― Nu tac, da nu ştiu!

― Vezi, Olguţa!

― Poate că ştii mata, mamă dragă!

― Hai să te-mbrac.

― Aha!

Dănuţ închise uşa salonului, uşurel, rămînînd afară. Monica nu băgase de seamă.

― Hm!

Prin gaura broaştei o văzu din nou uitîndu-se în oglindă.

― Frumos!

A treia oară la fel.

― Bravo!

Şi a patra oară.

Vra să zică Monica se uită în oglindă! Monica-cea-cuminte, Monica-cea-ascultătoare, Monica... se uită în oglindă. Se uită şi Dănuţ, dar el era băiat! Vra să zică Monica...

"Dar şi tu te uiţi pe borta cheii!"

"Asta-i altceva!" răspunse Dănuţ cu vorbe mute, gîndului obraznic.

Şi, ca să i-o dovedească, intră în salon brusc. Monica se uita pe fereastră.

― Hm!

― Nu ţi-i prea cald, Dănuţ? îl întîmpină Monica, gata să-i slujească în haine de împărăteasă.

― Treaba mea! Nu te-amesteca!

― Ţi-am făcut ceva, Dănuţ?

― Fă-mi numai!

― Nu-ţi fac nimic, Dănuţ.

― Ţi-i frică!

― Nu mi-i frică, Dănuţ... "mi-i milă de tine fiindcă te persecută Olguţa", urmă

în gînd, şi pe obrajii tot mai roşi, Monica.

― Nu ţi-i frică? sfida el.

― Nu... De ce să-mi fie frică?

― Atunci de ce nu sări la bătaie?

― Eu nu mă bat, Dănuţ .

― Fiindcă ai mînca bătaie?

Monica oftă... Păcat de rochiţa cea neagră!... De ce-o mai îmbrăcase pe cea albastră?... Păcat! Da ! Păcat!

― Taci?

― N-ai dreptate, Dănuţ! dădu din cap Monica.

― Bine că ai tu!

― Dănuţ, nu vorbi aşa urît!

― Du-te şi mă spune!

― Eu nu pîrăsc.

― Da te uiţi în oglindă! replică victorios Dănuţ, arătînd cu degetul oglinda goală.

― M-am uitat. Tante Alice mi-a spus să mă uit, şi eu m-am uitat...

― Hee! Ştiu eu ce spun!... Mai zi ceva!

― Spune, de ce te-ai uitat?

Ochii Monicăi se plecară mai tare şi inima-i bătu...

― Fiindcă nu era nimeni, fiindcă te-ascunzi, fiindcă te prefaci!

Cum ar mai fi vrut Dănuţ să-l audă şi Olguţa, vorbind aşa de mult şi de bine... Ce mare fericire!... Poate ascultă la uşă Olguţa.

― Mai spune ceva. Cred şi eu! îmi întorci spatele! Aşa-i uşor să vorbeşti!

Monica plîngea, cu ochii închişi, ascultînd.

Dănuţ se îndreptă spre uşă... Nu mai avea ce face... Mai zăbovi puţin în prag, aşteptînd o provocare. Se despărţea de Monica aşa cum te desparţi de un succes fără aplauze: cu melancolie.

"Dănuţ e supărat pe mine!... Bine, dacă-i aşa..." Mînia plînsului o înăspri. Îşi strînse batista cu

severitate, pedepsindu-şi rochiţa să fie pătată de lacrămi.

Doamna Deleanu se dădu îndărăt doi paşi...