― Mulţumiţi duduiţei, măi urşilor!
― Sărut mîna!
― Săr... mna!
― Sărutaţ-o, măi, că ea v-o făcut dreptate.
Mînile Justiţiei de pe prispa casei lui moş Gheorghe primiră sărutul împricinaţilor.
― Monica, dă-mi batista.
― Uite-o. Pentru ce?
― Mi-au încleiat mînile, zîmbi modest Olguţa, coborîndu-se de pe piedestal.
― Duduită, vine Anica să vă cheme.
― Iar Anica!
― Vă pof...
― Ştiu. Ce cauţi aici?
― Vă pof...
― Ştiu. Vino cu mine.
Anica intră în casă după Olguţa.
― Mi-am pierdut batista. Pune-te şi-o caută. Olguţa trînti uşa lăsînd-o pe Anica înlăuntru. Pune lacata, moş Gheorghe.
― Cînd să-i dau drumul? se veseli moş Gheorghe.
― Cînd om ajunge-n poarta casei.
― Aşa oi face.
― MoşGheorghe, vezi c-ai uitat să-mi aduci aminte!
― Vezi!... De ce nu pui mata, moş Gheorghe, felii de morcov în tutun, cum pune şi papa?
― Oi pune, duduiţa moşului.
― Să pui, moş Gheorghe, că morcovul ţine umezeală, îi explică ea serios.
― Duduitelor, da cînd mai veniţi la moşu?
― Cînd ni-i pofti, moş Gheorghe.
― Iaca vă poftesc.
― Atunci venim mîine.
― Duduită, am dres gardu la loc! clipi cu înţeles moş Gheorghe.
― Or să intre porcii în livadă!
― Să intre sănătoşi. De-acuma are moşu scrînciob.
― Duduie Olguţa, nu-i batista, vocifera Anica din casă.
― Caut-o.
Din pragul curţii boiereşti, rochiţa roşie şi cea albastră făcură semn cătră
moş Gheorghe.
― De-acum pleacă, zîmbi moş Gheorghe dînd drumul Anicăi.
― Da, unde-s duduiele?
― Du-te şi le caută că asta-i treaba ta!
În urma tuturor porni moş Gheorghe. Se înserase limpede. Luceafărul dintăi lucea curat şi zîmbitor, la fel cu-acel care lucise deasupra ieslelor din Betleem.
Moş Gheorghe întoarse capul îndărăt. Pe poarta caselor de ţară, pe-nserat, intră doar carele cu boi şi oamenii cu seceri, sape sau securi.
Pe poarta casei lui moş Gheorghe intrase şi ieşise o poveste.
