neobservat. O țigară?

— Da, vă rog, răspunse Berg. Femeia era o prostituată?

— Nu știu.

Volker suflă fumul în boarea dimineții.

— Deocamdată singurul lucru pe care-l știu e că nu e îmbrăcată ca o prostituată. Hainele îi sunt de bună calitate. Așa că dacă e o damă de noapte, înseamnă că are un protector generos.

— Ce spune profesorul Kolb?

— Profesorul Kolb se joacă cu instrumentele lui. Și nu e nevoie de un academician pentru a constata moartea prin strangulare. Ciorapul e încă

strâns legat la gâtul ei.

VP - 25

Volker pufăi:

— Trebuie să conduc un departament de poliție într-un oraș pe marginea haosului.

— Haosul e la ordinea zilei, domnule.

— Dar strangularea nu. Nu-mi place deloc această întorsătură a lucrurilor. Află cine este și ce s-a întâmplat. De câți oameni ai nevoie?

Berg se uită la mulțimea de ofițeri.

— Niciunul în afară de Storf și Müller. Putem cerceta zona pentru a găsi martori și probe. Sunt aici? Storf și Müller?

— Tocmai îl interoghează pe băiatul de la aprovizionare.

— Foarte bine. E suspect?

— De unde naiba să știu? La fel ca oricine altcineva. Dacă ai o cât de mică

bănuială în ceea ce-l privește închide-l și vom putea considera omorul drept un caz rezolvat.

Volker se îndepărtă și începu să latre la polițiștii din patrula pedestră.

— Voi de acolo. Înapoi la posturi!

Bătu tare din palme.

— Acum!

Zguduiți de asprimea lui Volker, ofițerii o luară din loc ca furnicile. Berg se încruntă.

— Ar fi fost de mai mare ajutor dacă ar fi părăsit locul în ordine, domnule.

S-ar putea ca urmele lor să le fi șters pe cele ale vinovatului.

Volker își canaliză furia către Berg.

— În primul rând, asta-i treaba lui Kolb și nu a ta. În al doilea rând, Profesorul poate cu siguranță să distingă între ceea ce este urmă de cizmă

de polițist și ceea ce nu este.

— Aveți dreptate. Îmi permiteți să mă uit la cadavru, domnule?

Volker se îndepărtă, oprindu-se brusc lângă trupul neînsuflețit. Berg îl urmă și se opri alături de el.

Femeia era foarte tânără și foarte frumoasă, în ciuda palorii morții. Avea fața ovală cu trăsături fine și ochii mari, albaștri, rămași cu privirea fixă.

Părul negru, bogat, îi cădea pe umeri și-i încadra fața. Arăta ca și cum ar fi coborât dintr-o pictură prerafaelită. Era bine făcută, dar avea sâni mici.

Picioarele fine, dar pline, erau îndoite din genunchi și se întrezăreau dintre faldurile rochiei de seară. Volker avea dreptate. Îmbrăcămintea ei era scumpă. Rochia era ușoară și modernă, din șifon negru, de o lungime care lăsa să se vadă gleznele. Un evantai din pene zăcea la câțiva metri de corp.

Berg se aplecă și îl ridică, plimbându-și degetele peste penele moi, vopsite în cenușiu. Îl arătă lui Volker.

— Îl păstrez eu, dacă nu vă deranjează.

VP - 26

Volker dădu din umeri. Berg puse evantaiul în buzunarul hainei, apoi luă

un carnet și un creion și începu să noteze detalii – poziția corpului, unde fusese descoperit, ce se afla prin preajmă. Cercetă solul în căutare de urme, dar nu se afla nimic altceva acolo decât noroi și prundiș.

— Profesorul Kolb o să fotografieze corpul?

— Sper că echipamentul lui servește la ceva.

— Femeia nu poartă haină, notă Berg.

— Și?

— Cu siguranță că nu a ieșit ieri noapte fără haină.

— Cu siguranță.

— Și numai într-un pantof.

Berg respiră adânc.

— Poate avem de-a face cu un ucigaș care face colecție de pantofi și de haine.

Stătu o clipă pe gânduri:

— Un ciorap e pe picior, celălalt, bineînțeles, e înfășurat în jurul gâtului. I-a verificat cineva lenjeria intimă?