Am întins o saltea în curte şi am adus afară şi leagănul lui Mubarak. El dormea, aşa că i-am acoperit feţişoara cu o bucată de tul pe care mi-o dăduse Tamam. Ne-am înfruptat din carnea prăjită crocantă şi am băut iaurt. Trupul fragil al prepeliţei mă făcea întotdeauna să-mi fie milă de biata pasăre. Ochii verzi ai Nasrei erau cufundaţi în orbite, iar gingiile-i golaşe mestecau şi tot mestecau carnea. Băiatul meu respiră adânc şi-şi întoarse capul pe pernă. Bâzâitul albinelor ce căutau flori umplea întreaga vale. Mubarak deschise ochii şi zâmbi.
— Ce zi minunată! am rostit.
— Da. Trimite salutări, Hakim înţeleptul. Tu puternică, el spus.
Puternic şi înţelept bărbat! Poată că el mi-ar fi putut trimite un leac, un amestec de ierburi rare, care să-mi vindece inima.
— Nasra, ai tu grijă de Mubarak? Vreau să adun nişte ierburi şi surcele pentru foc.
— Mergi, soră.
Mi-am legat capătul liber al vălului în jurul feţei, ca să îmi ascund gingiile golaşe, mi-am strâns bentiţa şi am pornit spre munţi. Am adunat beţe uscate şi crenguţe, le-am tăiat în bucăţi de aceeaşi formă şi lungime, apoi mi-am legat snopul de cap. Căutam limba-boului, salvie, muşeţel şi cimbru. Am făcut câte o legătură din fiecare şi mi le-am prins în jurul taliei. De pe vârful muntelui ce avea privelişte către vale, satul părea mic şi îmbătrânit. Cele două prăvălii, ale lui Salih şi Raai, ieşeau în evidenţă ca doi ochi bulbucaţi.
Sanctuarul domina partea de est, iar vila pe cea de vest.
Samir Paşa pe o parte, imamul Rajab pe cealaltă. Satul era asaltat de sunetele ce veneau dinspre minaret şi de 219
- STÂLPI DE SARE -
zgomotele făcute de cei din vilă. Allah-u-Akbar. Muzica aspră
a englezilor. Am urmărit cu privirea soarele ce apunea.
Marea Moartă arăta ca un fir de argint întins până la linia orizontului. Aerul avea gust de sare amară. Soarele ştia că
avea să se scufunde în spatele mării, că avea să moară la sfârşitul zilei, însă niciodată nu se căia. Îşi revenea de fiecare dată şi răsărea din nou. Am preferat să o iau pe scurtătură la întoarcere, călcând pe ţepi şi buruieni. Cărările arătau sumbru, neumblate, palide în strălucirea portocalie a soarelui ce apunea.
Am lăsat repede la pământ legătura grea de vreascuri uscate şi le-am salutat pe Tamam, Hamda şi Halimeh, care stăteau pe saltea în curte.
— Bine ai venit, mătuşă, i-am spus lui Tamam şi i-am sărutat mâna, iar apoi le-am sărutat pe obraz pe Hamda şi Halimeh: bine aţi venit, oaspeţi ai Milostivului.
Nasra se strâmba la Mubarak, care-i răspundea cu hohote cristaline de râs. Am aprins un foc mic şi am fiert ceai cu salvie. Aroma a umplut curtea, livada şi satul, ostoind inimile obosite.
— Am vrut să văd ce mai face nepotul meu. E bine? În curând va începe să meargă, lăudat fie Allah.
Hamda îmi dădu o legătură de curmale proaspete.
— Pentru dinţii lui, freacă-i gingiile cu nişte curmale.
Halimeh nu-şi putea înălţa capul, nu mă putea privi în ochi. Peştera şi Daffash erau o amintire neplăcută ce stătea între noi. Am luat-o de mână şi i-am spus:
— Suntem fiicele zilei de azi, Halimeh.
Ea râse emoţionată şi scoase un pacheţel din partea din faţă a rochiei.
— Ţi-am adus nişte seminţe de plantat în curte.
— De care sunt?
— Roşii, vinete, zucchini, ardei iuţi, pepeni, castraveţi, bame şi iasomie arabă. Raai i-a adus seminţele lui Salih, de la cooperativă.
Am izbucnit în râs.
220
- FADIA FAQIR -
— Dintotdeauna mi-am dorit iasomie. Acum voi avea o grădină aşa cum se cuvine.
— Mănânci de pe urma a ceea ce plantezi, mi-a spus Tamam pufăind din pipă şi a continuat: pot să iau nişte henna de la tine?
— Mătuşă Tamam, eşti prea bătrână pentru aşa ceva, spuse Hamda.
Cu capătul pipei sale lungi, Tamam o lovi peste mână.
— Hei, fetiţo. Nu sunt bătrână.
Au început toate să râdă de faţa indignată a lui Tamam şi de cozile ei încărunţite. I-am privit faţa roşie, ochii mici, buzele strâmbate şi pielea ridată. Inima mătuşii Tamam era încă verde şi tânără, încă aştepta să vină anotimpul recoltei.
Nasra apucă fluierul, care-i atârna de gât, şi-l duse la buze. Ceaiul de salvie fiert la foc de vreascuri, melodiile blânde ale fluierului şi mirosul de tutun ars. Sosirea acasă
după o zi lungă, fierbinte. Am oftat. Strălucirea apusului era acum umbrită de întunericul ce începuse să se lase. Am băut ceai şi am stat de vorbă despre copiii noştri, despre soţii noştri şi despre plantele şi copacii noştri. Am râs de mersul săltăreţ al lui Raai şi de inima lui laşă. Am făcut previziuni pentru anotimpul logodnelor. Tamam spuse:
— Cred că tânărul Murjan a pus ochii pe Jawaher.
— Pe fiica mea? E încă prea mică, mătuşă.
— Are aproape unsprezece ani. Nu e mică.
