dă chicsuri. Rodica rîde, Mircea tace. O partidă de tenis unică!
― Da Puiu unde-i?
― La lecţia de pian.
― Ce-i de făcut?
― La tenis. Fugi şi te-mbracă.
― N-am chef de loc, Olguţa! I-aşa de bine aici. Toţi trei...
― Metaforel, fiule, de ce nu pricepi? Peste zece minute vom fi cinci... sau şase!
― De ce?
― Fiindcă Rodica vine după mine ca oaia după măgar, şi Mircea după ea, ca mielul după oaie. Şi parcă-l văd, izbucni Olguţa c-un aer profetic, pe Cuţulachi intrînd călare pe bicicletă în odaia Monicăi, "Monica, unde-i Olguţa?"... Eu sînt omul cu trei umbre! Voi doi aveţi mai puţine. Sacrificaţi-vă umbrele pentru tenis.
― Hai la tenis, oftă Dănuţ c-un aer resemnat. Tiranule!
După ce ieşi Dănuţ, Olguţa o privi lung pe Monica şi zîmbi.
― Melizando! Melizando! De ce crezi tu că venirea lui Vania e un secret? Şi dacă e un secret, de ce i l-ai spus?
Monica o privi drept în ochi şi-i răspunse tot zîmbind:
― Fiindcă a fost un secret!
*
Dănuţ, făcînd-o pe Olguţa "tiran", în glumă, fără mînie, dar sincer, ignora următoarea scenă întîmplată la ceai:
― Unde-i Dănuţ? întrebase doamna Deleanu.
În locul lui Mircea, care ştia că Dănuţ nu e în odaia lui, fiindcă îl căutase, răspunse Olguţa, care ştia că Dănuţ nu doarme din pricina deşteptătorului torenţial rînduit de Puiu ― în urma ordinului ei ― subt patul lui.
― Doarme, mamă dragă. Lasă că-l scol eu cum ştiu.
― Ba te poftesc! Dă-i pace să doarmă. Măcar în vacanţă, şi la el acasă, să se poată odihni.
Apoi doamna Deleanu remarcase absenţa Monicăi.
― Da Monica unde-i?
― Mamă dragă, am trimis-o pînă la gară să dea o telegramă urgentă lui papa, răspunse Olguţa, administrînd pe subt masă un picior lui Cuţulachi limbă lungă.
― Ce telegramă?
― "Rog trimite urgent mingi tenis. Aici masacru. Olguţa."
― Dă! Olguţa, oftase doamna Deleanu. Dacă socoţi tu că-i bine şi frumos ca în ziua sosirii lui Dănuţ, în loc să fiţi împreună ca fraţii, s-o trimiţi pe Monica tocmai la gară, cu astfel de telegrame urgente, atunci....Ce să mai spun .... Rîzi, Olguţa!
Drept pedeapsă, Olguţa proiectase, în timp ce sorbea ceaiul amar al nedreptăţii, să trimită a doua zi pe Melizanda şi Metaforel la gară, să dea o telegramă identică
aceleia improvizată ad-hoc.
*
Ieşind din odaie, Dănuţ se încrucişă cu Rodica. Venea de la tenis, înfierbîntată,
cu rachetă în mînă. Îşi legase părul cu o basma de culoarea buzelor ― basma de-a Olguţei ― care-i acoperea fruntea pînă deasupra sprincenelor, aţîţînd strălucirea ochilor, ca un efect de fard.
― Bună ziua, domnule Deleanu.
― Bună ziua, domnişoară.
― Ai dormit bine?
― Mulţumesc, da.
― Venisem să văd de ce întîrzie Olguţa.
― E cu Monica.
― Aa! Da? S-a întors de la gară?
Dănuţ zîmbi evaziv. Rodica făcu un mulinè cu racheta. Părea că zîmbeşte cu nările.
Fiindcă avea papuci de tenis, şedea mereu în vîrfuri, ceea ce-i dădea o continuă
