― Staţi. Nu vă dezbrăcaţi. Am o idee.
― Spune, mamă dragă, spune.
― Să ne fotografiem.
― Să ne fotografiem. Bravo!
― Bine, dragă. Ce nu fac eu pentru copii!
― Ridicaţi storurile; eu aduc aparatul.
― Cum ne-aranjăm, Iorgule?
― Ce să ne mai aranjăm! Aşa cum sîntem.
― Unde te duci, Dănuţ? îl întrebă doamna Deleanu, întîlnindu-l pe coridor, cu sabia şi chipiul în mînă.
― Hai înapoi, Dănuţ!... Vrei să mă superi? Şi-mbracă-te la loc.
Mobilizat din nou în oştile ridicolului, Dănuţ mergea, mînat din urmă de mama lui şi de blestematul aparat fotografic în care ruşinea clipei de faţă, înghiţită ca de-o sugătoare uriaşă, avea să se întindă în viitor.
― Alice, hai şi tu cu noi.
― Şi cine vă fotografiază?
― Pune tu aparatul la punct; restul poate să-l facă şi Profira.
― Ţi-ai găsit! Nu pune ea mîna pe-aşa ceva s-o tai! Se teme!
― Să-l chemăm pe Kulek, propuse Herr Direktor. El se pricepe.
― Perfect, cheamă-l tu, Olguţa.
― Cum să-i spun, Herr Direktor?... Komen sie, Herr Kulek... nach Herr Direktor (1). E bine?
― Spune-i ş-aşa Olguţa. Are să vie rîzînd. Să nu te superi!
― De-acuma aşezaţi-vă, îi pofti doamna Deleanu. Fraţii turci alături pe divan.
Aşa... Grigore, de ce nu stai turceşte?
― Poftim. Aşa-i bine? A la turca, bre!
― Bun. Monica, tu stai la picioarele divanului cum ai stat adineoarea...
Apleacă-ţi capul... puţin numai. Dănuţ aşează-te lîngă Monica... Brrr! Crunt mai eşti! Adevărat samurai!
― Küss die Hand gnädige Frau. Was wollen sie, Herr Direktor?(2) urmă Herr Kulek cam zăpăcit.
― Explică-i, te rog, Grigore... Olguţa, tu stai la dreapta Monicăi. Aşa.
Doamna Deleanu se aşeză la picioarele divanului între copii. Herr Direktor luă o narghilea şi-şi cabră monoclul.
Domnul Deleanu îşi răsuci musteţile.
― Ruhig bleiben, bitte schön.(3)
Olguţa privi cu coada ochiului pe Dănuţ, ironică. Monica îşi privea mînecile, dar vedea tot pe subt gene.
Dănuţ, ţinînd recordul încruntării, întoarse capul obiectivului, lăsînd posterităţii profilul unui amiral japonez cu bucle de fetiţă, care pregătea o răzbunare aprigă japonezei cu coc blond, ocrotită de zîmbetul haiducului cu musteţi de funingină.
1 Vino, domnule Kulek... la Herr Direktor (germ.).
2 Sărut mîna, stimată doamnă. Ce doriţi, domnule Director? (Germ.) 3 Staţi liniştiţi, vă rog (germ.).
De pe scări, doamna Deleanu ― cercînd să compenseze cu gravitatea tonului neseriozitatea pieptănăturii şi a chimonoului ― vorbi apăsat:
― Grigore, te fac răspunzător! Ţine-o din scurt, mai ales pe Olguţa... Şi nu uita pariul.
Olguţa păstrase numai costumul de haiduc; musteţile şi le spălase cu vată
îmbibată în colonie.
― Mama-i fricoasă, Herr Direktor. Nu samănă cu mine.
― Ia lasă!
― Vorbesc serios, Herr Direktor.
