„Pe toţi, Gianluigi”
„Pe tâmpiţii care merg la o emisiune ca Big Brother”
(anonim)
„Şoldurile mele, Loredana”
„Notele, pe V B”
„Pe cel care mi-a şutit motoreta, Fabio”.
O întreagă paletă de opinii, de puncte de vedere asupra lumii, unele superficiale, altele lapidare, dar foarte profunde.
Ar trebui fotografiate şi dăruite amintirilor viitoare. Peste o mie de ani, peretele lui Nino va vorbi urmaşilor despre Italia de azi mai bine decât toate cărţile de istorie.
Îmi beau sucul de ananas şi scriu şi eu ceva.
Iubesc: viaţa.
Urăsc: moartea.
Banal, dar adevărat.
Vă las două pagini-perete pentru secţiunile voastre personale de IUBESC şi URĂSC. Când veţi regăsi cartea asta în pod, peste douăzeci de ani, le veţi reciti cu un strop de melancolie, descoperind probabil că iubiţi şi urâţi tot aceleaşi lucruri.
149
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
IUBESC
150
- FAUSTO BRIZZI -
URĂSC
151
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— 66
Azi sunt optimist. Şi încerc să nu mă gândesc la final.
Evident, nu îmi iese.
Îmi mai rămân mai bine de două luni. Timp berechet. Ar fi putut fi mai rău. Gândiţi-vă că ar exista un serviciu fără
plată din partea casei care te-ar anunţa doar cu zece minute înainte să mori. Printr-un comod sms care se şterge automat sau printr-un serviciu de curierat, cu motociclişti care merg din casă în casă şi anunţă.
— Bună ziua, trebuie să vă anunţ că dumneavoastră veţi muri peste zece minute!
— Ah, mulţumesc, fir-ar să fie, tocmai am pus pastele la fiert. Fierb în treisprezece minute.
— Mi-e teamă că nu reuşiţi să vă încadraţi. Sau, dacă
vreţi, le mâncaţi mai al dente.
— Din păcate, mie-mi plac pastele foarte bine fierte.
Credeţi că apuc să mă mai duc la baie?
— Nu ştiu… e ceva de durată?
— Mă rog, voiam să fac iute un duş, nu se ştie niciodată în lumea de dincolo ce ţi se poate întâmpla…
— Vedeţi dumneavoastră, mă iertaţi că vă confisc orice iluzie, nu există nicio lume de dincolo, e doar o invenţie a religiilor organizate. Mai bine bucuraţi-vă de aceste ultime nouă minute de fiebere a pastelor.
— Păi, cum adică? Nu am furat, n-am luat numele lui Dumnezeu în deşert, nu am râvnit la femeia altuia… şi acum? Nu e niciun premiu?
— Nu, îmi pare rău pentru dumneavoastră că nu v-aţi bucurat de viaţă!
— Cum adică, îmi pare rău? Îmi pare rău e cu totul insuficient! Eu doresc o despăgubire pentru daune! Ştiţi dumneavoastră câte femei ale altora puteam eu avea? Şi cât puteam să nu-i cinstesc pe tatăl şi pe mama mea? Există un birou special care se ocupă cu reclamaţiile?
152
- FAUSTO BRIZZI -
