― Mie nu-mi dai?
― Ba da. Mulţumesc.
― E bun?
― Da.
― Vezi!
Mîncară alături, urcînd alene. O adiere slabă îi împresură cu parfum de flori umede. Apoi rămase numai parfumul de violete ca o umbră înspre el a siluetei de alături.
Doamna scoase din buzunar o tabacheră de baga.
― Poftim. Nu fumezi?
― Nu, mulţumesc.
― Nu te lasă părinţii?
― ...Nu... da...
― Lasă! Eu "nu te spun"! Ia o ţigară: sînt dulci, nu fac rău!... Bagă de seamă, că
se stinge! Vino mai aproape.
Obraz în obraz, se aplecară asupra pumnilor ei, în care debila flacără se îndoia sperioasă. Şi mănuşile tot parfum de violete aveau, amestecat cu cel de piele glasată.
― Nu ştii să fumezi!.. Vra să zică nu spuneai minciuni! În ce clasă eşti?
― Într-a opta.
― Şi n-ai fumat pînă acuma?
― Nu.
― Îţi place?
― Îmi vine să strănut!
― Arunc-o!
― Nu. Am s-o fumez.
― Atunci învaţă-te. Uite cum; tragi fumul încet... nu-l sorbi. Îl aspiri delicat, aşa... Acuma iar îţi vine să strănuţi?
― Da.
― Strănută!
Strănută înecat de fum.
― Lecţia de la început! Vra să zică tragi fumul ― nu-ţi umplea gura de fum: de asta strănuţi! ― încă o dată! Aşa. Acuma respiră adînc.
― Ca la doctor?
― Nu vorbi! Ca la doctor, ceva mai natural numai! Eu nu-s doctor!... Ei, cum îi?
― Bine... da...
― Da?
― ...Să mai stăm puţin.
Bufni de rîs, răsturnînd capul pe spate: dinţii albi sclipiră-n lună. Linia bărbiei lunecă albă şi goală spre sînii ascunşi.
― Cîţi ani ai?
― ...Nouăsprezece,
― Ai rămas repetent?
― Nu. Am început mai tîrziu.
― Ei! Mai fumăm?
― Sigur!
― Să văd!
Trase din nou, respectînd mişcările învăţate descompus, dar sintetizîndu-le cam brusc, "dînd duşcă" fumul.
― Bun?
― Bun!
― Ce gust are?
― Fum!
― Ei, fum! Tutun, nu fum! Îi simţi aroma?
Respiră adînc.
― Mă miroşi pe mine? A ce miros?
― Violete.
― Îţi plac?
