Berg nu-și amintea ca lupta să aibă vreun farmec. Tot ce-și amintea, de pe vremea când mărșăluia prin tranșee, îmbibat în propria urină, era groaza pe care o simțea în timp ce încerca să se ferească de gloanțele care veneau din automate și dinspre intriganții yankei.
Gura i se uscă brusc. Înghiți în sec, gândindu-se la un mic dejun cu weisswurst și o Löwenbräu la halbă. Chifla și ceașca de cafea nu-i ținuseră
prea mult de foame. Poate va mai putea înfuleca ceva în grabă după
investigația inițială…
La capătul de sud al Englischer Garten, Berg trase motocicleta lângă
bordură, opri motorul și coborî. În timp ce intra în parc pe jos, își aduse aminte că Volker nu-i precizase locul unde se petrecuse crima. Parcul avea peste nouă sute de pogoane și, cu siguranță, Berg putea acoperi o zonă mai mare mergând cu motocicleta pe alei. Totuși, alese să meargă pe jos, trăgând motocicleta după el, pentru că i se părea de neînchipuit să strice atmosfera de pace și armonie cu zgomote din lumea tehnicii.
Proiectată de Friedrich Ludwig von Sckell cu mai bine de o sută de ani în urmă, această oază de verdeață era în plină splendoare vara, când ramurile înfrunzite ale copacilor se uneau formând bolți, iar tufișurile explodau de VP - 24
culori și miresme. În anotimpul cald, Kleinhesseloher See – micul lac de lângă spațioasa grădină de vară clipocea leneș sub vâslele bărcilor și paletele hidrobicicletelor. Dar chiar și iarna, locul era liniștit, cu pârâiașele și aleile lui perfecte pentru plimbări în timpul cărora să meditezi la politica Germaniei.
În acel moment, Berg nu se gândea la soarta Patriei. Imediat după
Ceainăria Japoneză, într-o zonă de tufișuri și pietriș înconjurată de mesteceni, arțari și castani, se desfășura o activitate intensă, deși cam fără
rezultat. O duzină de polițiști cercetau locul, flecărind și fumând.
Mordwagen-ul era staționat într-o parte, pe iarbă, cu ușile larg deschise.
Profesorul Josef Kolb scotea casete din interiorul vehiculului, improvizând astfel o secție de medicină legală prevăzută cu tot felul de ustensile necesare investigațiilor: sticle, fiole, pensete, lupe, ferăstraie, substanțe chimice, foarfece, perii, mini-instrumente de măsură, șublere, precum și un aparat de fotografiat cu picior. Kolb era un om slab, cu ochi bulbucați și părul în neorânduială. Îl văzu pe Berg apropiindu-se și îi făcu semn cu mâna înmănușată. Berg parcă motocicleta, dar înainte ca el să ajungă la Kolb, Volker se ivi din mulțime, cu o expresie de nemulțumire pe față. Nu era ceva nou. Șeful își aprinse o țigară și își înălță capul. Se depărtară de grup și de Mordwagen împreună.
— Uită-te la ei. Un roi de țânțari – se agită fără niciun rost.
Volker scoase fumul pe nări:
— De câți dintre ei crezi că ai nevoie pentru investigațiile tale?
— Ce trebuie să investighez?
— O femeie sugrumată cu un ciorap. Un tânăr pe bicicletă a observat-o lângă tufișuri. A chemat un polițist din patrula pedestră, care i-a făcut imediat proces-verbal pentru că mergea cu bicicleta pe aleile parcului.
— Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.
— Regulile sunt reguli. Fiind foarte devreme, a sperat să treacă
neobservat. O țigară?
— Da, vă rog, răspunse Berg. Femeia era o prostituată?
— Nu știu.
Volker suflă fumul în boarea dimineții.
— Deocamdată singurul lucru pe care-l știu e că nu e îmbrăcată ca o prostituată. Hainele îi sunt de bună calitate. Așa că dacă e o damă de noapte, înseamnă că are un protector generos.
— Ce spune profesorul Kolb?
— Profesorul Kolb se joacă cu instrumentele lui. Și nu e nevoie de un academician pentru a constata moartea prin strangulare. Ciorapul e încă
strâns legat la gâtul ei.
VP - 25
Volker pufăi:
— Trebuie să conduc un departament de poliție într-un oraș pe marginea haosului.
— Haosul e la ordinea zilei, domnule.
— Dar strangularea nu. Nu-mi place deloc această întorsătură a lucrurilor. Află cine este și ce s-a întâmplat. De câți oameni ai nevoie?
Berg se uită la mulțimea de ofițeri.
— Niciunul în afară de Storf și Müller. Putem cerceta zona pentru a găsi martori și probe. Sunt aici? Storf și Müller?
— Tocmai îl interoghează pe băiatul de la aprovizionare.
— Foarte bine. E suspect?
— De unde naiba să știu? La fel ca oricine altcineva. Dacă ai o cât de mică
bănuială în ceea ce-l privește închide-l și vom putea considera omorul drept un caz rezolvat.
Volker se îndepărtă și începu să latre la polițiștii din patrula pedestră.
