― Fă cum porunceşte duduiţa, măi Ionică. Asta-i stăpîna ta, îl sfătui moş
Gheorghe.
Ionică oftă din greu, săltă din umeri subţiindu-şi mijlocul încins cu brîu roş
şi scoase o legăturică plină de noduri şi sunătoare de bumbi, ca un chimiraş
copilăresc.
― Mai mulţi n-am!
― Dă-i încoace!
Fruntea lui Ionică îmbătrîni...
― Monica, ia deznoadă tu...
Ochii lui Ionică n-o slăbeau pe Monica. Cu fiecare nod desfăcut, pumnii lui Ionică se strîngeau mai tare fără folos pentru nodurile batistei şi cele din gît...
Pătru se dădu mai la o parte.
― Hă... hă... hhh! Hă... hă... hhh! începu din nou frăţiorul lui Pătru.
― Moş Gheorghe, mai dă-i o pară... dă-i două să tacă ― auzi tu?
Monica întinse Olguţei, în palmele alăturate, legătura desfăcută, cu bumbii tărcaţi.
― Monica, du-te-n casă şi împarte-i în două.
― N-o lăsa, moş Gheorghe, strigară într-un glas băieţii gata să se repeadă
după Monica.
― Ia!
Olguţa se ridică în picioare, privindu-i de sus.
― Vra să zică moş Gheorghe v-a dat bunghii...
― Nouă ni i-o dat, se scuturară ei.
― Vouă, vouă! Da de ce vi i-a dat?...
― Ca să ne giucăm noi! se bătură ei peste piept.
― Şi voi aşa aţi făcut?
― Da cum?
― Da cum?... Eu m-am bătut, sau voi? Ia să văd...
Călcîile goale ale lui Ionică sfredeleau pămîntul... Degetul cel mare de la piciorul lui Pătru se ridică în sus, nedumerit.
― Vra să zică, în loc să vă jucaţi cu bunghii lui moş Gheorghe, voi v-aţi prădat.
― El m-o prădat!
― Îs bunghii mei! Zi măi, ci stai!
― M-ai prădat.
― Ei, acuma vorbesc eu... Vra să zică v-aţi prădat şi v-aţi bătut... Şi moş
Gheorghe, fiindcă nu l-aţi ascultat, vă ia înapoi bunghii. Aşa-i, moş Gheorghe?
Privit din trei părţi, moş Gheorghe clipi.
― Dă! oftă el cu ochii la Olguţa.
― Acuma să vă văd!
Pătru oftă. Ionică se scărpină după ceafă.
― Vra să zică aţi tăcut. Bine. Acuma să vorbesc eu... În ce clasă eşti tu,
Pătru?
― Parcă eu mai ştiu!
