— Georg, ce drăguț din partea ta. Apoi îi vorbi lui Berg: Axel, du-te acasă
și îmbracă-te cum se cuvine. Poți folosi o motocicletă a poliției. Mergi imediat la Englischer Garten. Ne întâlnim acolo.
După care se întoarse spre Georg:
— Și tu, Müller. Și de asemeni tu, Storf.
— Care-i problema, domnule?
— Nu e o problemă, deocamdată, mai degrabă un mister. A fost găsit cadavrul unei femei. Dacă e din cercurile înalte, atunci avem o problemă.
— Crimă? întrebă Berg.
Volker dădu din umeri.
— Poate crimă, poate sinucidere, poate accident, poate chiar cauze naturale. Singurul lucru pe care-l știm deocamdată este că e moartă.
VP - 18
TREI
Cu patru ani în urmă, poliția din München trecuse de la biciclete și trăsuri la o divizie de nouă Kraftrader Stolle-Viktoria, motociclete cu ataș, două
Viktoria-Solo, motociclete simple, și un BMW Dixi Wagen, Tip 3/15, care să
înlocuiască trăsurile trase de cai utilizate până atunci pentru deplasarea polițiștilor și urmărirea suspecților. BMW-ul a mers așa de bine încât în decurs de câțiva ani, concomitent cu extinderea Mordkommission, departamentul a mai comandat unul pentru a fi folosit ca Mordwagen –
autovehicul oficial pentru investigarea crimelor. Oricât ar fi bombănit Berg împotriva noului trafic motorizat, era recunoscător pentru faptul că, după
urmărirea din dimineața aceea, putea merge acasă într-un Kraftrad.
Orașul se deșteptase și se umplea de zgomote de trăsuri și tramvaie. Pe străzile mai înainte pustii era acum vânzoleală: trecători înghesuiți, ținându-și pălăriile să nu le ia vântul, bicicliști care încercau să-și țină echilibrul în timp ce se loveau de oameni, animale, motociclete. Berg observă un grup de școlari cu ghiozdane în spate care jucau Kreisel – un joc constând din lovirea unei cești ca să se învârtă. Mai erau apoi alte grupuri de băieți mai mari –
social-democrați, judecând după cămășile lor verzi – care împărțeau pliante trecătorilor, în vederea unei adunări în Teresienwiese – o pajiște imensă
folosită în fiecare an pentru Oktoberfest. Trecătorii care luau pliantele le aruncau o privire scurtă înainte să se debaraseze de ele, iar foile aruncate pluteau suflate de vânt.
În ciuda faptului că purta haină groasă, Berg începu să tremure în aerul înghețat. Fața și nasul îi erau reci din cauza frigului, degetele aproape înțepenite.
Partea bună era că distanța parcursă pe jos în cincisprezece minute era parcursă în patru minute cu motocicleta. Trase vehiculul lângă blocul unde locuia și opri motorul. Deschise ușa și, ținând-o cu umărul, reuși să tragă
motocicleta înăuntru. Nu putea s-o încuie. Spera să n-o fure nimeni deoarece nu avea de gând să o care pe scări patru etaje. La jumătatea drumului îi întâlni pe Monika și Joachim care mergeau la școală. Joachim o ținea pe Monika de mână și îi ducea ghiozdanul.
— Guten Morgen! Berg sărută capetele plecate ale copiilor.
— Grüs Gott, tati! i se adresă Joachim.
— E ceva în neregulă?
— Totul e în regulă.
— Și băiatul…?
— Ne-am ocupat de el.
VP - 19
— De cine v-ați ocupat? întrebă Monika.
Joachim spuse:
— De băieții care aruncă cu pietre în blocul nostru.
— Nu-mi place de ei.
În ochii umezi ai fetiței de opt ani se citea teama. Lui Berg i se frângea inima că trebuia să trăiască în vremuri așa de tulburi.
— Mă sperie. Uneori mă urmăresc de la școală până acasă.
— Dacă se mai întâmplă, să-mi spui.
Expresia Monikăi era serioasă. Apoi dintr-odată se însenină.
— Ne ducem într-o excursie azi.
— Ce bine. Unde anume?
— Să vedem o cămilă adevărată. Și un Niggerlippen.
