― Da, da!
― La noi acasă nu-i bine?
― Îi bine, Olguţa... Dar pentru un băiat e mai bine să crească între băieţi...
strunit cum trebuie.
― Mai bine eram eu băiat.
― De ce, Olguţa?
― Aşa!... N-ar fi plîns mama.
― Ba da, Olguţa. Mama vă iubeşte deopotrivă pe amîndoi.
― Ştiu, papa, nu zic!... Da eu nu vreau să plîngă mama.
― Şi-l lăsai pe tata singur, dacă erai băiat?
― Tu eşti bărbat, papa!
― Şi?
― ...Nu te-aş fi lăsat, papa, izbucni ea mînioasă, fiindcă-s fată.
Domnul Deleanu o sărută.
― Ţi-a trecut supărarea?
― Dacă ai tu dreptate, sigur.
― Am, Olguţa. Avocaţii au totdeauna dreptate!
― Şi părinţii, papa!
― Ei, bravo! Aşa te vreau: veselă. Haidem în sofragerie.
― Papa, Herr Direktor e mai sever decît tine: aşa-i?
― Decît mine ― mi se pare ― nu-i greu să fii mai sever... Ce zici?
― Adevărat! Tu nu eşti de loc!... Nici nu-i nevoie să fii!
― Da! Spui tu!
― Ba da, papa. Dacă ai fi tu sever, eu...
― Tu?...
Olguţa îl privi cu vicleană seriozitate.
― Eu m-aş arunca de pe acoperiş... cum erai să faci şi tu cînd erai mic, şi ţi-ar părea rău!
― Oare!
― Da tu nu eşti sever. Tu nici nu poţi să te superi, papa.
― Ei?!
― Da. Îţi spun eu! Ţie-ţi vine să rîzi cînd te superi, ş-atunci vrei să te superi şi mai tare...
Domnul Deleanu rîdea.
― Tu sameni cu mine, papa.
― Da, Olguţa. Ar trebui să-l pui la colţ pe tata, fiindcă nu ştie să fie tată
serios.
― Ei, papa! Eu te-ascult pe tine. Ştii, eu te-am supărat odată, şi fiindcă tu nu mi-ai spus nimica, eu singură m-am pus la colţ... Vezi! Nu mi-i ruşine! Eu îţi spun... Da vreau să ştiu dacă Herr Direktor e sever?
― Cît trebuie, Olguţa. Grigore vă iubeşte.
― Ştiu, papa... Lasă, am să vorbesc eu cu Herr Direktor... Ce cauţi aici? De ce nu baţi la uşă, Anica?
― Întreabă coniţa de ce nu mai veniţi...
― Hai să mergem, papa... Îmi pare bine că mi-ai făcut o vizită. Am să învăţ să
fac cafea. Cînd mi-i mai face tu o vizită am să te tratez cu cafea neagră.
― Mă omoară Alice, măi drăcuşorule!
― Şi dulceaţă-ţi dau, papa.
― Ai tu dulceaţă?
― Sigur. Uite, papa... Da să nu mă spui!
Ochii domnului Deleanu sclipiră de rîsul amintirilor, privind gavanoasele din sobă.
― Acolo-i bufetul tău!
― Da, papa, acolo am să ascund cafeaua şi ibricul.
― Şi de unde ai să ai tu cafea şi ibric?
― Îmi cumperi tu, papa... ca să-mi pot primi musafirii.
