― Vai ce obraznic eşti!
― Scrie ceva simplu, o vorba-două; de exemplu; "Te iubesc, Adina".
― Crezi că-i deajuns?
― Sigur.
― Nu eşti pretenţios, da mie nu-mi place!
― Scrie altceva!
― N-am cui!
― Mie.
― Vai!
― În glumă!
― În glumă?
― ...Dă! Cum crezi!
Cu o scriitură pretenţios feminină ― imitată desigur după a unei cunoscute mai în vîrstă şi snobă ― Rodica scrisese pe dosul fotografiei, cu un ascuţit galop de litere:
"Eşti delicios,
Adina"
― Îţi place?
― Dacă-i sincer...
― Cum crezi?
― Ştiu eu!
― E sincer, şoptise Rodica plecînd genele, cu o roşeaţă în obraji.
― Eşti delicioasă!
― ...Dar pentru altul, ridicase Rodica genele, zîmbind.
― ...!
― Mă crezi?
― Nu te cred.
― Vai, ce răi îs băieţii!
Lăsaseră să se usuce cerneala.
― Şi ce-ai să faci cu fotografia?
― Am s-o uit pe masă...
― Unde?
― Pe masă la cealaltă doamnă.
― Ca s-o faci geloasă?
― E drept! Nu m-am gîndit!... Nu. Are să vadă c-o înşel şi are să-mi dea pace.
― Atunci care mai rămîne?
― Nici una.
― Nici cea de la Veneţia?
― Nu vezi!
― Atunci?
― Atunci? aşteptase Dănuţ.
― ...mă duc.
