― Vrei să te-mpaci?
― Da.
― Spui drept?
― Spun drept.
― Atunci intră.
Dănuţ respiră.
― Monica, şi cu tine vreau să mă împac.
― Ce bine-mi pare, Dănuţ. Hai să ne sărutăm.
Se sărutară entuziasmaţi: Dănuţ în vînt, din grabă, Monica-l sărută pe nas, din greşeală.
― Ce facem? se-ntrebă Olguţa.
― Dă-i şi lui, Olguţa, cercă s-o înduplece Monica.
― Tu zici să-i dau?
― Da, Olguţa, de ce să nu-i dai?
― Ce vreţi să-mi daţi? se nelinişti Dănuţ.
― Da juri? interveni Olguţa.
― Da n-am jurat?
― Pentru puşcă!
― Bine, jur!
― Zi după mine: Mă jur...
― Copii, voi nu dormiţi? întrebă din capătul antretului doamna Deleanu, pentru a doua oară.
― Monica, spune tu că dormim; pe tine te crede.
― ...încă nu, tante Alice.
― Noapte bună, Monica. Să ştii că te-aud, Olguţa!
― Mă jur... Hai, Olguţa! începu Dănuţ în şoaptă.
― Aşteaptă să găsesc!... să am crampe.
― ...să am crampe...
― Olguţa, asta nu-i jurămînt, asta-i blestem! se înfricoşa Monica.
― Da? Foarte bine. Zi după mine... Ce-am spus?
― Să am crampe... se strîmbă binevoitor Dănuţ.
― ...şi să stau în pat toată vacanţa...
― ...şi să stau în pat toată vacanţa...
― ...şi să mă puie doctorul la dietă...
― ...şi să mă puie doctorul la dietă... se îngrijora Dănuţ.
― ...fără de dulciuri...
― ...fără de dulciuri... oftă el amar.
― ...dacă oi spune cuiva...
― ...dacă oi spune cuiva...
― ...ce-are să-mi arate...
― ...ce-are să-mi arate...
― ...Olguţa...
