― Patapum, sus!
Patapum învie dînd din coadă.
― Patapum, hap!
Cu o strîmbătură acră, ca la unt de ricină, Patapum înghiţi musca oferită.
― Bravo, Patapum!
Patapum făcu o piruetă, şi înflori sluj, cu jumătate din friptura Olguţei în dinţii ilari.
Monica rîdea cu hohote. Îi căzură lacrimi pe friptura surprinsă. Doamna Deleanu rîdea cu ochii la Monica; domnul Deleanu, cu ochii la Olguţa; Olguţa, în braţe cu Patapum; şi lampa roză, tuturora.
Demn, Dănuţ întinse o bucată de friptură lui Ali: singurul rest de seriozitate cu care mai putea vorbi ― şi care-l asculta.
― Ali! ţipă ascuţit Olguţa, sărind de pe scaun cu mînile pe urechi.
Din braţele ei, expulzat, Patapum se rostogoli pînă subt botul lui Ali, care, de sus, aruncă o privire dezgustată bătrînului nemernic.
Acoperindu-şi pletele cu mîinile, Olguţa îşi ascunse capul, violent, în braţele doamnei Deleanu.
― Ce-i, Olguţa? Ce s-a întîmplat?... Hai, spune, Olguţa!
― Ai amuţit, Olguţa? Tu!!
― S-a dus! ţipă Olguţa înnăduşit în rochia doamnei Deleanu.
― Cine?
― Liliacul! ţipă ea scuturîndu-şi fiorii în braţele mamei ei.
Un mieunat strident străpunse tăcerea.
― Unde-i?
― ...Uf! S-a dus.
Doamna Deleanu închise ochii, cutremurîndu-se. Strigoiul moale al pletelor zburase afară, frîngînd un trăsnet negru pe tremurul luceafărului.
― Hai, Olguţa. S-a dus... Sigur că s-a dus.
― Nu cred.
― Olguţa, lasă copilăriile!
― Papa, s-a dus? întrebă Olguţa, trăgînd cu coada ochiului.
― Da, da! S-a dus.
Olguţa sări drept în sus, cu ochii ţintă în ochii lui Dănuţ.
― Eram sigură că rîzi! Nu-ţi dau voie să rîzi de mine! Eu nu mă tem de nimeni.
― Numai de lilieci! şopti suav Dănuţ, încordîndu-şi picioarele subt masă.
― Bravo, Dănuţ! aprobă domnul Deieanu. Chipul dinafară al lui Dănuţ nici nu clinti, de
teamă să nu-l descopere ceilalţi pe cel dinlăuntru. Olguţa se-ncruntă o clipă
numai şi pufni de rîs.
― Ai dreptate!... Ce bine că s-a dus!... Papa, de ce mă tem eu de lilieci?
― Întreab-o pe mama.
― Mamă, tu ştii de ce mă tem de lilieci?
― De unde vrei să ştiu? ridică ea din umeri privind pieziş pe domnul Deleanu.
― Atunci de ce m-a trimis papa la tine?
― Întreabă-l!
― Eu ştiu, dădu din cap cu tîlc, Olguţa.
― De ce, mă rog?
― Să spun?
