Dănuţ se retrase pe lîngă zid într-un colţ, tîrînd săbiuţa ruginită şi zăngănitoare, ca o ruşine întrupată în coadă de tinichea.
Ca dimensiune, uniforma de amiral japonez avea şase ani, Dănuţ
unsprezece! Iar chipiul, prea mic, se răzbuna exagerînd circonferinţa buclată a capului care o purta plouat!
― Numai cafeaua şi rahatul îmi mai lipsesc! Narghilea am, harem am, eunuc am, exclamă domnul Deleanu.
― Papa, tu eşti Nastratin Hogea.
― Prea onorat!... Şi tu, Olguţa?
― Eu îmi pun cizmele şi pantalonii de călărie. Mă fac haiduc şi o fur pe Monica.
― Mă aşteptam! oftă doamna Deleanu, mai mult pentru viitor decît pentru prezent. Du-te şi ţi le pune.
Profira intră cu tablaua de dulceţi.
― Iracan de mine!
― Te-ai speriat, Profiro?
― Nici nu te-am cunoscut, coniţă, sărut mîna.
― De ce rîzi, Profiro? o întrebă doamna Deleanu văzînd tablaua primejduită
de hurducăturile vulcanice ale veseliei pîntecoase
― Spune, Profiro.
― Să nu vă supăraţi, coniţă . Tare-i frumos! Parcă-i la panoramă.
― Bravo, Profiro!
― Trăiască Profira!
― Să închinăm un pahar cu apă în cinstea Profirei!
― Să trăiţi şi dumneavoastră şi tot veseli să fiţi!
― Dănuţ, tu nu te serveşti?... Da tu ce cauţi, Anica?
― Hă!
Prin uşa întredeschisă, Anica, numai ochi şi zîmbet, sorbea tot ce vedea, minunîndu-se. Peste umărul ei, cu gura pînă la urechi, se ivi capul de lună umoristică al bucătăresei.
― Ce-i? Aţi venit la panoramă?
― Hă! Hă!... zîmbiră dimpreună, cu glas de soprană şi de bariton, Anica şi baba.
― Hi-hi! le îngînă Profira, clipind din ochi către ele.
Se auzi un pocnet. Baba se răsuci. Anica o zbughi. Peste hotarul gol al pragului, Olguţa sări în odaie c-un bici în mînă.
― Ce ţi-ai făcut, Olguţa?
― Musteţi, mamă dragă. Aşa au haiducii.
Musteţile de funingine împodobeau o fragedă faţă de haiduc mărunt, în stilul baladelor populare:
Mustăcioara lui
Pana corbului,
Ochişorii lui
Mura timpului,
Feţişoara lui
Spuma laptelui...
Cizmele de antilopă, pantalonii bufanţi, şi mai ales bluza roşie cu centură de lac, erau licenţe poetice. Olguţa putea haiduci printre flori de luncă, pe unde năvălesc fesurile macilor musulmani.
― Eu propun să redevenim oameni serioşi.
― De ce, Herr Direktor? îl dojeni Olguţa.
― Mor de căldură în Turcia asta.
