― Iar Anica! se supără Olguţa... Moşule, ia vin să grăim oleacă.
― Să grăim!
Moşul rămase în urma boilor, ştergîndu-şi musteaţa.
― Moşule, să spui că nu ne-ai văzut. Are să te-n-trebe o ţigancă ― glasul Olguţei scăzu ― care umblă cu un neamţ. Ştii, neamţu cu căruţa dracului.
― Lasă că le-arăt eu! Neam spurcat! mormăi moşul trecînd lîngă boi.
Herr Kulek se apropia, cu braţul încolăcit pe mijlocul Anicăi: Ţinea farul în mîna ridicată, ca pe o halbă.
― N-ai văzut pe boieri, moşule? întrebă distrat Anica.
― Hm! Ai să te-afuriseşti, fa! Chei din faţa mea! Hi, boală!
Hohote de surdă veselie porniră din fînul carului, acoperite de rîsul greierilor şi-al cosaşilor.
Spiritual, Herr Kulek lumină luna cu farul şi trecu mai departe, vorbind Anicăi ca unei surdomute de acelaşi neam.
― Borşul, Profiro, strigă domnul Deleanu din cerdac, zvîrlind ţigara.
― Borşul, Profiro! intonă corul din car, prin zarva cînilor din curte şi din sat.
Cu lampa într-o mînă şi cu lingura de salată în cealaltă, doamna Deleanu îi aştepta pe scări, severă ca o alegorie a Justiţiei casnice pentru acei care întîrzie la mese.
― Poftim! Car cu boi vă mai lipsea! Domnule automobilist, acum se vine la masă, şi aşa?
― Păziţi, c-o arunc pe Fiţa.
― Ali!
Doamna Deleanu se ghemui, ferindu-se. Mănuşile lui Herr Direktor purtaseră, o clipă, groaznica poreclă. După mănuşi sări din car Ali, gudurîndu-se frenetic.
― Am cîştigat pariul, întreabă-i, ţipă Olguţa avîntîndu-se din car pe-a doua treaptă în braţele domnului Deleanu.
― Adevărat?
― Veşnica ei pomenire ! intonă Herr Direktor.
― Uf! Slava ţie Doamne! răsuflă doamna Deleanu. Parcă am avut o presimţire: cataifu-i gata.
― Ura pentru cataif!
― Dar n-am să vi-l dau fiindcă vă faceţi de cap.
― Patapum, bum... Dă-ni-l de sufletul lui Patapum, mamă dragă, se jelui Olguţa arătînd moartea declamatorie a basetului.
― Ce-avem la masă? năvăli Dănuţ scuturîndu-se ca un căţelandru scos din apă.
― Buna sara, tante Alice... Olguţa a împuşcat broasca.
― Daa? Buna sara, Monica. Hopa. Ţi-i foame?
― Grozav, tante Alice.
― Bravo!
Cu fîn zburlit în părul blond şi cu obrajii rumeniţi, Monica clipea, luminoasă
în lumina lămpii.
― Da unde-i Anica? N-aţi întîlnit-o?
― Caută luna! mormăi Olguţa, mestecînd un colţ de pîne.
― De miere! adăugă Herr Direktor, scuturîndu-se de fîn.
― Grigore! Nu-ţi dau cataif.
― Are Kulek şi pentru mine!
Paşii Profirii duduiră. Aducea castronul cu borş.
― Poftă mare, boierilor! le dori moşul, plecîndu-se.
― Asemenea, moşule!
― Hii, boală!... Nie, potaie!
