Joachim spuse:

— De băieții care aruncă cu pietre în blocul nostru.

— Nu-mi place de ei.

În ochii umezi ai fetiței de opt ani se citea teama. Lui Berg i se frângea inima că trebuia să trăiască în vremuri așa de tulburi.

— Mă sperie. Uneori mă urmăresc de la școală până acasă.

— Dacă se mai întâmplă, să-mi spui.

Expresia Monikăi era serioasă. Apoi dintr-odată se însenină.

— Ne ducem într-o excursie azi.

— Ce bine. Unde anume?

— Să vedem o cămilă adevărată. Și un Niggerlippen.

Berg strâmbă din nas.

— Un ce?

— O cămilă și un Niggerlippen, îi răspunse Monika.

— În holul expoziției a fost amenajat un sat african, îi explică Joachim.

Într-unul din standuri, se află un Niggerlippen cu o cârpă înfășurată în jurul mijlocului.

Berg se bâlbâi:

— Un bărbat african… aproape… dezbrăcat.

Monika dădu din cap cu emoție.

— Ce face acolo? întrebă Berg. Stă doar acolo ca un… african?

Copiii strânseră din umeri. Monika adăugă:

— Poate cântă Swingjugend.

Ochii ca niște nestemate ai lui Joachim deveniră malițioși.

— Poate aduce cu el o femeie care să danseze cu evantaiul ca Josephine Baker.

— Mă îndoiesc, având în vedere că adevăratei dansatoare cu evantaiul nu i s-a permis să intre în München.

— Ce e ăla dans cu evantaiul? întrebă Monika.

— Nu-i treaba ta.

Apoi i se adresă fiului său:

— Și să nu mai spui nimic. Destul că mă furișez prin cluburi să ascult muzică neagră americană. Dacă mama ta află de Josephine Baker, mă dă pe ușă afară.

Îi ciufuli lui Joachim părul:

— Bine, duceți-vă. N-are niciun sens să întârziați. Să nu cumva să ratați excursia asta unică.

Cei doi copii zâmbiră, coborând mai departe scările, înainte să continue să urce, Berg așteptă ca ei să ajungă la parter. După ce-și scoase ghetele VP - 20

pline de noroi, intră. Era călduț, careva dăduse drumul la radiator. Se simțea mirosul de cafea din cafetieră. Începu să i se facă foame.

Britta era încă în capot. Stătea la masa din bucătărie și ținea în mână o cutie de cafea de la Onko Kaffee din Bremen. Își îndepărtă șuvițele blonde de păr din ochii cenușii și îi arătă cutia.

— S-a terminat.

Berg umplu două cești din cafetieră și adăugă lapte și două lingurițe de zahăr în fiecare dintre ele.

— E deja a doua oară luna asta.

— E singurul meu viciu. O să încerc pe piața neagră. E mai ieftin decât în magazin.

— Cum vrei.

Britta scoase o țigară dintr-o cutie de metal Schimmelpennick alb cu roșu și o aprinse. Berg aduse ceștile la masa de la bucătărie și ridică din sprâncene:

— Parcă spuneai că singurul tău viciu e cafeaua.

Ea trase în piept apoi îi aruncă fumul în față.

— Cred că am mai multe vicii.

Îi oferi o țigară. El însă o luă pe a ei, inhalând puternic. Apoi își apropie ceașca cu cafeaua fierbinte de față, lăsând aburul să-i încălzească pielea.

Britta luă o bucată de pâine uscată și o înmuie în cafea. Radioul transmitea un fel de muzică patriotică bavareză cântată la acordeon, care era foarte la modă.

— Ai cumpărat ziarul?

Berg îi dădu înapoi țigara și sorbi din cafea.

— Nu, am treburi urgente în momentul de față. Dacă vrei o să cumpăr un exemplar din Post când mă întorc.

— Atunci cumpără și un exemplar din Beobachter.

— Nu vreau gunoiul ăla în casă.

— Atunci cumpără cel puțin Neueste Nachrichten. Au venit niște oameni la școală săptămâna trecută, Axel. I-au întrebat pe copii ce ziare au în casă.