examinare.
― Da cu cine seamănă? Cu tine?
― C-un nătărău de bostan! glumi Herr Direktor.
― Buftea, spune şi tu cu ce seamănă. C-un glob de aur?
― Lasă-mă-n pace.
― Fii politicos! Ai noroc că-s bine dispusă.
Dănuţ nu se gîndea la lună. Constatase din auzite prezenţa ei şi o găsise în turbinca lui Ivan, fără s-o privească pe cer.
Lui Dănuţ îi era foame. Luna din turbinca lui Ivan, cu faţa ei de lipovan gras, era stăpîna unei băcănii mai mare decît a lui Ermacov de la Iaşi, Dănuţ o vedea punînd în vastul coş de hîrtie, cutii cu sardele; tăind patace roşcate de salam; deschizînd cutii cu măsline marinate; întinzînd, spre gustare, cu vîrful cuţitului, o aşchie grasă de caşcaval de Penteleu; desfăcînd un hîrzob de păstrăvi afu-maţi...
― Herr Direktor, mie mi-i antipatică luna.
― De ce?
― De la Slănic, Herr Direktor.
― Ce ţi-a făcut la Slănic?
― Trebuia să ne plimbăm pe lună. Pe atuncea eram eu mică.
― Şi-acum eşti mare?
― Nu. Da atunci eram mai mică... Eu mergeam de mînă cu Buftea, înainte.
Şi-n urma noastră veneau nişte domnişoare care se sărutau cu domnii...
― I-auzi!
― Da, Herr Direktor. Eu vedeam umbrele lor... De ce se sărutau, Herr Direktor?
― Se jucau, Olguţa.
― Asta-i joacă?!
― Joacă de oameni mari !
― Mai rău decît copiii, Herr Direktor! Eu n-am să mă joc aşa niciodată. Herr Direktor, spune-mi drept dacă ţi-ar veni ţie să te săruţi pe gură cu o cucoană
care nu ţi-i rudă?
― Aaa! Mai ales! Sigur că nu, oftă Herr Direktor.
― Sigur. Asta-i greţos. Uite: Monica-i prietena mea. Spune tu, Monica, mă
spăl eu pe dinţi cu periuţa ta?
― Nu. Tu ai periuţa ta.
― Vezi, Herr Direktor! Ei, îţi spun pe onoarea mea, că domnişoarele celea se sărutau pe gură cu domnii de-acolo!
― Vai de mine!
― Crede-mă, Herr Direktor. De asta, eu nu le lăsam să mă sărute pe obraz...
Şi eu am băgat de seamă că ziua nu făceau aşa. Numai cînd era lună.
― Vra să zică nu eşti bine cu luna?
― Nu, Herr Direktor. Cînd o văd îmi vine ciudă.
― Vin să te pup, Olguţa.
― Pupă-mă.
― Nu te superi?
― Nu. Tu eşti rudă cu mine... Şi tu nu faci ca domnişoarele de la Slănic.
― Ferească Dumnezeu!
La intrarea în sat, un tunel gălbui găuri noaptea.
― Ne-am fript, copii! Au trimes după noi, zîmbi Herr Direktor recunoscînd farul de la automobil şi presimţind ce adăpostea.
