― Ai dreptate, Alice. Altfel decît crezi şi decît doreşti, dar ai dreptate. Să se înveţe de mic să vrea. Să-l chem.

― Eu mă duc, izbucni doamna Deleanu.

― Alice dragă, du-te mai întîi şi te răcoreşte. Uite: ai ochii roşi. Nu trebuie să

te vadă aşa!... Noi v-aşteptăm.

Doamna Deleanu ieşi cu umerii plecaţi de povara ultimei speranţe.

― Ei, Iorgule, am rămas între bărbaţi... Trebuie să convii că ce-am făcut e bine...

― Ai dreptate, dragă Grigore... Mediul moldovenesc e cam slab, zîmbi domnul Deleanu ştergîndu-şi ochii umezi... Bietul Dănuţ!

Mingea de foot-ball, cu două pîntece ― de piele pe dinafară şi de gumă pe dinăuntru ― înghiţise mingile de oină ale copiilor, cum avea să înghită toate mingile de oină ale ţării, de-a lungul anilor. Întîile ei victime în casa Deleanu erau ghetele: roase ca de lepră.

― Grigore, să nu uiţi ― cînd îi pleca ― să iei tiparul picioarelor nepoţilor tăi.

După fiecare partidă de foot-baal îţi dau o telegramă urgentă: "Trimite". Şi tu ai să expediezi cîte două perechi de ghete de cap. După trei telegrame te-ai compromis. Tot Bucureştiul va şti că ai copii clandestini.

― Sau, mai exact, că am nepoţi a căror mamă e denaturată, răspundea Herr Direktor încîntat de succesul balonului.

După ghete, victimele mingii nemţeşti erau Anica şi Profira. Anica şi Profira aveau picioare ― Profira, trîndave; Anica, agere. Dar mingea avea aripi şi o frunte de berbec...

Şi în sfîrşit veneau geamurile: niciodată mingea nu intra în casă pe uşă. La marginea satului, în faţa cimitirului, se întindea un tăpşan: loc mai potrivit decît ograda pentru jocurile cu mingea. Doamna Deleanu, însă, socotea că-i mai cuminte s-o audă pe Olguţa ― chiar spărgînd geamuri, decît să n-o audă de loc.

Herr Direktor proclamase legile jocului, cu demonstraţii lămuritoare.

― Bine, Herr Direktor, da de ce n-ai voie să loveşti cu mîna? obiectase Olguţa nevoind să accepte această ciungie sportivă.

― Fiindcă legea-i lege. Nu se discută.

― Atunci eu am să fac altă lege.

― Cum, Olguţa? Nu eşti tu în stare să faci ceea ce fac sute de nemţişori?

― Bine! Am să le-arăt eu lor!

Şi ca să se răzbune pe nemţişori, Olguţa se jurase faţă de Monica să bată

acest cap de neamţ, care nu merită să-l loveşti cu mîna, numai cu piciorul.

Monica era arbitru.

Dănuţ purta mingea, lovind-o din fugă cu un picior, îndrumînd-o cu celălalt.

Olguţa îl aştepta calmă, cu ochi ageri, cum aştepta un boxer în ring atacul celuilalt. Goana dintr-un capăt al ogrăzii, depănînd mingea cu picioarele, şi apropierea treptată de Olguţa îl istovise pe Dănuţ. Îi zvîcneau tâmplele.

― Haide odată!

Erau faţă în faţă la cîţiva paşi. Mingea nemişcată aştepta lovitura care-i va dezlănţui salturile.

Pierzîndu-şi cumpătul, Dănuţ întrebuinţă un vicleşug naiv: se prefăcu numai că loveşte mingea spre dreapta cu piciorul drept ― cel stîng atacă, hotărît. Dar Olguţa sărise spre stînga şi primise mingea între picioare încleştînd-o. Dănuţ se repezi orbeşte... În gol. Odihnită, Olguţa mînă mingea, fără grabă, magnetizînd-o cu poruncile îndesite ale picioarelor.

Dănuţ gîfîia, alergînd după Olguţa cu deznădejdea ghinioniştilor... Olguţa întoarse capul... se feri vertiginos ― Dănuţ căzu ― iar mingea lovită puternic, săltă lung şi intră în bar.

Genunchiul lui Dănuţ era însîngerat ca o rodie coaptă. Monica alerga cu batista în mînă.

― Te doare, Dănuţ?

― Dă-mi pace!

― Ce i-ai făcut, Olguţa? întrebă doamna Deleanu coborînd scările în goană.

― L-am bătut! ţipă Olguţa aducînd mingea în braţe.

― Cum l-ai bătut?

― Ne-am jucat, mamă. M-am împiedicat şi-am pierdut partida.

― Olguţa, să ştii c-am să arunc în fîntînă mingea asta. Să te linişteşti odată.

― De ce eşti supărată, mamă dragă? întrebă Olguţa blînd, privind-o cu băgare de samă.

― Nu-s supărată!... Da nu-mi plac jocurile violente!

― De ce-ai plîns, mamă?

― Lasă-mă, Olguţa!... Dănuţ dragă, hai cu mama în casă.

― Mamă, azi nu mai dormim?

― Lasă... Mai joacă-te cu Monica.

Şchiopătînd, cu batista Monicăi în jurul genunchiului şi mîna doamnei Deleanu, dezmierdătoare, pe creştetul capului, Dănuţ păşi spre viitor...

― Monica, să ştii că s-a-ntîmplat ceva! Haidem în casă... Stai: numai o dată

s-o mai arunc.

Picioarele Olguţei se desfăcură în unghi drept; mingea zvîcni sus-sus-sus...

pînă ce derapă în jos din cerul îngerilor.

― Ai văzut lovitură? Acuma hai!

Scrumelniţele erau pline de mucuri; faţa de masă cărunţită pe-alocurea de scrum.

Herr Direktor fuma. Domnul Deleanu fuma. Amîndoi tăceau, urmărind dansul oriental, învăluit în voaluri, al fumului aromat.