
Ţigara îi căzu din mînă.
― Reazămă-te de mine. Bine, nu aşa! Sînt voinică!... Na! Greu?
Aruncă şi ea ţigara. Vîrî ţigareta în buzunar. Se aşeză pe marginea şoselii, în iarbă. Luă pe genunchi capul lui Dănuţ.
― Nu te gîndi la nimic. Închide ochii. Stai liniştit pînă ce-ţi trece.
Îşi trase mînuşile. Scoase pălăria lui Dănuţ. Îi puse nuna pe fruntea năduşită
rece. În lumina lunii faţa lui Dănuţ era albă-albă, cu cearcăne subt ochi.
Cu o mînă îi acoperi ochii. Cu cealaltă îi inela părul: numai arabescuri cu luciri de argint şi gropiţe de umbră castanie.
Dintîi simţi parfumul de violete, altfel cînd izvora din mîna goală, care-i acoperea ochii. Apoi simţi coapsele femeieşti, pe care-i rezema capul.
― Ai înviat?
― ...Ştiu eu!
― Încearcă!
Îl ajută să se ridice, ţinindu-l de subţiori.
― Pornim?
― Dacă mă ajuţi!
― Fie! Profesoară dintîi; apoi infirmieră! Cum e cu tutunul?
― Să n-aud!
― Cînd ţi-i da licenţa să încerci din nou: cu patru infirmiere pe de lături!
― Da! Dacă mi-ar plăcea, aş fuma!
― Prea acri strugurii!
― Nu ţi-i bine, conaşule? îl întîmpină Gheorghiţă care zîmbise privind scena din vale, dar se îngrijorase văzîndu-l pe Dănuţ sosind cu capul pe umărul doamnei, într-o atitudine de rănit.
― O ameţeală. Mi-a trecut. Haidem.
― Să-ţi ajut?
― Nu, mulţumesc. Dă-mi voie...
Se săturase să fie tratat în copil şi infirm! O ajută, săltînd-o voiniceşte, să
încalece bihunca. Sări, la spatele ei.
― Mînă, Gheorghiţă!
El comanda.
Elastică, bihunca porni.
O ameţeală! Instinctiv, îi încolăci mijlocul... Se dezmetici. N-avea corset, nici centură! Trup lung, mijloc rotund, subţire, dar degetele nu întîlneau dungile tari ale coastelor de jos, se afunda ca în muşchiul copacilor.
Se întoarse spre el.
― Mai bine?
― Îm! Potrivit!
― Cum ţii picioarele!
― Aşa...
