― Monica, de ce spui că-i greşala ta?
― Aşa! Trebuia să fiu mai veselă, să n-o las singură pe Olguţa... Nu-i nimic! În definitiv Rodica nu face nimănui nici un rău.
Tăcură.
Dănuţ rămase pe gînduri.
― Dănuţ, nu mai răsfoim? Îmi pare rău c-am vorbit! Nu ştiu ce mi-a venit...
Răsfoiră din nou. Dănuţ ceva mai distrat.
Banca
Bancă aşezată într-o grădină. Oraş de provincie, în Moldova.
Pe banca vopsită verde, o minge roşie, o păpuşă care stă pe bancă: i se vădtălpile care niciodată n-au atins pământul. Alături de păpuşă, ceva mai încolo, stă
un pensionar: fetiţa cu păpuşa nu-i a lui.
April. Soare nou, cumpărat parcă de la un bazar de jucării scumpe. Vrăbii.
Fetiţa se joacă. Bătrînul o priveşte: bucle cu fundă, şosete albe, dinţii albi: îilipsesc doi dinţi din faţă prin care-i iese puţin limba cînd vorbeşte. Fetiţa-i dă
cercul şi băţul în primire. El e bătrîn. El trebuie să-i păzească jucăriile. Fetiţa sarecumingea roşie pe aleea galbenă.
Urechea pensionarului ― cea cu care mai aude ― e zbîrcită, palidă şi atentă.
S-a aplecat. Easingură a auzit că la spatele băncii sora mai mare a fetiţei cumingea şi liceanul cuo lăcrămioară în buzunarul tunicii s-au sărutat.
...Să-mi fie viaţa ca o fetiţăcu mingea, în ochii unui pensionar bătrîn ― ca secretul unei sărutări abia auzită de o ureche surdă.
Luna
Stai singur pe un colţ de pămînt, privind. Pămîntul e mare; cerul, vast...
Noaptea te cuprinde. E umbră albastră... O zare vine cu alb proaspătă în braţe.
Apoi tot mai sus, tot mai sus, în linişte, treptat-treptat; tot cerul e plin de alb...
Culcă-te.. .
În ietaculmamei, după masă, sîmbătă seara, copiii din fundul dormezei
vedeau ietacul plin de lenjuri albe, aduse de la spălat. Şifoniera se deschidea. Raftul de jos, întîi, apoi al doilea, al treilea... Dulce alb al şifonierei pline de lenjuri dejos şi pînă sus?
De ceeşti trist cînd priveşti luna plină răsărită pe cer?...
...O, şifonieră dintr-un ietac pustiu, nu mai rîde cu toate rafturile: copiii de pedormeză, sînt mari.
Nebunia
Stai în iarbă. Copacii, frunzele, pasările au accent românesc. Şi gîndul.
Închizi ochii, şi-ţi închipui ― ca să te distrezi ― că deodată eşti în Africa, printre canibali negri şi buzaţi...
Deschizi ochii... şi eşti în Africa! Copacii sînt canibali hirsuţi la pîndă.
Panică!
Oare nebunia e simplă ca un salt de închipuire ― definitiv ― în intervalul unei bătăi de pleoape?
După cele douăzeci de poeme care alcătuiau un ciclu aparte, urmau "culorile", alt ciclu. Din caiet căzu o garofiţă sălbatecă.
Pe foaie, atît: ,,Mi-a dat-o Monica", şi urma garofiţei presate.
Garofiţă îşi reluă locul. Trecură mai departe.
ROŞU
Garofiţa
Garofiţă de cîmp, pe care ţi-a dat-o o fată, îţi răsare deodată printre gînduri,drăgălaşă şi minusculă, ca apariţia Scufiţei Roşii în pădure printre copacii gravişi enormi.
Fragi
Întîia cofiţă cu fragi ai verii ţi-o întinde o ţigancă zbîrcită, pe stradă.
Dacă în acea clipă îngerii frăgezimii nu te împresoară şi nu simţi că tu însuşi,în mirosul fragilor, eşti o cofiţă cu fragi ― spune ţigăncii că-i prea scumpă şi n-o cumpăra.
