Nu se poate!... Olguţa e a mamei, şi Dănuţ al tatei... Mama e femeie... Cum poate să facă o femeie un băiat!... Atunci tata l-a făcut pe Dănuţ?... Bine, da motanii nu fac pui; numai pisicile fac!... Asta-i altceva!... Nu spune mama că Dănuţ e băiatul ei? Oare mama spune minciuni?.. De ce e mama femeie?... Are păr lung?... Tata are musteţi!... Mama are rochie!... Şi tata ar putea să-şi puie rochie!

Închipuindu-şi-l în rochie, Dănuţ zîmbi.

...Tata e avocat... şi mama e femeie... Oare şi Dănuţ va fi avocat?... Nu-i vine să creadă!...

Cum poate oare să vorbească tata un ceas în şir fără să cetească?... Oare învaţă pe de rost? Nu se poate!... Numai poeziile se pot învăţa pe de rost!... Tata e foarte deştept... de asta poate vorbi un ceas!... Şi Olguţa e foarte deşteaptă...

Dănuţ se teme de Olguţa... El e premiant întîi, dar Olguţa e foarte deşteaptă... Cu ea nu se poate pune... Oare Dănuţ îi prost?... Aşa crede Olguţa, da nu-i adevărat!... Cum poate să fie Dănuţ prost, cînd Dănuţ vede cum e Olguţa şi cum e el singur!... El nu poate vorbi ca Olguţa... Atunci?... Asta-i altceva! Dănuţ ştie că nu-i prost fiindcă el are turbinca lui Ivan... Olguţa nu ştie că Dănuţ e deştept... chiar foarte deştept!... Dacă-ar asculta Olguţa ce gîndeşte Dănuţ!... Ce păcat!... Cu Olguţa poate vorbi numai.

Dănuţ se privi deodată în oglindă... El vorbea sau altcineva?... Îşi pipăi mînile, una pe cealaltă... Făcu mişcări cu degetele, cu braţul...

...Vra să zică el, Dănuţ, era stăpînul lui: tot Dănuţ. El poruncea şi el asculta... aşa cum trebuia să asculte Dănuţ pe mama şi pe tata... El putea face cu el orice!... Spunea mîinii: "Întinde-te", şi mîna se întindea... Dacă i-ar fi spus:

,,Zgîrie-l pe Dănuţ", l-ar fi zgîriat?... Nu... De ce nu mai asculta?... Fiindcă n-avea cum s-o silească... Ba avea! Cu cealaltă mînă... Nici aşa! Nici una n-ar fi vrut să-l zgîrie... De ce?... Fiindcă nu le putea pedepsi... Ba da! Putea să le muşte!... Dar nici dinţii nu vroiau să-l muşte pe Dănuţ!... Aşa-i! Mîinile care nu vor să-l zgîrie sînt mîinile lui!... Oare şi degetele gîndesc?...

― Ce-i asta, Dănuţ? În loc să dormi te uiţi în oglindă? Ia, mă rog!

Doamna Deleanu, în chimono, făcea rondul de noapte, pe tăcute, ca toţi cei care-l fac.

― Te-ai spălat pe dinţi?

― M-am spălat.

― Mînile ţi-s curate?... Ia să văd... Dănuţ ― Dănuţ! Pentru ce-s făcute periile de unghii?

"Pentru mata, mamă, ar fi răspuns Olguţa", gîndi Dănuţ, roşindu-se.

― Să vii mîne dimineaţă să-ţi tai unghiile. Ai auzit?

― Am auzit.

― Şi-acuma culcă-te... Dănuţ! Da asta ce mai e? înmărmuri doamna Deleanu, descoperindu-l pe Ali... Marş, Ali!

Ali deschise ochi de cuvios călugăr descoperit de stareţă la maici şi ondulă

spre uşă.

― Ce caută dumnealui aici?

― A venit singur, mamă!

― Cred, bine ! Asta mai lipsea!... De ce nu l-ai dat afară?

― ...Am uitat.

― Noroc că mi-am adus eu aminte!... Da tu ce cauţi aici??

― N-aveam chibrituri, mamă!...

Capul Olguţei răsărise atent, prin crăpătura uşii care dădea în antret.

― Umbli cu picioarele goale? Olguţa!

― Nu-mi găsesc papucii! Am să-i arăt eu Anicăi!

― Ba te poftesc să te culci!

― Ce cauţi la mine în odaie? se oţărî Dănuţ.

― Eu vorbesc cu mama! Asta-i casa mamei. De ce n-o dai afară pe mama?

― Olguţa, lasă-l în pace!

― Mamă, l-ai dat afară pe Ali?

― De asta ai venit!... Hai la culcare! Repede, Olguţa!

― Mamă, cînii fac ploşniţe?

― Ce? Ai găsit ploşniţe? se spăimîntă doamna Deleanu.

― Nuu! Da-ntreb aşa!

― Olguţa, ai să mă-nnebuneşti!

― De ce, mamă dragă?

― Te rog, lasă-l pe Dănuţ să doarmă!

― Eu nu-l las? EI nu mă lasă pe mine!

― Olguţa!

― Iaca mă duc... Mamă dragă, tare-ţi şade bine în chimono!

Doamna Deleanu întoarse capul spre fereastră, să-i zboare rîsul acolo de unde răsar fluturii.

― Noapte bună, Dănuţ!

Îl sărută pe frunte, stinse lumînarea, şi ieşi lăsîndu-l pe Dănuţ cu lumina lunii... şi cu ceva care nu intrase încă în odaie... Dar inima lui Dănuţ auzea venind, tăcută, mută, ascuţită ca umbra unui zbor de liliac, spaima.

...începu un gînd să povestească în gura mare, asurzitor, ca un papagal, tot dialogul cu Olguţa şi cu mama: "Eşti un prost! Eşti un prost! Eşti un prost! Du-te şi-o bate pe Olguţa! Nu ţi-i ruşine să te facă de rîs! Să te facă de rîs..."

Şi-un alt gînd, dimpreună cu celălalt, şoptea ca şerpii: ,,...În cimitir, se ridică

din mormînt strigoiul. E galbăn la faţă, ochii negri ard; dinţii şi unghiile cresc, cresc... şi strigoiul vine fără să-l auzi, prin lumina lunii... În cimitir, în cimitir...

Şi nici nu-l auzi cînd vine..."