― Du-te şi te uită-n oglindă.
― Hai, du-te, Profiro; ai să strîngi masa mai tîrziu, interveni zîmbind domnul Deleanu.
Profira ieşi. Un voluminos sughiţ crainici mersul paşilor ei masivi.
― Papa, de ce stăm noi aici?
― O aşteptăm pe mama.
― Şi tu o aştepţi, Herr Direktor?
― Eu îl aştept pe Dănuţ.
― Să aştept şi eu?
― Dacă vrei...
― Tu ce zici, papa?
― Cum vrei tu, Olguţa!.
― Eu fac aşa cum vrei tu.
― Stai şi tu... de ce nu?!
Olguţa ciuguli cîteva boabe dintr-un ciorchine, rostogolindu-le pe masă.
― Papa, numărul treisprezece poartă ghinion?
― Tu ştii ce-i ghinion, Olguţa? o cercetă prin monoclu Herr Direktor.
― Sigur, dac-am spus!... Ghinion e cînd ai tu bac la cărţi... şi cînd am eu crampe.
― Bravo! Şi cine te-a-nvăţat?
― Tu, Herr Direktor.
― Unde-i Alice să te-audă! Aş căpăta o papară!
― Spune, papa, numărul treisprezece poartă ghinion?
― Ştiu eu, Olguţa?... Aşa cred unii.
― Da tu ce crezi?
― Dă!... Da şi nu.
― Mai mult da sau mai mult nu?
― Parcă mai mult da.
― Ca şi mine, papa... Herr Direktor, nu cumva azi îi treisprezece?
― De ce? Azi ai ghinion?
― Mă rog!... Spune tu şi spun şi eu!
― Nu-i treisprezece. Acuma spune.
― Eu n-am... da poate că au alţii!
― Iaca n-ai nimerit: alţii au noroc azi.
― Ştiu, Herr Direktor, îl iscodi Olguţa.
― De unde ştii? Ai ascultat la uşă?
― Eu n-ascult la uşă!
― Atunci ce ştii?
― Întreabă-l pe papa.
― Ce ştie, dragă?
― Ştiu eu!
― Mare drac mai eşti, Olguţa!
