― Ce verşi e pentru tine!
― Ei! Papa! Vrei să nu vărs de loc?
― De ce?
― Ai să crezi că fac dinadins.
Domnul Deleanu sorbi din ceaşcă; Olguţa din farfurioară.
― Tare-i frig şi urît, papa! Îţi vine să fii bolnav!
― Mi se pare că n-ai ce face, Olguţa?
Olguţa îl privi pe sub sprîncene, stăpînindu-şi un căscat din senin venit ca un strănut.
― Am! oftă ea. Mă plimb prin casă... da mi-i ciudă că nu-i frumos!
― Ce să facem noi oare? se întrebă domnul Deleanu c-un ochi la Olguţa şi altul la memoriu.
― Lasă papa. Te deranjez. Văd eu că ai de lucrat.
― Cînd ai să fii tu mare, Olguţa?
― De ce, papa?
― Să lucrăm noi doi împreună.
― Ce bine-ar fi, papa! am rîde tot timpul şi-am bea la cafele!
― Da... Ne-am face de cap!
― Da am face şi treabă, adăugă Olguţa ridicînd sprîncenele.
― Mai încape vorbă?!
― Tu mi-ai dicta, papa, şi eu aş scrie... şi după ce-aş obosi, eu ţi-aş dicta şi tu ai scrie..: Şi n-ai mai avea nevoie de secretar!
― Pe tine te-aş pune să primeşti clienţii.
― Clientele, papa. Le-aş arăta eu!
― Ai dreptate! Clientele-s teribile! Ar trebui să plătească dublu.
― Papa, femeia ceea din salon divorţează?
― De unde şi pînă unde?
― Oftează, papa! Nu pot s-o sufăr: a vrut să mă sărute!
― I-auzi!
― Da, papa! Da ce-s eu?... Ce au, papa, cucoanele că sărută tot timpul?
― Asta-i ocupaţia lor!
― Eu n-am să sărut niciodată!
― Nici pe tata?
― Ba pe tine da. Asta-i altceva.
― Bine ne mai împăcăm noi doi, Olguţa!
― Păcat că nu eşti tu mic, papa. Ne-am fi jucat împreună! Eu aş fi vrut să fim fraţi.
― Sîntem prieteni.
― Da eu nu te las să lucrezi, papa. Mă duc.
― Unde?
― În salon.
― Cu madam Blumm?
― Lasă, papa!... Tu lucrezi şi ea oftează! Am să fac atîtea game la pian, că are să plîngă!
― Bravo, Olguţa! Şi după asta o dăm afară şi-o expediem la gară.
― Da, papa! O dăm afară.
― Şi facem amîndoi ordine în birou!
Olguţa zîmbi. Ştia ea ce înseamnă să facă ordine!
― Halal tată ai tu, Olguţa!
― Papa, tu nu trebuia să te faci tată... Da-i foarte bine aşa cum eşti!
― Pe placul tău?
― Da, papa... Parcă te-aş fi căpătat cadou de la moş Gheorghe!
Sofrageria era năpădită de funigei coloraţi, ca toate croitoriile: într-aceasta se lucra la zestrea şcolară a lui Dănuţ. Cu mînii intermitente dar mereu împrospătate, maşina de cusut îşi învălmăşea zornăitul metalic într-un galopant crescendo, brusc amuţea, şi iar începea, ca o soţie care-şi ceartă soţul în rate pasionate.
Limbuţia etnică şi profesională a cusutoresei adusă de la Iaşi negăsind nici un ecou, se convertise în muţenie posacă, dezminţită de dansul picioarelor de pedale şi de jargonul roş al părului.
Doamna Deleanu, ermetic albă în şorţ de soră de caritate, cu metrul de muşama încolăcit pe după gît şi foarfecele în mînă croia pe masa întinsă.
