― Olguţa!

― Da, mamă dragă. Iaca, am să divulg şi titlul!

― Spune-l.

― Ce-mi daţi?

― Monoclul! exclamă Herr Direktor.

― Grigore!

― Primesc, Herr Direktor. Cine mai dă?

― Eu, licită domnul Deleanu, fără să precizeze.

― Altul.

― O piersică, ofertă Puiu.

― Tu, mamă?

― Grăbeşte-te, că-l spun la ureche numai celor care-au plătit.

― O cafea neagră.

― Fie. Tu, Monica?... Melizanda, un surîs! Tu, Profira? Bravo! Profira, un sughiţ!

― Hai, Olguţa!

― Încordaţi-vă !

― Pamfil, Caramfil şi Leonora.

― De ce atîta consternare?

― Invenţii de-ale tale!

― Ferească Dumnezeu! Spune şi tu, Monica.

― Eu nu ştiu!

― Aţi văzut! Numai eu ştiu ce se-ntîmplă cu Pamfil, Caramfil şi Leonora.

Vreţi să tac?

― Spune.

― Pamfil era lung, Caramfil era scurt. Pamfil era Slab ― scîndură; Caramfil, gros ― bute . Ştiţi procedeul antitezei!

― Lasă parantezele!

― Vedeţi că vă pasionează! Ei, Pamfil îl iubea pe Caramfil, dar...

― ...Caramfil îl detesta pe Pamfil, continuă doamna Deleanu, bătînd cu vîrful piciorului în duşumea şi cu degetele în masă.

― Nu ! Şi Caramfil îl simpatiza pe Pamfil. Erau prieteni inseparabili, pe onoarea mea!

― Olguţa, lasă genul acesta de expresii!

― Să revenim la eroii noştri. Pe stradă, Pamfil se uita la case, Caramfil, la dame.

― Olguţa!

― Fie cucoane, pentru mata. Caramfil avea alt punct de vedere!

― Mai uită-te şi la mine!

― Nuvelistul se uită numai la eroii săi. Dar de ce Pamfil se uita la case?

― Era arhitect.

― De unde! Căuta o odaie de închiriat. Dar de ce se uita Caramfil la...

la-la-la-la?

― Vroia să se însoare.

― Ferească-l Dumnezeu pe Caramfil de bigamie! Caramfil o căuta pe Leonora: o la-la-la-la!

― ...?

― Infidela Leonora. Soţia lui cu cununie. Fugise. Era o la-la-la-la. Şi bietul Caranvfil fusese un la-la-la-la! Dar nu mai era. Aceasta-i expunerea. Acuma, lectorul intrigat îşi pune întrebarea: Pamfil şi-a găsit o cameră? Caramfil a găsit-o pe Leonora?

― Aşteptăm.

― Bine faceţi, căci deznodământul surprinde. Repet: Pamfil cel lung căuta o cameră. Caramfil cel scurt o căuta pe Leonora. Ori, Pamfil a găsit-o pe Leonora şi Caramfil a găsit o cameră.

― Cum?

― Tot zgîindu-se...

― Olguţa!

― ...Tot contemplînd casele, Pamfil zări îndărătul unei ferestre furtiva apariţie a unui bust forte. Cine era? Pamfil se opri şi tăcu înăbuşindu-şi o exclamaţie revelatoare. "Ce-i, Pamfil?" zise Caramfil. "Ce să fie, Caramfil? zise Pamfil. Am găsit o odaie." ,,Nu mă lăsa, Pamfil!" "Du-te, Caramfil, că vine şi Pamfil după ce vorbeşte cu proprietarul", zise Pamfil. "Bine, Pamfil". "La revedere, Caramfil". Pe cine credeţi că văzuse lungul Pamfil? Chiar pe infidela Leonora a scurtului Caramfil. Căci şi Pamfil o iubea în secret pe Leonora. Pamfil şi Caramfil erau prieteni inseparabili.

― Bravo! aplaudară domnul Deleanu şi Herr Direktor, dezaprobaţi de privirea doamnei Deleanu, care totuşi zîmbea.

― Ne-am oprit, vra să zică, urmă Olguţa, în clipa cînd Pamfil suia scările spre Leonora, şi scurtul Caramfil se instală la o berărie, ştergîndu-şi sudoarea frunţii, căci Caramfil era gros şi soarele ardea cumplit. În timp ce Caramfil ofta sorbind o halbă, Pamfil intra fără să bată la uşă, în odaia Leonorei: "Tu, Pamfil!" ,,Eu, Leonoro!" Căzură zdrobiţi de emoţie, unul în braţele celuilalt. "Vai, Pamfil!" "Oh, Leonora!" "Oh, Pamfil!" "Vai Leonoro!" Leonora oferi lui Pamfil apă cu dulceaţă; Pamfil oferi Leonorei batista sa parfumată căci Pamfil era însetat şi Leonora emoţionată. După clipe de tăcere şi înduioşare indescriptibile, Leonora află că