persoane care aveau bani pentru carne la micul dejun. Micul dejun pentru Berg – când lua micul dejun – era de obicei o chiflă cu unt. Vremurile erau mai bune, într-adevăr, dar nimeni n-avea bani puși deoparte. Orașul se resimțea încă de pe urma Marii Inflații de acum cinci ani. Oamenii nu prea aveau încredere în banii de acum și nici în smintiții din Berlin care aveau pretenția că sistemul monetar este sănătos.
Îndată ce ajunse la parter, Berg deschise larg ușa de la intrare și se puse în mișcare cu toată viteza. Băieții adăpostiți pe leagănele care scârțâiau observară figura lui amenințătoare și o luară la sănătoasa care încotro. Berg alese să se ia după cel mai mare, liderul bandei, nu după cel aflat mai aproape de el.
Băiatul părea să aibă vârsta lui Joachim, dar era mai îndesat, cu pieptul mai musculos, ca un bavarez tipic. La fel ca și Berg, Joachim avea constituția zveltă a unui licean englez efeminat. Dar, tot la fel ca și Berg, avea putere în acele brațe subțiri. De multe ori Joachim venea acasă cu nasul însângerat și cu un zâmbet șmecher pe față. La gimnaziu era cunoscut ca un băiat care știe să se apere singur.
Berg lungi pasul, având un avantaj asupra prăzii sale deoarece el alergase o bucată de drum în timp ce tinerii se încălzeau. Puștiul o luă la dreapta, apoi la stânga, apoi iar la dreapta, încercând să scape de Berg, dar nu reuși decât să încetinească ritmul amândurora. În final, băiatul își dădu seama că
putea mări viteza dacă alerga în linie dreaptă, reușind astfel să avanseze câțiva metri. Părea că se îndreaptă spre nord, spre fluviul Isar, o tactică
VP - 9
îndoielnică având în vedere că-i limita alternativele. Odată acolo, trebuia fie să alerge de-a lungul fluviului, fie să-l traverseze peste unul din poduri.
Chiar dacă Berg nu era un alergător rapid, avea rezistență. Hotărî că cel mai bun plan era să mențină un ritm de mers susținut și să mărească viteza mai târziu, când puștiul va fi istovit din cauza vântului, umezelii și frigului.
Zorii începură să se ivească, dar nu era nici urmă de soare, doar o masă
de nori plumburii care pluteau printre rotocoalele negre de fum. Lumina firavă care reușea să se strecoare printre aceștia nu izbutea decât să facă
orașul să pară și mai deprimant, scoțând la iveală șiruri de case cu acoperișuri de șindrilă, lipite una de alta, cu obloane închise, în loc de mai noile ferestre cu geamuri. Împrăștiate printre clădirile rezidențiale se aflau infamele localuri de noapte, dar era prea devreme chiar și pentru prostituate. Cu inima bătând să-i spargă pieptul, Berg trecu repede prin fața câtorva hoteluri ieftine care adăposteau șomeri ghemuiți în paturi, dormind în spatele ferestrelor.
Puștiul se întoarse brusc la stânga și o apucă pe pantă în jos până ajunse la malul fluviului. Apoi o luă spre nord.
Berg își menținu ritmul.
Furtuna din noaptea precedentă transformase pământul într-o masă
înșelătoare de noroi, gunoaie și rădăcini de copaci, toate căutând parcă să-i pună piedică. Fluviul învolburat era asurzitor, în contrast cu liniștea străzilor pustii. Cu plămânii încinși, Berg își continuă urmărirea, împroșcându-și cu noroi la fiecare pas pantalonii de pijama și poalele hainei.
Străduindu-se din răsputeri să-și mențină echilibrul, înghiți câteva picături reci împroșcate de apa învolburată a fluviului care dansa printre pietre și se ciocnea de bolovani. Fața îi înghețase din cauza burniței reci și lipicioase.
Nasul și urechile îi degeraseră. Degetele îi erau amorțite și nu și le mai simțea, însă pe sub haine se încălzise din cauza alergăturii, iar sudoarea i se acumula pe sub braț și în jurul gâtului.
Corpul lui se sincroniza cu ritmul picioarelor: tropa, tropa, tropa.
În câteva minute, trecu pe lângă Muzeul German de Știință și Tehnologie, dovada Münchenului către restul lumii că era un oraș avangardist. Cerul devenea cenușiu deschis. Curând străzile se vor umple de biciclete, cărucioare, motociclete, autobuze, tramvaie și de tot mai numeroasele automobile particulare.
Tânărului huligan îi va fi mai ușor să se piardă în trafic, așa că Berg mări pasul. Puștiul întoarse capul și privi peste umăr. Acțiunea aceasta îi încetini goana, permițându-i lui Berg să micșoreze distanța dintre ei. Acum se afla la un pas de el… încă puțin efort.
VP - 10
Un sprint final și, cu picioarele încordate la maximum, Berg întinse mâna și-l apucă pe derbedeu de haină, încercând să nu se împiedice în propriile picioare când se năpustiră amândoi înainte. Tânărul încercă să scape, lăsându-și haina în mâinile lui Berg, dar acesta era pregătit. Îl apucă pe tânăr de ceafă cu degetele lui lungi și îndemânatice, trăgându-l înapoi. Apoi îi dădu o lovitură puternică în spatele genunchilor. Tânărul alunecă și se încovoie, căzând cu fața în jos în noroi. Berg îl ridică înapoi în picioare și îl împinse în gardul de sârmă care se întindea în lungul fluviului.
— Heil Hitler! bolborosi tânărul huligan în timp ce se prăbușea în genunchi.
— Devotamentul tău este înduioșător.
Berg respira greu, dar rămase pe poziții. Trase brațele tânărului la spate, și-i puse o pereche de cătușe pe care le scoase din haină. Încă o dată îl ridică
în picioare.
— Poate te vizitează la închisoare. E un loc pe care îl cunoaște bine din proprie experiență.
— Zilele tale sunt numărate. Suntem mai mulți decât voi.
— Da, da. Dar tu ești în cătușe, iar eu nu.
Berg îl împinse pe pantă în sus, și apoi în stradă. Fără să vorbească, merseră câteva minute până la podul Ludwig. Berg îl împinse spre stânga.
— Pe aici.
Berg era surprins. Puștiul nu opunea rezistență deloc. Avea bustul vânjos, dar brațele îi erau moi. Și scurte. Era roz la față, dar oricine ar fi avut fața roz pe o vreme atât de rece. Ochii îi erau albaștri că ai unui purceluș. Lui Berg toți i se păreau porci. Pe sub haina uzată, băiatul purta o cămașă de lucru cafenie, dintr-un material aspru, pantaloni groși de lână și cizme mai mult găuri decât piele.
Dintr-odată, tânărul nazist începu să cânte:
— „O, Germanie, măreață…”
Berg îl strânse mai tare:
— Liniște! Oamenii încă mai dorm.
Tânărul schimbă cântecul, dar nu și volumul:
— „Deutschland, Deutschland über alles…”
Berg îl lovi cu genunchiul în spate.
— Am spus liniște!
