— Acum nu avem timp. Volker ne vrea înapoi într-o oră. Haideți să
vorbim cu personalul de la restaurant mâine seară.
— Vrei să spui la cină? întrebă Storf. Cine plătește?
Müller își întoarse pe dos buzunarul gol al pantalonilor.
Berg clătină și el din cap.
— Ce spuneți atunci de un pahar după cină?
— Dacă Hitler nu monopolizează întreg localul, de acord. Ești în stare să
mergi pe jos, Axel, sau vrei să luăm un taxi?
— Mersul pe jos îmi face bine, mai ales când e frig. Altfel îngheț.
După o clipă, Berg îi întrebă:
— Ce credeți despre cluburile lui Schoennacht? Acela ciudat… Misticii Nordului? A auzit careva din voi de el?
Storf răspunse:
— Pare a fi încă o societate secretă de arieni precum Thule.
Berg spuse:
— Nu înțeleg de ce insistă germanii să idealizeze cultura norvegiană.
Când a fost ultima oară când a făcut Norvegia ceva important?
Müller replică:
— Au femei frumoase.
— Unele sunt frumoase. Unele sunt înalte ca niște prăjini.
— Ce ai împotriva Norvegiei? întrebă Storf.
— Nimic. Doar că Danemarca este superioară restului Scandinaviei. De ce nu-i idolatrizează pe danezi?
— Inclusiv persoanele de față?
— Dacă e nevoie.
Müller spuse:
— Dar n-ai spus tu, Axel, că suedezii spun despre danezi că vorbesc ca și cum ar avea lame de bărbierit în gât?
VP - 234
— Asta-i influența germană.
Storf spuse:
— Spune-mi, Axel, care a fost ultima dată când Danemarca a făcut ceva important?
Berg se opri din mers.
— Danezii ar face mult mai multe dacă celelalte țări nu i-ar mai invada.
— Asta se întâmplă pentru că Danemarca e mică și neimportantă.
— Nu, se întâmplă pentru că Germania vrea să domine.
Storf strâmbă din nas.
— Dacă urăști atâta Germania, de ce nu te întorci înapoi în Danemarca?
Înainte să replice, Berg se gândi la cuvintele care-i fuseseră aruncate. Fu surprins de propriul răspuns.
— De fapt, Ulrich, n-aș vrea să trăiesc în Danemarca. E prea rece, e prea sumbră iarna, e foarte mică și izolată, iar bucătăria daneză nu e pe gustul meu. Chiar dacă m-am născut în Danemarca, chiar dacă am unele obiceiuri daneze, sunt în mod hotărât german. Locuiesc în München și fără îndoială
voi muri în acest oraș dacă viitorii noștri guvernanți nu ne vor târî din nou în război.
— Eu o să fiu prea bătrân pe-atunci.
Müller se uită la Berg.
— Și tu la fel.
— Mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Berg își înfășură și mai strâns fularul.
— Nu mă pot gândi la un blestem mai mare decât să fiu îngropat într-o groapă comună, în pământ străin.
TREIZECI ȘI CINCI
Nu era atât frigul, cât faptul că stătea nemișcat. Berg se încălzise sub haina lungă de la uniformă, cu mâinile înmănușate și picioarele în șosete groase de lână și cizme, dar membrele și degetele îi înțepeniseră. Föhn-ul sufla dinspre Alpi, un vânt rece și dușmănos care bloca sinusurile și usca gâtlejul. De câteva ori aproape că-i luase cascheta de polițist de pe cap. Cu toate acestea, nici vântul, nici umezeala nu descurajau mulțimea.
Podiumul pentru vorbitori fusese ridicat pe Propyläen – poarta de intrare dinspre vest a orașului München – o structură masivă în stil doric, construită sub domnia lui Ludwig I. Realizată dintr-un bloc de calcar, cu coloane simetrice, cu stâlpi și frize, monumentul ridicat în cinstea unui fost VP - 235
rege și-ar fi găsit locul mai degrabă în însorita Atenă decât în Münchenul neguros. În fața monolitului se afla o suprafață imensă cu gazon verde.
Acum, se părea că fiecare metru pătrat din Königsplatz – fiecare fir de iarbă
– era acoperit de o masă înghețată de oameni îmbrăcați în negru. Berg observă oameni din toate domeniile de activitate, dar mulțimea era formată
