mai ales din münchenezi obișnuiți care-și făcuseră timp să asculte un nebun.

Mult mai amenințătoare decât cetățenii obișnuiți erau grupurile tot mai mari de Cămăși Brune, adunate mai ales în jurul podiumului. Deocamdată

era ordine. Dar era îngrijorător să știi atâția oameni într-un spațiu atât de restrâns.

Hărmălaia sutelor de glasuri se amesteca într-un vuiet asurzitor. În depărtare, Berg putea distinge zgomotul tramvaielor și claxoanele automobilelor. Adăugând culoare densității omenești erau celelalte grupări îmbrăcate în uniforme, care stăteau la margine. La stânga lui Berg se aflau cam cincizeci de bărbați în cămăși negre care afișau cravatele și șepcile roșii comuniste, vorbind unul cu altul, șoptindu-și secrete de grup. Social-Democrații în cămășile lor verzi și pantalonii negri se aflau staționați la dreapta lui. Era o povară îndeajuns de grea să încerci să-i controlezi pe huliganii lui Hitler, dar o confruntare între părți ar arunca cu siguranță totul în haos.

Pe măsură ce se apropia momentul începerii mitingului, oamenii începură să dea semne vizibile de nervozitate, polițiștii mutându-se de pe un picior pe altul, cu bastoanele în mână, uitându-se după eventuale probleme.

Prezența atâtor oficialități reprezenta o demonstrație de forță

impresionantă. Nimeni nu fusese scutit. Nu numai Volker primise însărcinarea de a fi prezent, ci și Direktor Max Brummer și Kommandant Stefan Roddewig, fără îndoială sub ordine directe de la Scharnagl, Mantel și Schlussel. Birocrații paramilitari erau lângă podium, deși niciunul nu purta uniforma de polițist.

Deoarece nu era în deplinătatea capacităților fizice, Berg se bucura de comoditatea Kraftrad-ului lui, care-i permitea să disperseze rapid mulțimea și să pătrundă în înghesuială. Berg se rezemă de el cu un gest protector.

Deodată un geamăt gros se auzi din mulțime, un muget care se accentuă

și se adună din toate părțile până deveni un răget monoton. Berg aruncă o privire peste umăr. Naziștii se apropiau, venind în marș câte patru în pas perfect, dinspre Luisen Strasse spre piață. Purtau uniforme cafenii, cu haine încinse la mijloc, cu cizme până la genunchi și cu caschete asortate cafenii.

Purtau steaguri pătrate negre, cu Hakenkreutz-ul Partidului Nazist într-un cerc alb la mijloc. Deasupra svasticii se afla cuvântul Deutschland, iar sub ea cuvântul Erwache – deșteptare!

VP - 236

Și poporul se deșteptă cu adevărat. Mulțimea începu să ovaționeze cu toată puterea. Ca răspuns la ovațiile mulțimii, grupurile partidelor de opoziție începură să scandeze lozinci. Prin comparație, volumul lor era neînsemnat, dar Berg auzea protestele deoarece se afla în apropiere.

Kein Hitler! Kein Krieg!

(Jos Hitler! Jos războiul!)

Dieser Führer wird führen… in den Krieg uns führen!

(Acest conducător ne va conduce… ne va conduce la război!) Când Cămășile Brune se apropiară de piață, ovațiile deveniră asurzitoare.

Mărșăluind în formație, își făcură drum spre culoarul central, apoi se opriră.

Tot în pas de marș, formația se rupse în două, oamenii făcând doi câte doi un pas la o parte pe fiecare latură, lăsând culoar liber pentru liderul lor.

Mai întâi au apărut gărzile, expresia lor fiind gravă și foarte oficială.

Au fost urmați de nebunul de Austriac în persoană, îmbrăcat în uniforma cafenie concepută de el însuși, cu cizmele până la genunchi. Avea părul negru lins, iar ochii priveau fix înainte; deasupra buzei purta mustață.

Austriacul era scund de statură, dar era în mod intenționat flancat de gărzi de corp care erau cu un cap mai mici. Astfel, nu doar că părea mai înalt, dar putea fi și văzut de adepții săi.

Zgomotul pașilor și ovațiile erau atât de asurzitoare încât pământul se simțea vibrând sub picioare. Nu exista nicio berărie în München care să

poată adăposti atâta mulțime.

