Berg se gândi la implicațiile acestui fapt.

— Iar ei n-au spus nimic.

— Bineînțeles. Au fost bine instruiți și nu sunt proști.

Britta mestecă pâinea râncedă.

— Dar dacă vreunul dintre prietenii lor va spune? Au venit la noi în casă.

Copiii vorbesc. Trebuie să fii realist.

— Ai dreptate. O să cumpăr ambele ziare.

Britta fu surprinsă de docilitatea lui. Probabil că se gândea la altceva.

— Deci se află după gratii. Tânărul derbedeu.

VP - 21

— Cred că n-o să ne mai deranjeze.

— Ah.

Britta dădu din cap și mai trase o dată din țigară.

— Cu cine e rudă?

Berg începu să-și curețe unghiile cu un briceag.

— E nepotul lui Volker.

— Mamă-mamă. Sunt dezgustători cu toții.

— Volker l-a pocnit peste nas.

Berg puse briceagul la o parte, își ridică mâinile și își examină unghiile.

Părând satisfăcut, închise briceagul la loc.

— Am impresia că i l-a zdrobit.

— În regulă. Poate data viitoare o să-i zdrobească țeasta.

— Foarte probabil.

Berg se duse la garderobă și-și scoase uniforma.

— Omul ăsta nu înghite prostii de la nimeni.

— Așadar geamurile noastre sunt în siguranță până la venirea altui derbedeu.

Britta privi împrejur:

— Ar fi bine dacă ai da jos tablourile astea groaznice. Oricine se uită pe ferestrele noastre se poate gândi că aici locuiesc comuniști.

Berg își plimbă privirea pe pereți, oprindu-se la desenul lui Joachim – o natură moartă cu flori în culori pastelate pe care băiatul o făcuse pe când avea doar zece ani. Berg fusese atât de mândru de ea încât făcuse o ramă din resturi de lemn, protejând creta cu sticla de la un geam spart.

— Ești împotriva operelor de artă ale fiului tău? Ce fel de mamă ești?

— Încetează, Axel! oftă Britta. Știi la ce mă refer.

Se referea de fapt la desenele în creion ale lui Klee, elvețianul, și ale lui Jawlensky, evreul.

— Pasiunea pentru arta avangardistă nu-l face pe om comunist.

— De acord, dar unii membri ai partidelor muncitorești nu agreează asta.

Berg încuviință în tăcere în timp ce îmbrăcă un maiou curat și își strecură

mâinile prin mânecile hainei. Se spălă pe față și se bărbieri în chiuveta de la bucătărie. Apoi își căută ghetele și le curăță de noroiul de pe tălpi.

— E vina mea că sudul Germaniei e plin de filistini? Pot folosi cârpa asta să-mi șterg ghetele?

— De ce e nevoie să-ți ștergi ghetele? O să se ude iar.

Berg puse cuțitașul înapoi în gheată:

— Ca să nu las urme de noroi prin casă.

Britta zâmbi.

— Așa mai zic și eu.

VP - 22

Își înmuie din nou bucata de pâine în cafea.

— E groaznic. Parcă aș mânca Ersatz.

— Avem chifle proaspete.

— Știu, dar nu-mi place să arunc.

Berg o sărută pe creștet, apoi se îndreptă spre frigider. Scoase de acolo untul și cele două chifle din făină de secară pe care ea le cumpărase în ajun.

— Gândește-te la cozile lungi de acum cinci ani.

Mușcă dintr-o chiflă.