Propriii lui ochi se opriră asupra unui ulei de Otto Dix. La fel ca și seria despre război, picturile artistului cu tema Lustmord erau expresive și violente. Cea de față, realizată în culorile primare ale cubismului, reprezenta un monstru nebun, ucigaș, cu joben, chicotind peste nudul plutitor al unei femei cu membrele retezate. Cât și-ar fi dorit ca profesorul Kolb să fie de față.
— În orice caz, unii ar putea considera operele acestea atât de bizare drept violente și decadente.
Bărbatul izbucni într-un râs insinuant.
— În cazul acesta cunoscătorii trebuie să-i educe.
Berg nu făcu niciun comentariu, expresia feței lui rămânând afabilă.
Bărbatul îl invită să se așeze într-un scaun mare, din lemn de trandafir și piele neagră, care făcea parte dintr-un set de scaune asortate.
— Rolf Schoennacht.
Își bătu călcâiele în semn de prezentare.
— Presupun că afacerea asta neplăcută are legătură cu uciderea fostei croitorese a soției mele.
— Presupunerea e corectă.
Bărbatul rămase în picioare. Berg trebui să-și întindă gâtul ca să se uite la el în timp ce vorbea.
— Mi-e cunoscut numele dumneavoastră, dar nu știu de unde.
— Scriu adesea pentru Völkischer Beobachter.
— A, da. Völkischer Beobachter.
— Cunoașteți ziarul?
— Citesc de toate. Încerc să-mi păstrez mintea trează.
— O calitate deosebită, Inspektor.
În cele din urmă, Schoennacht se așeză în scaunul pereche, proptindu-și picioarele lungi pe o perniță din piele de zebră.
— Scrisul este doar o distracție. Nu-mi ia prea mult timp. Și tot ce scriu este cel puțin inteligibil, ceea ce nu se poate spune despre majoritatea porcăriilor care se publică în ziua de azi.
Clătină din cap.
VP - 183
— Dacă Hitler vrea să ajungă undeva, va trebui să facă propagandă mai bună.
Berg încuviință.
— Interesant. Nu mi-aș fi imaginat că sunteți un susținător al lui Herr Hitler, desigur nu cu aceste opere de artă.
— Desigur că nu aprob gustul artistic al lui Herr Hitler. Și nici nu-mi plac huliganii care strică imaginea Partidului Nazist, dar îmi place ce are de spus despre onoare și loialitate. Și cred că are idei bune despre cum pot fi desăvârșite astfel de virtuți.
— Cu toate că mi-ar plăcea să discut despre virtuțile la care vă referiți, trebuie, din nefericire, să discut despre această neplăcută problemă a crimei.
— Regina Gottlieb.
Schoennacht îi spuse numele în silă.
— Nu vă plăcea?
— Nu-mi place niciun evreu. Și am fost de-a dreptul furios pe soția mea că
folosea o evreică, când există atâtea femei germane harnice. Am insistat ca Julia s-o concedieze și să angajeze una de-a noastră.
— Nu știați că e evreică atunci când a început să lucreze pentru soția dumneavoastră?
— Nu, desigur că nu. Nu părea… nu credeam că soția mea e atât de proastă. Chiar așa. Prostia femeilor nu trebuie subestimată niciodată.
Berg se uită pe fereastră la ceea ce părea o livadă de pomi înfloriți. Apoi îl privi fix pe Schoennacht. Câteva zgârieturi fine de la baza maxilarului se prelungeau pe gât în jos, fiind apoi ascunse de eșarfă.
— Ce-ați pățit la față?
— Poftim?
— Zgârieturile.
Schoennacht își duse degetele la față.
— Ah, așa se întâmplă când folosești un aparat de ras care nu taie.
Chipul lui Schoennacht nu trăda nimic. Berg spuse:
