— Și cine v-ar dori răul?
— Soțul meu este un om care-și exprimă opiniile. Orașul e plin de subversivi, cosmopoliți, comuniști, evrei, țigani, homosexuali și dansatoare negrese desfrânate acoperite doar de evantaie. Cine știe ce vor acești perverși.
Halal franțuzoaică tolerantă. Berg și-ar fi dorit ca orașul să aibă atâta diversitate.
— Aici suntem în München, doamnă, nu în Berlin. Există mai multe Cămăși Brune decât perverși.
— E-adevărat, oftă Julia. Aș dori ca pur și simplu să plece.
Berg readuse conversația la subiect.
— Spuneți că soțul dumneavoastră era plecat în seara aceea?
— Era la unul din cluburi.
— La care?
Ea ridică din umeri.
— Herr Schoennacht mi-a spus că a fost cu dumneavoastră.
Julia îl privi surprinsă.
— Da, a fost cu mine după ce a venit acasă de la club.
Bărbatul îi spusese că fusese cu soția întreaga seară.
Atâtea minciuni sfruntate. Berg întrebă:
— Și la ce oră a venit?
Observă privirea din ochii Juliei – expresia cuiva care ezită de teamă să nu spună un lucru nepotrivit.
— Nu prea târziu, dar nu sunt prea sigură că-mi amintesc ora exactă. Herr Schoennacht vă va spune mai bine.
— Poate își amintește valetul?
— Helmut? Poate. Când Herr Schoennacht ajunge acasă târziu, Helmut nu e întotdeauna aici să-i pregătească toaleta. Nu contează…
Făcu un gest cu mâna.
VP - 189
— Sunt sigură că Herr Schoennacht e în stare să-și scoată hainele și singur.
Spuse acestea cu o umbră de iritare. Ce-o fi zăcând dincolo de masca de soție devotată?
Ușa se deschise și Rolf Schoennacht intră în încăpere. Privirea lui trecu de la chipul Juliei la cel al lui Berg, apoi din nou la Julia.
— Ești bine, draga mea?
Ea își încleștă mâinile.
— De fapt, cred că sunt puțin amețită.
Rolf spuse:
— Trebuie să plecați. Soția mea e agitată, iar toate aceste întrebări sunt de-a dreptul periculoase pentru sănătatea ei fragilă.
De data aceasta Julia încuviință cu emfază. Obrajii îi deveniseră puțin mai palizi. Soțul ei o ajută să se ridice și o luă de braț. Avea vocea joasă și aspră.
— N-ați prea fost de ajutor, Inspektor.
— Îmi cer scuze pentru deranj, Herr Schoennacht.
— Chiar este cazul să vă scuzați.
— Rolf, nu e nevoie să vă certați.
— Scuză-mă, iubito.
Se uită la Berg.
— Plecați. Servitoarea o să vă conducă.
— Mă descurc și singur, domnule.
— Sunt sigur de asta. În fond sunteți și dumneavoastră un slujbaș.