În urma lui Hitler se aflau susținătorii și ofițerii Partidului Nazist – Röhm, Himmler, Hanistaengl, Göring și încă vreo duzină de civili. Singurul pe care Berg îl cunoștea după nume era Kurt Haaf – tatăl Annei Gross. Ceilalți păreau desprinși din șleahta tot mai mare de adepți ai lui Hitler proveniți din rândurile burgheziei müncheneze înstărite; majoritatea i se păreau cunoscuți lui Berg. Recunoscu un fabricant important care mai fusese și la alte mitinguri. Mai era și un actor de mâna a doua care declama adesea împotriva evreilor și a homosexualilor, care încercau să pună mâna pe teatre. Nu era doar un actor slab, ci și un prostănac care nu ținea decât discursuri scrise de alții. Un al treilea domn îi amintea de Rolf Schoennacht –

avea cam aceeași vârstă și aceeași ținută semeață. Berg se așteptase să-l vadă pe Schoennacht, dar după spusele colaboratorilor lui negustorul de artă plecase din oraș. O ultimă pereche de gărzi forma ariergarda. Apoi soldații naziști strânseră rândurile, pășind în marș în spatele șefilor lor.

Timpul era deosebit de important. Soarele după-amiezii cobora la orizont, lumina cenușie diminuându-se pe măsură ce clipele treceau. Se știa că Austriacul era un palavragiu. Dacă mitingul nu începea de îndată, Herr VP - 237

Hitler urma să-și urle retorica pe întuneric. BWP-ul, programat să-i urmeze lui Hitler, va fi redus la o apariție tardivă.

Ovațiile deveniră și mai puternice în momentul în care vorbitorii se înșiruiră de-a lungul scenei, cu picioarele depărtate, cu mâinile la spate, cu bărbiile ridicate și cu ochii la public. Hitler se afla în mijloc, privind fix mulțimea, cu o expresie încremenită, cu corpul țeapăn, ca o statuie de bronz, bucurându-se de momentul lui de glorie. Dar Volker fu cel care se adresă

primul mulțimii. Cu megafonul în mână, Kommissarul rosti câteva cuvinte care abia se auziră în zgomotul asurzitor. Hitler își înălță mâna ca să

potolească mulțimea. Din contră, gestul lui avu exact efectul opus, înfierbântând-o și mai tare.

Nervos, Berg privi în jur. Numărul Cămășilor Brune crescuse, iar majoritatea păreau foarte tineri și mai mult decât amețiți. Ca să-și recapete calmul, își scoase cuțitul din cizmă. Își scoase mănușile și le puse în buzunar, apoi începu să-și curețe unghiile. Îi prindea bine să-și miște degetele și încă

și mai bine să știe că are un cuțit.

Volker mai făcu o tentativă. De data asta Berg îl auzi, dar nu înțelese ce spunea. Când mulțimea se liniști, protestele opoziției deveniră mai sonore.

Kein Hitler! Kein Krieg!

Kein Hitler! Kein Krieg!

Oamenii din spate începură să arunce insulte protestatarilor.

Protestatarii, ațâțați de insulte, scandară cu și mai multă putere. Volker îi auzi și el.

— Domnilor din spate, strigă el în megafon. Dacă încercați să întrerupeți mitingul acesta pașnic, veți fi arestați pe loc.

Ovațiile mulțimii înăbușiră pentru moment lozincile protestatarilor. Când zgomotul se stinse, protestele se auziră însă din nou destul de tare.

— Încetați, până număr până la zece! insistă Volker la megafon.

Protestele deveneau tot mai puternice, insultele tot mai tari. Atmosfera era din ce în ce mai încordată. De data aceasta Himmler fu cel care făcu un pas înainte. Un om cu mutră de rozător, cu fața ascuțită, cu bărbie moale, cu buza de sus răsfrântă și cu o mustață care-l făcea să semene cu un șobolan.

Ochelarii ascundeau niște ochi înguști, cu pleoapele căzute. Himmler apucă

megafonul din mâna lui Volker. De la locul lui, Berg nu reuși să observe reacția exactă a lui Volker, dar o scurtă altercație avu loc între cei doi. După

care, spre marea surpriză a lui Berg și în ovațiile mulțimii, Volker îi înmână

lui Himmler megafonul. Era evident că șeful brigăzilor SS ale lui Hitler se bucura de mai multă simpatie din partea poporului (Volk) decât Volker.

Himmler spuse:

— Îi compătimesc pe polițiștii din spate!

VP - 238

Urmă o pauză.