— Mordkommission?

Pe fața lui Dittmar se citi șocul.

— Despre ce e vorba?

— Tradiția este ca poliția să pună întrebări, Herr Dittmar, spuse Berg zâmbind și încercând să arate mai puțin oficial. Și tocmai avem câteva să vă

adresăm.

Scoase o cutie metalică.

— O țigară?

Valetul scutură din cap cu tărie.

— Regret că vă deranjăm cu astfel de prostii, dar aș dori să clarificăm niște detalii plictisitoare.

Berg trase fumul în piept. Apoi îl dădu încetișor pe nas afară.

— Înainte de a pleca, Herr Schoennacht ne-a sugerat să discutăm cu dumneata.

— Cu mine?

— Deoarece îi cunoașteți obiceiurile, fără îndoială.

Storf adăugă:

— Herr Schoennacht se duce la club în mod regulat, nu-i așa?

O întrebare simplă, la care Dittmar simți că poate răspunde cu ușurință.

— Se duce la mai multe cluburi.

— Ah, așa se poate explica confuzia, spuse Berg. Care sunt cluburile?

— Știu că Herr Schoennacht face parte din Cavalerii Războaielor Străine.

— Și cât de des merge la acest Verein?

— Cred că se întâlnesc o dată pe lună.

— Unde?

— Cred că domnii se întâlnesc la reședințele membrilor.

— Nu sunteți sigur?

VP - 229

— Herr Schoennacht nu îmi spune astfel de lucruri, se burzului Dittmar.

De când sunt în serviciul lui Herr Schoennacht, nicio întâlnire nu s-a ținut la el acasă. Dar de fiecare dată când membrii clubului se reunesc, dau altă

adresă taximetristului.

Müller fuma din greu, trăgând din țigară atât de tare încât i se scobeau obrajii.

— De câtă vreme sunteți în serviciul lui Herr Schoennacht?

— Puțin peste doi ani.

— Și înainte ați fost tot valet personal?

— Toată viața, declară Dittmar. Înainte de Herr Schoennacht am lucrat pentru Emmanuel Bosch timp de șaisprezece ani.

Își umezi buzele.

— Cred că aș vrea o țigară, bitte.

— Desigur.

Berg aprinse una și i-o dădu valetului.

— Vorbiți-mi despre Herr Bosch.

— Nu e mare lucru de spus. Era un om deosebit – harnic, ordonat, onest.

Am dezvoltat o relație foarte apropiată. Mă trata foarte bine, Herr Inspektor.

Până și dincolo de mormânt a avut grijă de mine. Era coleg de club cu Herr Schoennacht, care m-a angajat în casa lui ca valet personal la puțin timp după moartea lui Herr Bosch.

— Așa, spuse Berg.

Fumatul părea să-l relaxeze pe Dittmar.

— Și aveți parte de aceeași bunăvoință și din partea stăpânului de acum?

— Nu am de ce să mă plâng, fața lui Dittmar se crispă. Deloc.

Evident o minciună, dar Berg nu insistă.

— Și de ce club aparținea stăpânul dinainte?

— Clubul lui favorit era Salvatorii Crestei Regale a Bavariei.

— Herr Schoennacht aparține și el Salvatorilor? întrebă Müller.

— Herr Schoennacht aparține multor cluburi. Iese singur aproape în fiecare seară.