Ce imagină poate fi mai proaspătă, mai vie şi mai sănătoasă decît a unui copil
― cămaşă lungă de noapte cu gulerul şi mînecile suflecate ― care zîm-beşte în oglinda lavoarului unei ilariante feţe, cu părul zburlit, gura deschisă, dinţi albi, periuţa albe şi spuma roză ca înflorirea unei crenguţe de piersic?
Ori poeţii în copilărienu se spălau pe dinţi?
Gura sobei
E întîia fereastră la care ochii copiilor au cunoscut voioşia ochilor de femeiecare aşteaptă printre garoafe şi melancolia ochilor de femeie, cînd petrec oplecare prin căderea viţei roşii de toamnă.
Racii
Ştiu atît de bine din copilărie culoarea lor miloasă verzuie; blegul saunervosul lor plescăit din căldarea cu apăîn care sînt zvîrliţigrămadă, deschidereaşi închiderea foarfecelor, ca a degetelorcînd fac umbre chinezeşti pe zid; şispaima copiilor, în faţa căldării biblice parcă, în care mişună armatele întunecateale lui Scaraoţchi.
Atunci de ce pun racii la culoarea roşie?
Cine poate rezista opiniei publice!
Asul de cupă
Cum să nu-ţi fie dragă, chiar dacă nu eşti cartofor, fotografia în mărimenaturală a acestui cap de cireaşă.
Ridichi
Joviale şi robuste ridichi! Garnitură de un roş rural, auntului proaspăt,alături de caş şi de urdă.
Veselia începutului de masă, cînd apetitul e intact şi creierul ― fără digestie
― alegru.
Nu lauri, ci garnitură de ridichi aşface pe copertă capului bunului Creangă.
Să m-audă profesorii!
Dar Creangă mi-ar da dreptate. El era "mîncău" înainte de toate.
De ce se conservă amintirea marilor scriitori în sirop?
Ceaşca
Era roşie, lucioasă şi cu naivitate rotundă, o ceaşcă din bucătărie cu urecheaspartă.
Ceaşcă ieftină cu care servitorii beau apă sau lapte.
Şedea pe masa culinară, printre morcovi, sfeclă, pătrunjel, ceapă, usturoi,prăji...
La Patruzeci de Sfinţi era plină cu fragi.
Dacă aş spune unei fete: "Obrajii tăi sînt ca ceaşca din bucătărie", s-arofensa, fără să ştie că în obrajii ei numai am regăsit pe cenuşăreasa copilăriei.
Inima
Inima mea, de ce baţi atît de mult? De ce un simplu cărăbuş te face să tresaricu zvîcnirea pe care alţii numai în faţa dragostii o au?
De ce mă bucuri atît? De ce mă osteneşti atîta?
Dacă în loc să baţi te-ai scutura, pămîntul ar fi acoperit cucireşe, căci cireş
greu mi-e sufletul deasupra întregului pămînt.
Pătlăgele roşii
Ciudată evocare, elegiacă!
Toamnă. Zări blînde. Lumină roasă. Se clădesc lemnele pentru iarnă. Miros depădure în ogradă. Trist greier de toamnă, ca scripcarul bătrîn, cu degete preatremurătoare, cerînd de pomană...
Cazanul cu pătlăgele roşii fierbe în clocote somptuoase ca un ţesut oriental.
N-ai vrea să fii, mai bine, pătlăgică roşie, şi bulion, să stai în raftul cămării deacasă, subt raftul compoturilor ― decît om, să te tunzi, să-ţi reiei uniforma de anul trecut, cu mînici prea scurte, şi să pleci la internat? ...
― Bietul Dănuţ!
― Monica, te-au întristat pătlăgelele roşii?
― Aşa-s de sincere, Dănuţ!
Bufniră de rîs.
Caietul se isprăvea cu:
