Două toamne se oglindeau în sufletul lui: una, tipsie de aur acoperită cu fructe, alta, goală tipsie de aur.

Ce făcuse de atunci? Nimic! Adinele, Ioanele, Rodicele... Cînd se gîndea la ele, cîineşte, cu nările şi le amintea. Şi acelaşi urlet îi umplea trupul.

Nu!

Îşi regăsise sufletul.

Calm, ca un răsărit de lună din valurile mării prosternate, deasupra adîncurilor sufletului regăsit, chipul Monicăi îl privea...

"Dragă Monica.

Nu îndrăznesc să calc pragul odăii tale. Nici nu vreau să-ţi scriu sau să-ţivorbesc frumos.

La începutul vacanţei, chiar în ziua sosirii mele la Medeleni, ţi-am cerut unsfat. Te-am întrebat dacă e bine să trăiesc, sau să rămîn copil, cu vechiul suflet pecare mi-l ştiai. M-ai sfătuit să trăiesc, şi mi-ai dat două caiete. Ţi le trimit îndărăt.

Sînt albe. Sînt singurile lucruri albe pe care ţi le mai pot trimite şi care mai potintra în odaia ta,

Dănuţ."

Îl chemă pe Gheorghiţă, îi dădu biletul şi caietele, trimiţîndu-l cu ele în odaia Monicăi. Tristeţa şi mîndria îl învăluiră ca o haină aspră. Era singurul act onest pe care-l făcuse de la începutul vacanţei.

Aştepta.

Auzind paşii lui Gheorghiţă, sări de pe scaun, deschise uşa:

― Ei?

Gheorghiţă îi întinse două caiete şi un bilet.

"Dragă Dănuţ,

Eu nu păzesc porţile raiului. Odaia mea e totdeauna deschisă pentru tine.

Îţi mulţumesc pentru că mi-ai arătat caietele aşa cum sînt, dar păstrează-le.

Dacă nu ţi-au folosit la Medeleni, poate-ţi vor folosi la Bucureşti.

Noapte bună, Dănuţ,

Monica."

Vroi să fugă în odaia Monicăi şi să-i sărute mînile: atît!

Dar nu îndrăzni: ..."noapte bună, Dănuţ"...

Era atît de mare depărtarea dintre el şi Monica,dintre odaia Monicăi şi odaia lui, încît se aşeză pe marginea patului, ostenit.

III

MONICA

La Medeleni, cel mai însemnat eveniment nu era nici toamna, atît de blîndă, că

zarzării înfloriră a doua oară, nici sosirea lui Her Direktor, venit să-şi petreacă

ultimele zile ale vacanţei la Medeleni, nici din ce în ce mai mondialul război european, nici deschiderea şcolilor de peste cîteva zile.

Cel mai important eveniment era nuvela pe care o scria Dănuţ.

― Sst! Nu faceţi zgomot! Dănuţ scrie, recomandă doamna Deleanu celor întîrziaţi la glume în sofrageria depărtată de apartamentul lui Dănuţ tăcerea necesară tînărului nuvelist.

― Ce-o fi scriind fecioru-meu? se întrebă Herr Direktor, pentru ca singur să-şi răspundă: Descrie viaţa galantă a vrednicului său tată!

― Grigore! se-ncruntă doamna Deleanu.

― Nu te ofensa, dragă Alice! Vorbeam de mine, nu de soţul tău model!

― Dănuţ va fi cîntăreţul Moldovei, proroci domnul Deleanu, privind violetul vioriu, în zările albastre, al dealurilor moldovene.

― Dănuţ scrie o nuvelă, îi informă doamna Deleanu, cu mîndria celor în curent cu secretele zeilor.

Mai mult decît atîta, doamna Deleanu nu ştia .Monica tăcea. Interveni Olguţa:

― Metaforel s-a săturat de clocit ouă de găină. Acuma cloceşte unul de struţ!

― Olguţa!

Puiu se nărui de rîs.

― Puiu!

― Nu te of usca, mamă dragă! Asta înseamnă în limbaj metaforos că scrie o nuvelă, cum spuneai tu.

― Olguţa, dă-i pace lui Dănuţ. Măcar atîta respect!...

― Mamă dragă, dar eu sînt vestala dumnealui !

― Olguţa!

― Am colaborat cu el...

― Ei!

― Crede-mă! Să-ţi spun subiectul nuvelei?

― Îl ştii tu?

― Sigur, eu am intrare separată în Olimp!