În timp ce-și freca mâinile, Berg simți mai mulți ochi ațintiți asupra lui și în primul rând pe cei ai lui Georg Müller, care-și ridică privirea de la masa de lucru pe care o împărțea cu el și cu Ulrich Storf. Müller tocmai împlinise patruzeci de ani; era un bărbat de înălțime medie, robust – cu brațe vânjoase, piept larg și ceafă groasă. Fața rotundă și necioplită îi era încununată de o caschetă de păr castaniu. Sub pleoapele leneșe, lăsate, ochii cenușii ascundeau o minte ascuțită, chiar dacă în rapoartele scrise Müller se dovedea cam superficial… foarte zgârcit cu detaliile. Georg nu putea pur și simplu fi deranjat de obișnuita precizie care era marca Zeitgeist-ului german. Totuși, lucra bine și era un tip amabil. Berg îl considera prieten. În acel moment, se uita uimit la pijamaua lui Berg, abia reținându-și un zâmbet.

— Grüss Gott, Axel.

— Guten Morgen. Berg își suflă în pumni, în timp ce-și privea colegii îmbrăcați cu grijă în haine adecvate. Uniforma poliției din München consta dintr-o vestă închisă la culoare cu nasturii ascunși sub un pliu, guler detașabil și pantaloni negri, asortați. Casca lui Georg – modelul nou, fără

vârful metalic greu – era așezată cu grijă lângă hârtii.

— Mă duc acasă să mă schimb. Am trecut pe aici ca să nu creadă careva că

mă eschivez de la datorie.

— Pot să întreb de ce ești pe jumătate dezbrăcat?

— Nu sunt dezbrăcat, nici pe jumătate, nici în întregime.

— Dar nici îmbrăcat nu ești.

Ulrich Storf fusese cel care contraatacase. Având încă sub treizeci de ani, fusese avansat recent la această divizie. Cu toate că nu era drept să

presupună că fusese vorba de favoritism, Berg simțea că tânărul fusese avansat deoarece era rudă cu vreun sus-pus sau fiindcă era din partidul potrivit și cunoștea oamenii potriviți. Bărbat înalt, era destul de slab și cu toate acestea avea bărbie dublă. Fața strălucitoare, cu obrajii îmbujorați, avea un iz de tinerețe și de impertinență, totuși, privirea îi era inteligentă.

— Dacă ești în căutarea unei costumații, trebuie să-ți amintesc că

Fasching a trecut.

— Cu toți clovnii în Cămăși Brune care umplu Königsplatz, aș spune că

orașul ăsta e un carnaval continuu.

— Dacă ai impresia că în fiecare zi e Fasching, fii măcar un bun bavarez și pune-ți lederhosen-ii.

— Eu nu sunt bavarez.

Müller îl expedie cu un gest.

— Ach, voi prusacii nu aveți simțul umorului.

VP - 14

Berg i-o întoarse calm:

— Nu sunt prusac.

— E mai rău decât un prusac, îi făcu Müller cu ochiul lui Storf. E danez!

— Ah…, făcu Ulrich rânjind.

— Deci când va crește mare, îi vom permite să fie german.

— Mulți danezi s-ar zbârli la o astfel de invitație, răspunse Berg.

O rafală furioasă de vânt zgâlțâi geamurile. Pereții erau umezi și miroseau a mortar.

— Nu, Kamaraden, chiar dacă mulți bavarezi ar avea de comentat, mă tem că sunt tot atât de german ca și voi ceilalți.

— Deci e chiar mai rău decât un danez, îi susură Storf lui Müller, cu voce joasă. E un comunist!

Berg zâmbi:

— Ne vedem mai târziu.

Storf spuse:

— Încheie-ți haina, Axel. N-ar fi frumos din partea ta să-i sperii pe vatmani.

— Cred că o să merg pe jos, răspunse Berg. Nu e prea departe.

Müller adăugă:

— Totuși, nu ești îmbrăcat pentru vremea asta, Axel. O să fierb niște apă

pentru ceai. O să ne încălzească un pic. Nu numai pe tine, pe toți. Radiatorul nu are nicio putere în dimineața asta. Vrei ceaiul cu sau fără schnapps?

— E bun oricum, Georg. O să-mi prindă bine.

Berg se așeză la locul lui de la birou și închise ochii, încercând să nu se gândească la mormanul de hârțoage din fața lui. Criminalitatea era din nou în creștere după scăderea din ’24, din cauza devalorizării mărcii, deși aceasta se mai stabilizase oarecum.

Totuși, lucrurile nu stăteau așa de rău ca în ’23, când inflația fusese fatală.

Anul acesta, delictele împotriva proprietății erau în scădere, la fel ca și criminalitatea juvenilă. Berg avea teoria lui în legătură cu asta; era de părere că îndată ce guvernul ridicase interdicția împotriva Partidului Nazist, delincvenții își canalizaseră eforturile spre a deveni buni naziști. Până la urmă, poate că Hitler era și el bun la ceva.

Șomajul era în creștere. Din cei șapte sute de mii de locuitori ai orașului München și ai împrejurimilor, peste patruzeci de mii nu aveau de lucru.

Tulburător, într-adevăr, dar nici măcar actualul șomaj cu fluctuațiile sale nu era așa de îngrijorător ca numărul crescând de accidente rutiere mortale.

Automobilele deveneau pe zi ce trecea mijlocul de transport preferat al celor bogați și înecau străzile în fum cenușiu și nociv. Adevărate pericole, vehiculele motorizate, eliminând concurența cu mărimea și greutatea lor, VP - 15

claxonau biciclete, răsturnau căruțe și, prea adesea, oameni. Automobilele ar trebui folosite numai de angajații guvernamentali.

— Dormi în timpul serviciului, Axel?

Recunoscând vocea superiorului său, Berg deschise brusc ochii și sări în picioare.

— E de așteptat, având în vedere că ești îmbrăcat în pijama.

Hauptkommissar Martin Volker își ridică mâna stângă. Degetele mâinii drepte îi erau încleștate pe niște coli de hârtie:

— Nu e nevoie să-mi explici. De fapt, prefer să nu-mi explici și nici măcar să nu vorbești până nu îți pun eu câteva întrebări legate de această