― Aşa. Şi dacă nici atunci nu răspunde, intri în goană, trînteşti uşa, te baţi cu mîna peste gură şi spui în gura mare: "Păcatele mele! Eu gîndeam că eraţi în sofragerie!" Ai înţeles? Da să faci zgomot, ca să-l trezeşti!

― Şi dacă se supără, duduie Olguţă? întrebă Anica abia ţinîndu-şi rîsul.

― Nu-i treaba ta! Ai să-i spui că duduia Olguţa vrea să-i vorbească.

În aşteptarea Anicăi, Olguţa se plimba cu mînile la spate, din ce în ce mai repede, ca cineva care născoceşte dialoguri cu replici scurte. Uneori se oprea, îşi descoperea fruntea mereu bătută de şuviţele negre şi iar pornea.

― A spus să poftiţi.

― Dormea?

― Nu, fuma.

― Bine. Acuma du-te şi mănîncă tot ce-a rămas pe masă. Să nu laşi nimic Profirei!

― Bucuros de musafiri? întrebă afabil Olguţa intrînd la Herr Direktor.

― Încîntat!

― Ce mai faci, Herr Direktor? Nu te deranjez?

― Tu! Prietena mea! Îmi pare rău!... Ce vînt te-aduce pe la mine?

― Nimic, Herr Direktor! Am venit să te văd, să mai stăm de vorbă...

Herr Direktor se ridică într-un cot pe divan, încrustîndu-şi monoclul în orbită.

― Îmi faci o vizită?

― Sigur... Da frumos halat ai! Tu eşti elegant ca o cucoană.

― Aşa-s burlacii, Olguţa.

― De ce numai burlacii?

― Fiindcă ei n-au nevastă! În schimb, au un halat frumos.

― Şi cei însuraţi nu trebuie să aibă?

― N-au nevoie. Ei au o nevastă frumoasă.

― Şi dacă-i urîtă?

― Se consolează! Adică nu. Dă! Oftează şi ei!... Da stai jos. Ce pot să-ţi ofer: o ţigară?

― Azi eşti vesel, Herr Direktor!

― Ca întotdeauna.

― Azi nu-i ca întotdeauna.

― Ai dreptate. Azi e o zi mare.

― Pentru tine?

― Şi pentru Kami-Mura... şi pentru toţi. N-ai văzut?

― Atunci de ce-a plîns mama?

― De unde ştii tu c-a plîns?

― Am văzut eu.

― Bine. A plîns... fiindcă-i mamă.

― Ei! Atunci ar trebui să plîngă în fiecare zi!

― A plîns de bucurie, Olguţa.

― Nu, Herr Direktor.

― Aşa cred eu.

― Să-ţi spun eu de ce-a plîns: fiindcă pleacă fratele meu.

― Dragă Olguţa, mama a înţeles că-i mai bine pentru Dănuţ să înveţe la Bucureşti, şi ea singură a hotărît ― cum de altfel a hotărît şi Dănuţ.

― Atunci de ce-a plîns?

― Aşa-s cucoanele, Olguţa. După ce se hotărăsc să facă ceva, plîng, şi le trece.

― Şi-a călcat pe inimă, Herr Direktor!

― Măi! că multe mai ştii!

― Herr Direktor, cînd pleci?

― Mîne, Olguţa.

― Pleci singur?

― Da. Dănuţ vine cu Iorgu, peste o săptămînă.

― ...îmi pare bine, respiră ea.

Herr Direktor îi dezmierdă pletele.

― Bună fată eşti tu!