― Închipuieşte-ţi că nu! Bineînţeles, lecţiile sînt discuţii, şi raporturile dintre ele camaradereşti. Olguţa-i oferă ceai sau dulceaţă, şi profesoara convorbiri instructive... De altfel, Olguţa învaţă uşor şi cu plăcere: singura moştenire simpatică de la Fiţa Elencu!... Şi sînt convinsă că prietenia cu Monica şi viaţa împreună or s-o mai îmblînzească.
― Păcat ar fi! suspină domnul Deleanu.
― Păcat?! Gîndeşte-te că-i fată, nu haiduc!
― Da, da. Aşa-i şade bine Olguţei... Să fi fost Dănuţ ca ea...
"Dănuţ îi mai prostuţ: el samănă cu mama lui."
― Închipuieşte-ţi, Grigore, eă această amabilitate mi-a fost servită în faţă, de o prietenă a voastră din copilărie... probabil un flirt.
― Cine? întrebă rîzînd, Herr Direktor.
― Domnişoara Dobriceanu.
― Mai trăieşte?!
― Dragă, îi de-o vrîstă cu voi!
― Biata Profiriţă! De la ea nimic nu te poate supăra. E latifundiară
inexpropriabilă în împărăţia cerurilor. Avea mare admiraţie pentru Iorgu...
― Numai?
― Mai ştii?!... Tu şi cu Dănuţ nu sînteţi genul ei! Îi plac oamenii limbuţi şi agresivi. Şi ea e un mieluţ. Da-i plac toreadorii!... Săraca!... Iorgule, îţi aduci aminte ce obrăznicii îi spuneai?
― Da... Săraca!
― Dragii mei, începu Herr Direktor, ştergîndu-şi monoclul cu batista, ca pentru o luptă cu ochii, fiindcă a venit vorba de Kami-Mura şi fiindcă a sunat ceasul plecării...
― Deja?
― Dacă nu mă daţi voi afară mă dă toamna... Şi cum spuneam, fiindcă se apropie plecarea, aş vrea să limpezim o chestie care mă preocupă serios. Ce intenţii aveţi voi cu privire la Dănuţ?
― Cum? E foarte simplu, răspunse repede doamna Deleanu. Îl dăm la liceu.
― Şi?
― Punct.
― Grăbită mai eşti la puncte!
― Nu văd unde vrei s-ajungi?
― Îndată... La ce liceu vreţi să-l daţi?
― La Liceul Internat.
― Intern?
― Vai, Grigore! Se poate una ca asta! Dănuţ intern?... Extern, fireşte.
― Iorgule, tu n-ai nimic de spus?
― Eu sînt de acord cu Alice. Chestia-i limpede ca apa.
― De loc!... Ce vrîstă are Dănuţ?
― Unsprezece ani; nu ştii?
― Perfect. Vra să zică e băiat.
― Copil.
― Nu, nu! Băiat. Şi nenorocirea e că pentru tine va fi mereu copil.
― E natural. Sînt mama lui.
― Foarte frumos şi lăudabil. N-am nimic de spus. Tu eşti o mamă admirabilă.
― Ţţ!
― Şi tocmai de asta eşti primejdioasă pentru educaţia unui băiat.
― Vai!
― Ascultă, Alice, să lăsăm fleacurile. Să vorbim serios. E în joc viitorul singurului tău băiat, singurului urmaş al numelui nostru. Tu ştii bine că-ţi iubesc copiii. Da sau ba?
