― Te-ai spălat pe dinţi?
― M-am spălat.
― Mînile ţi-s curate?... Ia să văd... Dănuţ ― Dănuţ! Pentru ce-s făcute periile de unghii?
"Pentru mata, mamă, ar fi răspuns Olguţa", gîndi Dănuţ, roşindu-se.
― Să vii mîne dimineaţă să-ţi tai unghiile. Ai auzit?
― Am auzit.
― Şi-acuma culcă-te... Dănuţ! Da asta ce mai e? înmărmuri doamna Deleanu, descoperindu-l pe Ali... Marş, Ali!
Ali deschise ochi de cuvios călugăr descoperit de stareţă la maici şi ondulă
spre uşă.
― Ce caută dumnealui aici?
― A venit singur, mamă!
― Cred, bine ! Asta mai lipsea!... De ce nu l-ai dat afară?
― ...Am uitat.
― Noroc că mi-am adus eu aminte!... Da tu ce cauţi aici??
― N-aveam chibrituri, mamă!...
Capul Olguţei răsărise atent, prin crăpătura uşii care dădea în antret.
― Umbli cu picioarele goale? Olguţa!
― Nu-mi găsesc papucii! Am să-i arăt eu Anicăi!
― Ba te poftesc să te culci!
― Ce cauţi la mine în odaie? se oţărî Dănuţ.
― Eu vorbesc cu mama! Asta-i casa mamei. De ce n-o dai afară pe mama?
― Olguţa, lasă-l în pace!
― Mamă, l-ai dat afară pe Ali?
― De asta ai venit!... Hai la culcare! Repede, Olguţa!
― Mamă, cînii fac ploşniţe?
― Ce? Ai găsit ploşniţe? se spăimîntă doamna Deleanu.
― Nuu! Da-ntreb aşa!
― Olguţa, ai să mă-nnebuneşti!
― De ce, mamă dragă?
― Te rog, lasă-l pe Dănuţ să doarmă!
― Eu nu-l las? EI nu mă lasă pe mine!
― Olguţa!
― Iaca mă duc... Mamă dragă, tare-ţi şade bine în chimono!
Doamna Deleanu întoarse capul spre fereastră, să-i zboare rîsul acolo de unde răsar fluturii.
― Noapte bună, Dănuţ!
Îl sărută pe frunte, stinse lumînarea, şi ieşi lăsîndu-l pe Dănuţ cu lumina lunii... şi cu ceva care nu intrase încă în odaie... Dar inima lui Dănuţ auzea venind, tăcută, mută, ascuţită ca umbra unui zbor de liliac, spaima.
...începu un gînd să povestească în gura mare, asurzitor, ca un papagal, tot dialogul cu Olguţa şi cu mama: "Eşti un prost! Eşti un prost! Eşti un prost! Du-te şi-o bate pe Olguţa! Nu ţi-i ruşine să te facă de rîs! Să te facă de rîs..."
Şi-un alt gînd, dimpreună cu celălalt, şoptea ca şerpii: ,,...În cimitir, se ridică
din mormînt strigoiul. E galbăn la faţă, ochii negri ard; dinţii şi unghiile cresc, cresc... şi strigoiul vine fără să-l auzi, prin lumina lunii... În cimitir, în cimitir...
Şi nici nu-l auzi cînd vine..."
