― Nu zic! Da ţie nu-ţi place să mergi?

― Sigur că-mi place!

― Vezi! Cu picioarele faci numai ce-ţi place!

― Ţie-ţi place să mergi la şcoală? îl interogă Olguţa.

― ...Ei, nu.

― Vezi că picioarele nu fac numai ce-ţi place?

Dănuţ medită muşcîndu-şi degetul.

― Stai, Olguţa! Da lor nu le pasă! Picioarele nu învaţă la şcoală.

― Aşa-i! Ele-s tot timpul în recreaţie!

― Foarte bine ai spus! Asta vroiam să spun şi eu!

― Stai. Tu ai spus la început că-i mai bine să fii...

― ...picior. Da, îi luă Dănuţ vorba din gură, gesticulînd convins.

― Nu-i rău să fii nici mînă! Iarna ai mănuşi, stai în buzunarul de la palton sau în manşon... Mînile-s deştepte! zîmbi Olguţa, privindu-le pe ale ei cum trăgeau ciorapii lui Dănuţ după ce luaseră galoşii lui Dănuţ.

― Dacă eşti picior ai şoşoni, îşi apără Dănuţ, cu timiditate, punctul de vedere.

― Ce-are-a-face! Şoşonii îs urîţi şi picioarele-s proaste! De asta nici nu le vezi: le ascunzi în botine... Eu ţin cu mînile... Buni ciorapi! Merci!

― Olguţa, ce-ai vrea tu: să-ţi taie mînile sau picioarele?

― Da nu vreau nici una, nici alta!

― Nu. Zic aşa! Dac-ai fi într-o poveste şi împăratul ar porunci să-ţi taie mînile sau picioarele, ce-ai alege tu?

― M-aş face haiduc şi i-aş tăia eu lui şi mînile, şi picioarele, şi limba.

― Nu vrei să răspunzi! oftă Dănuţ.

― Nu ţi-am răspuns? N-are decît s-aleagă el! Eu nu dau nimic!

Olguţa sări pe covor. Dănuţ rămase gînditor pe marginea patului.

― Olguţa, tu îţi închipui cum ar fi cu capul tăiat?

― Foarte rău!

― Eu pot să-mi închipui... Da ameţeşti!

― N-ai nevoie să-ţi închipui!

― Tu nu te-ai gîndit niciodată?

― De ce să mă gîndesc la asta! Am eu la ce să mă gîndesc! De asta ai cap, ca să te gîndeşti că nu-l ai?

― Eu m-am gîndit... Oare mori dacă-ţi taie capul?

― Sigur.

Dănuţ nu îndrăzni s-o dezmintă pe Olguţa, dar clatină din cap cu îndoială.

― ...Eu m-am uitat odată în oglindă... şi mi-am închipuit că n-am cap.

― Trebuia să ţi-l tai mai întîi.

― Nu l-am tăiat... Eu mă uitam în oglindă şi-mi închipuiam că trupul e afară

şi capul numai în oglindă.

― Hei! Da tu te gîndeai cu capul tău! Vra să zică gîndul nu era în oglindă, era în cap.

― În capul din oglindă, stărui Dănuţ.

― Şi n-ai spart oglinda cînd ţi l-ai pus la loc?

― Mi-a fost frică, Olguţa. Eu mă uitam din oglindă, numai la picioare. Vra să

zică picioarele erau într-o parte şi capul în altă parte... cum ar fi doi oameni faţă

în faţă, numai că unul n-avea cap. Uite-aşa, Olguţa.

Dănuţ îşi ridică palmele una-n faţa celeilalte.

― Acuma, să spunem că aici ar fi ochii, în vîrful degetelor. Vra să zică mîna dreaptă e capul din oglindă. Vezi: îmi aplec degetele şi văd din oglindă numai picioarele.

― Asta înseamnă că tu te uiţi în oglindă... şi vezi prostii!

― Să încerci şi tu, Olguţa. După aceea îţi vine să închizi ochii şi să dormi.

Olguţa nu-l mai asculta. Pîndea pe fereastră în livadă.

Dănuţ oftă... El ar fi vrut să-i spuie multe Olguţei ― de plecare. Să-i spuie, de pildă, că dacă-ţi taie capul nu mori tot. Moare capul: da. Moare trupul: da. Dar mai este ceva: turbinca lui Ivan. Ea nu poate să moară fiindcă nici un trăieşte: n-are nici trup, nici cap. Ea este "cînd închizi ochii". Cînd eşti mort închizi ochii.

Vra să zică turbinca lui Ivan rămîne acolo unde este. Atunci nici Dănuţ nu moare, fiindcă, deşi turbinca lui Ivan e a lui Dănuţ, şi el, Dănuţ, e în turbinca lui Ivan. Cînd închide ochii se poate gîndi la el ca la altcineva. Şi Olguţa-i în turbinca lui Ivan. Toţi îs acolo. Vra să zică dacă moare Dănuţ, rămîne turbinca lui Ivan.

Cînd Dănuţ trăieşte, turbinca e a lui. Cine ia turbinca după ce moare Dănuţ?

Dumnezeu... Dacă vrea Dumnezeu suflă în turbinca lui Ivan, şi toţi cei de-acolo învie; Dănuţ împreună cu ei... Da, numai că atunci Dănuţ nu va mai avea turbincă. Turbinca o ţine Dumnezeu. În schimb, toţi cei care-au fost în turbincă