― Vai, Dan!

― Mircea, jură-te că nu vă iubiţi!

Mircea şovăi o clipă. Faţa i se înroşise. Cu genele plecate ca şi sufletul, şopti rar, cu efort:

― Eu o iubesc pe Olguţa.

― Ei!

Dănuţ se metamorfoză exploziv, ca şcolarii declaraţi promovaţi la un examen temut. Ar fi strîns în braţe pe întîiul om întîlnit. Pe Mircea căzu furtuna bucuriei.

Dănuţ nu-l întrebase dacă şi Olguţa îl iubeşte pe el.

*

Taximetrul se opri în faţa Gării de Nord. Dănuţ sări cu scrisoarea în mînă. Plăti şoferului şi intră precipitat.

În faţa cutiei de scrisori a vagonului poştal se opri şovăind. De cînd se înapoiase de la Şosea, se zbuciumase să scrie Monicăi tot-tot-tot. Nu izbutise să-i scrie decît două vorbe: " Te iubesc!"

Atît conţinea plicul pe care vroia să-l trimită Monicăi, şi nu îndrăznea.

Mai erau zece minute pînă la plecarea trenului Bucureşti-Iaşi.

Ridică mîna.

O retrase cu plicul în ea. Nu-i venea să trimită o astfel de scrisoare, şi totuşi, tremura de frică să nu se piardă, să nu deraieze trenul, să nu ia foc vagonul poştal, să nu i-o fure cineva...

Se lăsase frig. Frig metalic. I se înroşise mîna cu plicul. Plecase de acasă numai în uniformă. Îşi înfundă şapca pe ochi, cutremurîndu-se.

Mai erau opt minute pînă la plecarea trenului.

Şapte.

Şase.

Cinci.

Trenul Bucureşti-Iaşi...

Se căută prin buzunare. De cînd purta numai uniforma, îşi lăsa portefeuilles- ul acasă. Adună mărunţuşurile, făcu cincisprezece lei. Mai descoperi două băncuţe de cincizeci de bani şi un douăzeci de bani în căptuşala buzunarului. Se repezi la ghişeul de bilete.

― Domnule casier, cît costă un bilet de-a treia pînă la Iaşi?

Îi bătea inima aşa de tare, încît bîlbîia.

― Cincisprezece lei şi şaizeci de bani.

― Am, domnule casier. Dă-mi un bilet.

Cu biletul strîns în mînă, se repezi, trecu pe uşă ca un evadat, sări în primul vagon de-a treia.

Trenul porni... spre Iaşi, spre Iaşi!

Vagonul era plin. Ferestrele, închise. Lumina gălbuie de tavernă pîlpîia uleios.

O duhoare aspră de mahorcă, de vin, de iuft şi de oaie ţinea loc de căldură.

Plecau soldaţi în concentrare, cu credinţa că pleacă la război.

Dănuţ şovăia între platforma unde aerul era curat subt stele, dar tăios, şi vagonul cu miros concentrat de cazarmă.

O voce tînără, începu un cîntec de ţară. Altele o urmară. Corul se formă în ritmul roţilor, pe două voci. Dănuţ rămase în vagon, se aşeză jos pe un desag şi, cu ochii la stelele de-afară, intră cîntînd în corul soldaţilor.

*

...Ciurea... Nicolina...

Cădea o ploaie subţire, sur tremur de toamnă in văzduhul fumuriu.

Iaşi.

Dănuţ sări din vagon galben la faţă de frig şi de nesomn, cu uniforma mototolită ca scoasă din etuvă şi chipiul mai tras pe ochi. Zîmbea fericit.

Recunoscuse Iaşul ― pe care nu-l văzuse din copilărie ― după mişcările somnoroase ale tregherilor şi după moile lor apostrofe:

― Lasă, măi, mai ghinişor! Nu ti-nghesui, măi, că nu dau turcii!

― Bre, bre, ci mai om sucit!

Recunoscu Iaşul şi în dosul gării, unde aşteptau vreo cinci trăsuri, care deserveau întregul transport de călători. Birjari evrei cu ţuhali în cap, cu trăsuri făcute numai pentru oameni uscaţi ― un om gras n-ar fi încăput ― cu felinare strîmbe ca cele de pe mormintele părăginite, cu roţi debile şi cai de o holerică

slăbiciune sub lehametea ploii de toamnă. Mai era şi un muscal cu poclitul tras.

― Liber, gospodin?

Un comisar de operetă scoase capul, îl măsură pe Dănuţ din cap pînă-n picioare şi zîmbi răsucindu-şi săbiile oxidate ale musteţilor.

― Reţinut, băieţaş, nu se vede?

Între timp, trăsurile evreieşti porniseră hai-hai, hai-hai, dominate de ţuhalii ţuguieţi ai birjarilor, cu ritm de înmormântare grăbită.

Dănuţ o luă pe jos, cu mînile înfundate în buzunare. O caterincă îl întîmpină, cîntînd Deşteaptă-te, române. Papagalul tăcea într-un picior, cu gulerul zgribulit, mahmur deşi verde. Începea duminica.

Sui treptele incerte ale Rîpei Galbene.

"Tufjli"

Tuffli!