― ...şi o peniţă nouă.
― Mai dă-mi una! pretinse Olguţa întinzînd mîna mai departe, cu o atitudine de picolo nemulţumit cu bacşişul căpătat.
― Poftim încă una... Asta-i "claps" îi explică doamna Deleanu.
― Nu pot scrie cu "claps"!
― Te rog lasă-mă!... Ce-ţi place? Hai, spune!
― "Aluminium", triumfă Olguţa, păstrînd peniţa "claps".
― Poftim ,,aluminium"! Acum lasă-mă!... Ia-ţi şi calamara... şi vezi să n-o scapi pe jos!... Ce mai vrei, Olguţa? îşi ieşi din fire doamna Deleanu, văzînd-o că
tot nu pleacă.
― Hîrtie.
― Uf!... N-am hîrtie! răspunse scurt doamna Deleanu, închizînd cutia cu hîrtia de scrisori.
― Atunci să nu scriu?
― Ba te poftesc!... Du-te imediat la tata şi spune-i să-ţi dea coli... cîte vrei!
― Mamă, nu pot să deschid uşa!
Trîntindu-şi cartea pe birou, cu foile răscolite, doamna Deleanu servi de portar măriei-sale Pedepsita.
― Papa, m-a trimes mama să-mi dai coli.
― Pentru ce, dragu tatii? se interesă domnul Deleanu, îndoindu-şi ziarul.
― M-a pedepsit, papa! Nu ştii?
Punînd calamara pe masă, Olguţa culese cu solicitudine scrumul din capătul ţigării, în palmă, şi-l suflă spre viţa pridvorului.
― Haidem în birou, Olguţa, să-ţi dau coli.
― Şi-un transparent, papa.
― Şi-un transparent.
Olguţa întinse mîna spre calamara de cristal.
― Lasă c-o iau eu, se oferi galant domnul Deleanu.
― Merci, papa.
Olguţa luă ziarul subt braţ, ca pe o servietă, şi porni îndatoritoare după
domnul Deleanu.
Biroul de stejar, ca şi sufletul domnului Deleanu, era acoperit cu cărţi de drept, şi-nlăuntru plin de bunătăţi pentru, copii.
― Uite, Olguţa, asta din partea mamei...
Îi întinse un cont întreg de hîrtie albă şi un transparent pătat de cerneală.
― Şi astea din partea mea ― serveşte-te...
Îi oferi cutia plină de verdele primăvăratec al bomboanelor de mintă.
― ... cu condiţia s-o asculţi pe mama şi să n-o superi.
― Bine, papa, dacă am dreptate! se apără Olguţa, sfărîmînd în dinţi bomboana.
― Lasă, Olguţa!... Cînd are mama dreptate... nu poţi avea şi tu.
― De ce rîzi, papa? îl iscodi Olguţa.
― M-am gîndit la ceva!...
― Ştiu eu!
― Olguţa, lasă pe oamenii mari să ştie... Tu joacă-te!... Adică, du-te şi scrie ce-a spus mama...
― Papa, tu eşti supărat pe mine?
― Nu! De ce?
