Britta zâmbi.
— Așa mai zic și eu.
VP - 22
Își înmuie din nou bucata de pâine în cafea.
— E groaznic. Parcă aș mânca Ersatz.
— Avem chifle proaspete.
— Știu, dar nu-mi place să arunc.
Berg o sărută pe creștet, apoi se îndreptă spre frigider. Scoase de acolo untul și cele două chifle din făină de secară pe care ea le cumpărase în ajun.
— Gândește-te la cozile lungi de acum cinci ani.
Mușcă dintr-o chiflă.
— Nu am încredere în Hindenburg. Și nici în Scharnagl.
Îi oferi nevestei untul și cea de-a doua chiflă.
— Vreau să spun că mâncăm ca și cum inflația ne-ar pândi după colț.
Britta luă chifla și o unse cu unt. Începu să ciugulească mai întâi, apoi mușcă cu poftă. Închise ochii și începu să mestece încet.
— Ai dreptate. Asta e incomparabil mai bună.
— Dulceață?
— Nu, mulțumesc.
Mai mușcă o dată:
— Nici eu nu am încredere în ei. Nimeni nu are. Ce poate să se întâmple cu o țară când nimeni nu are încredere în liderii ei?
— Nu-mi place să mă gândesc la asta.
Îmbrăcat cum trebuie, Berg se așeză și își trase ghetele.
— E plăcut să discut politică cu tine, Britta, dar unii mai trebuie să și muncească. Am de rezolvat un caz. Un cadavru găsit în Englischer Garten.
Britta rămase cu gura căscată.
— Vorbești serios?
— Vorbesc serios.
— Crimă?
— La această oră încă nu se știe nimic.
— Și victima?
Stinse mucul de țigară:
— Cine e, Axel?
— Nici asta nu știu.
Berg termină de legat șireturile și o sărută pe frunte:
— Ai grijă de tine, dragă. Trăim vremuri tulburi.
VP - 23
PATRU
Înfofolit în hainele calde și uscate, cu stomacul potolit de ceașca de cafea și de chiflă, Berg se simțea gata să înfrunte moartea. Până și cerul părea să
fie de partea lor deoarece pete de albastru se întrevedeau printre norii de plumb. Vântul încă mai sufla, dar pierduse din forță.
Traversând Isarul peste podul Maximilian către partea de vest a orașului, Berg o luă cu motocicleta spre dreapta pe Widenmayer Strasse, o arteră
mărginită de clădiri în stil gotic, bogat ornamentate. Fațadele colorate aduceau un plus de culoare peisajului; din cauza intemperiilor, cărămida și piatra aveau pe alocuri nuanțe de gri deschis, crem, galben pal, terracotta sau ambră, tonuri de pământ potrivite mai degrabă în însoritul Lugano decât în Münchenul plin de nori. Unele dintre aceste clădiri cu etaj erau împărțite în apartamente, dar altele erau și acum locuințe private ale vechii elite, precum și ale nouveaux riches.
În timp ce se îndrepta spre vest, spre Prinzregenten Strasse, Berg trecu pe lângă un grup de tineri îmbrăcați în cămăși negre cu cravate roșii, care mărșăluiau respectând comenzile liderului lor – comuniști, vreo douăzeci, tineri și neștiutori. Copii proști, jucându-se de-a războiul cu uniformele și cu discursurile lor, cu steagurile fluturând și cu paradele lor nesfârșite, dar făcând politichie de la o distanță sigură, departe de baia de sânge sovietică.
