― Cum nu? consimţi surprinsă, dar cu plăcere, doamna Deleanu.
― Mamă, eu pot să mă scol? întrebă Dănuţ; luîndu-şi inima în dinţi.
― De ce, Dănuţ;? Stai cu noi. Vorbim, cu toţii, împreună.
Dănuţ clipi, înghiţi şi se supuse; Răzbunarea Olguţei începea.
― Olguţa, que fais-tu en ce moment? (1) începu doamna Deleanu.
― Ça c'est trop simple, maman! Poses moi une autre question... plus difficile: n'est-ce pas, mon frère? (2)
― Est-ce que tu as mal à la tête, mon frère?... Dis vrai! Şi c'est oui, que je ne te dérange plus. (3)
― Dă-mi pace! mormăi Dănuţ, primenindu-şi obrajii cu altă roşeaţă.
― Voyons, mon petit, dis cela en français, au moins!... Dănuţ, comment dit-on en français (4): lasă-mă-n pace?
― Laisse-le tranquille, maman, il ne comprends pas! (5) dispreţui Olguţa pe Dănuţ, cu vorba, cu tonul şi cu mişcarea buzelor.
― Olguţa, sois plus aimable!( 6)
― Mais puisque je dis la vérité, maman! (7)
Domnul Deleanu îşi muşcă buza. Îi creştea inima auzind-o pe Olguţa polemizînd într-o limbă pe care abia o învăţase, şi mai mult din auzite, cu accent corect şi dezinvoltură. ,,Ce temperament de avocat!" regretă el.
― Olguţa, tu n'as pas raison! (8) apără doamna Deleanu pe Dănuţ, stăpînindu-şi un zîmbet.
1 Olguţa, ce faci tu în această clipă?
2 E prea simplu mamă! Pune-mi altă întrebare... mai grea: nu-i aşa frate?
3 Te doare capul, fraţioare?... Spune drept! Dacă da, să nu te mai deranjez!
4 Ascultă, micuţule, cel puţin spune asta în franceză!... Dănuţ, cum se spune în franceză...
5 Lasă-l în pace mamă, nu înţelege!
6 Olguţa, fii mai amabilă!
7 Dar totuşi, eu spun adevărul, mamă!
8 Olguţa, tu n-ai dreptate!
― Qu'il le prouve! (1) gesticulă Olguţa.
Dănuţ ştia franţuzeşte cît şi Olguţa. N-avea însă curajul să vorbească. Se jena, ca şi de recitarea poeziilor în salonul cu musafiri.
― Allons, mon petit, reponds(2) îl somă doamna Deleanu.
Lui Dănuţ i se urcă sîngele la cap. Adunîndu-şi puterile, smulse din tăcerea lui înnourată o expresie auzită de la domnul Deleanu, şi o fulgeră pe Olguţa în franţuzeşte.
― Je m'en fiche! (3)
― Alors, va te coucher! (4) încheie aspru doamna Deleanu.
Dănuţ porni. În antret era întuneric. Se întoarse îndărăt în pridvor, şi se aşeză pe scări între cînii ciobăneşti care nu ştiau franţuzeşte, dar ştiau să
muşte... Cu accent de violă, Monica, la rîndul ei, intrase în tabăra duşmanilor...
― Patapum, comment font Ies avocats? (5)
― Hau-hau!
― Cest bien.... Patapum, comment font les magistrats?(6) Patapum închise ochii şi căzu narcotizat.
― Hai, Monica!... Şi Patapum ştie franţuzeşte! vorbi tare Olguţa, trecînd cu Monica de mînă pe lîngă Dănuţ.
Dănuţ, tot pe scară, între cîini, îşi strînse dinţii şi tăcu patriotic în noaptea românească.
1 Să dovedească!
2 Hai, micuţul meu, răspunde...
3 Nu-mi pasă!
4 Hai, du-te la culcare!
5 Patapum, cum fac avocaţii! (Patapum a devenit nume propriu din expresie interjecţională, care s-ar putea traduce: hodoronc-tronc.) 6 E bine!... Patapum, cum fac magistraţii?
― La ce te gîndeşti, Alice?
― ...La nimic... Îmbătrînim... Copiii cresc mari...
― Da...
― Ca mîine-poimîne casa rămîne goală... noi mai bătrîni...
― Ce putem face?
― Nimic! Să-i creştem pe ei, şi să ne privim tot mai rar în oglindă...
― Oglinzile de-acum înainte sînt numai pentru ei, ca şi noi.
Tăcură...
― Olguţa şi Monica, puneţi-vă paltoanele. Şi tu, Dănuţ!
― Puneţi-l şi tu, Alice, să nu răceşti.
