Monica îşi privi multă vreme mînile îngheţate pe genunchi.
― Eu... te-aş sfătui... să trăieşti... să fii voinic, Dănuţ. Ai un suflet bogat, de-o bogăţie rară...
Dănuţ ridică fruntea, cu ochii în zalele trufiei.
― Monica, vra să zică tu ai încredere în talentul meu?
― Da.
Şi sufletul Monicăi gemu: nu în dragostea ta?
Dar Dănuţ răspunse numai buzelor.
― Atunci, Monica, tot mai sînt bun la ceva.
Monica tăcea. Plecase capul.
― Te-ai întristat, Monica?
― Nu, Dănuţ, mă gîndeam... Aş vrea să fii fericit... să fii mulţumit de tine.
― Monica, mai spune-mi ceva, drept: tu cum priveşti viaţa? Cu teamă, ca şi mine, sau...
― Eu o privesc în faţă, Dănuţ... Dănuţ, dar ce-am păţit? Vorbim ca la teatru!
― Mi-e egal!... Monica, aş vrea să fiu toată viaţa aşa cum sînt lîngă tine.
Ar fi vrut sa-i spună: "Rămîi, Dănuţ". Dar tăcu.
Dănuţ o întrebă:
― Monica, dar despre tine nu ştiu nimica. Un an întreg...
Monica ridică din umeri.
― Călăresc mai bine decît anul trecut. Restul e la fel... Poate s-a mai copt şi mintea puţin. Ştiu eu!...
― Monica, cine-i Minodor Stratulativ? O farsă de-a Olguţei?
Monica zîmbi.
― Nu, de-a naturei! Vorbesc ca Olguţa!
― Îţi "face curte"?
― ...Săracu! Moşu Iorgu l-a congediat: nu era niciodată în birou. Îmi era milă
de el!
― Olguţa mi-a spus, cînd a fost la Bucureşti, că Facultatea de drept se împarte în două: grupul de studenţi care aspiră să devie secretarii lui papa, ca să te vadă; şi cel care trece la Facultatea de litere, ca să te aştepte...
― Formulele Olguţei!
― Monica, da spune-mi ce impresie îţi fac succesele tale: drept!
― Drept, Dănuţ! De indiscreţie! E mai bine la Medeleni decît la Iaşi. Nu-mi place să fiu ca o actriţă pe scenă... deloc nu-mi place! E obositor să nu poţi fi singur
decît între patru păreţi!
― Curios, Monica! Tu nu eşti cochetă de loc!
Monica se roşi. Urmă totuşi, cu ochii în ochii lui Dănuţ:
― Sînt, Dănuţ! Uite: azi dimineaţă, la gară, l-am făcut să cabreze pe Cneazu.
Tu te-ai speriat. Vezi, Dănuţ! Mi-a părut rău... La dejun mi-am schimbat pieptănătura... Sînt foarte cochetă, da ţie-ţi spun...
― Monica! Monica! Ce apă de izvor eşti tu!... Lîngă tine am să lucrez. Am tot felul de proiecte! Optsprezece ani trecuţi şi n-am făcut nimica! Dar sînt plin, Monica. Lîngă tine am conştiinţa bogăţiei din mine. Tu eşti lumina mea: lîngă tine numai mă văd bine... Cîte am de făcut! Mircea îmi ţine mereu discursuri: "Nu mai scrie franţuzeşte, e o limbă străină etc."... Habar n-are de ce-i în mine şi de proiectele mele literare!
― Nu i-ai spus nimic?
― Nimic! El ştie versurile franţuzeşti... pe care le reneg.
― Cum, Dănuţ? "Prietenul" tău nu ştie nimic?
― Numai tu ştii, Monica. Altă Monică n-am...
"Nu spun minciuni", comentă gîndul lui Dănuţ vorbele lui Dănuţ.
