Profira făcu o cruce cu limba în gură şi muşcă din ceapă, fără s-o mai curăţe, cu nările înfiorate de teamă.

― Ptiu! scuipă ea în pestelcă, scărpinîndu-şi limba cu dosul palmei.

― Te-ai otrăvit.

― Doamne păzeşte! Asta-i doftorie, coniţă!

― Ceapă nemţească, Profiro!

― S-o mănînce sănătoşi! Mă lipsesc.

― Fugi şi adă apă de băut.

Un morcov aruncat de Olguţa o expulza pe Profira. Ridicîndu-se în picioare, doamna Deleanu redeveni severă gospodină.

― Vai-vai-vai! Ce-am făcut aici! Parcă-i un bazar din Stambul.

― Herr Direktor, lasă-mă să-ţi fac un turban, îl rugă Olguţa născocind un mijloc de-a prelungi dezordinea.

― De unde turban?

― Fac eu c-un prosop.

― Se aprobă. Atunci daţi-mi şi un şal.

― Ştiţi ce? se amestecă doamna Deleanu din nou convertită la extravaganţe, hai să ne costumăm cu toţii. Fiecare cum vrea. Mîna liberă fanteziei fiecăruia.

― Eu rămîn aşa, tante Alice, se rugă Monica.

― Sigur, tu eşti gata costumată. Şi eu tot japoneză mă fac.

― Da eu, mamă? întrebă Dănuţ.

― Tu... căută doamna Deleanu îmbrăcînd chimonoul, tu...

― Mamă dragă, el are costumul japonez, interveni Olguţa cu o ciudată

suavitate în glas.

― Nu vreau. Ce te-amesteci!

― Ce idee bună! Sigur. Tu ai costumul lui Kami-Mura. Du-te şi ţi-l pune.

― De ce, mamă?

― Fiindcă şi eu îs japoneză şi Monica.

― Da! Monica are haină frumoasă, bombăni Dănuţ.

― Cred, bine! Ea e domnişoară. Tu eşti soldat viteaz.

― Da! cu haine urîte!

― Dănuţ, te rog să nu-mi strici cheful. Du-te şi te-mbracă. Aşa vreau eu.

― Fără puşcă? se posomori Dănuţ mai tare.

― Cu puşcă şi cu tun dacă vrei! Hai, repede.

― Alice, dă-mi şi mie o idee.

― Tu... tu şi Grigore sînteţi turci, adică tu eşti paşă ― îţi fac eu turban şi tot dichisul ― iar Grigore-i eunucul haremului.

― Dragă Alice, nu-i fi avînd tu vreun strămoş mongol?

― Uită-te-n oglindă. Eşti japoneză autentică. Părul negru, în noua pieptănătură, ochii depărtaţi şi paloarea brună a obrajilor ovali, erau un adaos exotic la chimono.

― Mai ştii?! zîmbi doamna Deleanu.

― Ia priviţi! îi invită Olguţa cu un gest teatral. Cu prosopul improvizat turban în jurul capului,

Herr Direktor avea înfăţişarea unui indian de operetă. Şalul turcesc de pe umeri nu izbutea să anuleze efectul european al monoclului şi al zîmbotului de rigoare.

― Ha-ha-ha! Ia uitaţi-vă la Buftea!

― Kami-Mura!

― Bravo, Kami-Mura, eşti în formă!

Dănuţ se retrase pe lîngă zid într-un colţ, tîrînd săbiuţa ruginită şi zăngănitoare, ca o ruşine întrupată în coadă de tinichea.

Ca dimensiune, uniforma de amiral japonez avea şase ani, Dănuţ

unsprezece! Iar chipiul, prea mic, se răzbuna exagerînd circonferinţa buclată a capului care o purta plouat!

― Numai cafeaua şi rahatul îmi mai lipsesc! Narghilea am, harem am, eunuc am, exclamă domnul Deleanu.

― Papa, tu eşti Nastratin Hogea.

― Prea onorat!... Şi tu, Olguţa?

― Eu îmi pun cizmele şi pantalonii de călărie. Mă fac haiduc şi o fur pe Monica.

― Mă aşteptam! oftă doamna Deleanu, mai mult pentru viitor decît pentru prezent. Du-te şi ţi le pune.

Profira intră cu tablaua de dulceţi.

― Iracan de mine!