*
― Olguţa! Olguţa!
Uitînd de scrisoare, de Rodica, de tenis şi de tot, Puiu alerga spre Olguţa.
― Unde-i Rodica?
― Bine-ai venit. Olguţa! Nu mai pleci.
― Cuţulachi, unde-i Rodica?
― La tenis. Cît ai stat, Olguţa!...
― Cheam-o.
Rodica sosea din urmă, într-un picior, cu braţele deschise.
― Vai, ce dor îmi era de tine, Olguţa!
― Buftachi dragă, ştii că trebuie să pleci la Iaşi.
― Vai!
― Imediat.
― Vaaai !
― Te cheamă mama ta. Am venit să te iau cu automobilul. Fă-ţi repede bagajele, că plecăm.
― Vai, Olguţa!
― Hai, Buftachi! Nu-i vreme de pierdut!
― De ce mă cheamă! Ce i-a mai venit?
― Puiule, du-te înainte, îi porunci Olguţa.
Şi luînd-o deoparte pe Rodica, în şoaptă:
― Buftachi, vrea să te mărite. Da să taci!
― Eeee!
― Da. O partidă strălucită. Tînăr, frumos, bogat... mă rog, visul tău! Te-a văzut odată la teatru şi s-a amorezat de tine. Scapi de şcoală. Pleci în străinătate. Îţi faci o vilă la Sinaia, alta la Constanţa, alta la Slănic. Sper că mă inviţi şi pe mine?
― Vai, Olguţa! Tu nu ştii cît te iubesc?
― Ba bine că nu! Hai, repede bagajele!
― Cum îi cheamă?
― Nu ştiu!
― Da de unde ai aflat?
― Secret!
― Are musteţi?
― Ai să vezi!
― Vai, ce discretă eşti, Olguţa!
― Te rog să fii şi tu la fel!
― Vai, mai e vorbă!
― Hai, repede bagajele! Ascultă, mama n-are nevoie să ştie că pleci. Nu-i spun nimic. Îi explic eu după ce mă întorc!
Rodica porni în goană.
― Ascultă, Cuţulachi, dacă află cineva un cuvînt din cele ce mi-ai scris...
― Nu, Olguţa, crede-mă! sări Puiu, înainte ca Olguţa să isprăvească, cu sufletul în ochi.
― Bine. Du-te, ia-o pe Sevastiţa şi duceţi unul cîte unul, fără să vadă nimeni, ai auzit, bagajele Rodicăi în automobil... Nu pe din faţă, strigă Olguţa după Puiu.
*
În sofragerie, doamna Deleanu, împreună cu domnul Deleanu, desfăceau pachetele cu stofe, scoarţe, ulcele, pînzeturi, dantele, colecţionate de-a lungul escapadei de două săptămîni.
― Asta-i de la Agapia! explică domnul Deleanu provenienţa borcanelor cu dulceaţă de zmeură şi de nuci.
Doamna Deleanu află că soţul şi cu fiica fuseseră la Agapia.
― Valul de pînză ― tii! ce pînză! ― l-am luat de la Călimăneşti. O bunătate!
Ia te uită: mătasă curată!
Şi aşa mai departe, itinerarul celor două săptămîni era spovedit prin exclamaţii admirative pentru cumpărăturile aferente.
Profira aşeza masa pentru ceai.
― Hai, că-i tîrziu o îndemnă doamna Deleanu. Pofteşte copiii... Da unde-i Olguţa? Ţţ-ţţ-ţţ! Nici bună ziua nu mi-a spus! Ce copil mai am şi eu! oftă doamna Deleanu.
― Ia s-o chem.
Pe rînd sosiră Mircea, Monica, Dănuţ, Puiu...
