― Olguţa e în elementul ei. Un ceas joacă teatru, răspunzînd exact noţiunii de
"fată" din mintea lor, după aceea redevine Olguţa.
― Şi ei?
― Vin la mine.
― Vai Monica!
― Dar vine şi Olguţa!
Rîdeau amîndoi.
Dănuţ îşi simţea sufletul destins, ca trupul, după un lung masaj, cînd muşchii sînt odihniţi şi circulaţia sîngelui armonios înviorată.
― O cafeluţă, Monica!
― Cum nu m-am gîndit!
― Ai la tine?
― Sigur, Dănuţ, ca şi anul trecut.
Monica avea la ea în dulap toate cele trebuitoare preparaţiunii cafelei negre, fiindcă doamna Deleanu interzicea lui Dănuţ abuzul de cafea, pentru care Dănuţ
avea o mare slăbiciune.
Se auzi un ciocănit la uşa care da în antret. Monica privi mirată. Olguţa intra fără să bată; Puiu se anunţa cu voce tare; Rodica nu intra...
― Intră... Olguţa! exclamă Monica.
― Eu. Buna dimineaţa! Ştiţi ora?
― Şase jumătate! Ce? Beţi cafea?
― O pregătesc, Olguţa.
― Nu se poate! Haideţi la tenis.
― Olguţa! Să mă mai îmbrac! Să-mi scot racheta din cufăr... Asta cere efort!
― Eu îi fac cafea, interveni Monica, sporind piedicele.
― ...Inspiraţia îi face bezele, continuă Olguţa pe acelaşi ton enumerativ.
― Zău, Olguţa! se rugă Dănuţ. Azi n-am vervă pentru tenis. Obosit de drum...
Stai şi tu cu noi. Monica ne face cafele. Zău, Olguţa! Lasă tenisul! Tot am fost noi odată cei trei muşchetari. Astăzi să fie Vingt ans après.
― Ba! Trei roluri nu pot juca. Am fost d'Artagnan şi Aramis; acum să fiu şi vicontele de Bragelona?!
― Rol de îndrăgostită! vorbi Dănuţ, zîmbind maliţios.
Olguţa aruncă o scurtă privire Monicăi şi replică pe acelaşi ton:
― Nu pot fi îndrăgostită în şase volume! Trec rolul.
― Bine. Îl accept eu, răspunse Dănuţ.
― Cumpără-ţi o bibliotecă!
― Rămîi cu noi, Olguţa.
― Cafeaua-i gata, anunţă Monica, turnînd-o în ceşti.
― O bem şi plecăm.
― De ce, Olguţa?
― Tenisul.
― Să-l sacrificăm.
― Politeţa!
― ...?
― Mircea şi Rodica, în tête-à-tête, cu fileul la mijloc, Rodica dă cucuri, Mircea
