— Pentru Dumnezeu, folosiți-vă mintea. Asasinarea lui Eisner nu s-a petrecut demult. Plecați de aici!

Fu nevoie de câteva minute ca tânărul să înțeleagă gravitatea situației, dar apoi se adresă adepților lui.

— Să mergem!

Se întoarse pe călcâie și o luă la fugă. Văzându-l pe liderul lor alergând, combatanții rămași o luară la picior și ei.

Berg se uită spre scenă, la Hitler, care o consola pe femeia disperată ce tocmai își pierduse sora și nepoata de mâna monstrului din München care le scăpa printre degete. Austriacul își ridică mâna dreaptă și jură să reformeze orașul sau să moară încercând s-o facă. Mulțimea răspunse, imitându-i gestul.

Cămășile Brune se porniră din nou să urle.

Prindeți jidanii! Prindeți comuniștii!

VP - 243

Prindeți jidanii! Prindeți comuniștii!

Volker se săturase până peste cap. Ridică megafonul.

— Mitingul s-a terminat. Poftiți acasă sau veți fi arestați imediat!

Prindeți-i pe jidani! Prindeți-i pe jidani!

— Părăsiți imediat piața!

Prindeți-i pe comuniști! Prindeți-i pe comuniști!

— Părăsiți piața în ordine acum!

Prindeți-i pe jidani! Prindeți-i pe comuniști!

— Toți cei care mai hoinăresc prin piață vor fi arestați!

Comuniștii au fugit! Prindeți-i pe jidani! Prindeți-i pe jidani!

Și într-o singură clipă, amenințările se transformară în fapte. Au început să fie aruncate pietre către polițiștii care încercuiau scena. Asaltul inițial fu urmat de o ploaie de proiectile – pietroaie, pietricele, mâncare stricată, sticle de bere. Dintr-odată începură să se audă fluiere – semnalul oficial de intervenție pentru oprirea răzmeriței.

Poliția răspunse, împingându-l pe Hitler și cohortele sale jos de pe scenă.

Poliția atacă, înhățând orice individ în cămașă cafenie care îndrăznea să-i înfrunte, lovind fără milă, trântindu-i pe delincvenți la pământ și punându-le cătușe numai atunci când fură îngenuncheați toți. Acțiunea aceasta hotărâtă

fu întâmpinată cu proteste fizice și verbale din partea mulțimii.

Reacția ostilă a mulțimii avu ca efect intensificarea acțiunilor poliției.

Drept urmare și mai multe proiectile își luară zborul spre oamenii în uniformă.

Mulțimea se mișca precum un singur tot, un nor sumbru, amenințător, care înainta. Gloata începu să atace poliția, cerându-și drepturile cetățenești, acuzându-i pe notabili că sunt susținători ai dușmanului. Încăierările răzlețe se transformau prea repede într-o răzmeriță în toată regula.

Prindeți-i pe jidani!

Prindeți-i pe jidani!

Berg stătea în cumpănă. Deși își recăpătase o parte din energia fizică, resimțea încă efectele bătăii pe care o suferise în urmă cu două săptămâni.

Oricât de mult și-ar fi dorit să-i ajute pe Kameraden, oricât și-ar fi dorit să se bată corp la corp cu derbedeii și cu huliganii care sfidau orașul cu nesupunerea lor, știa că din punct de vedere fizic n-avea nicio șansă.

Prindeți-i pe jidani!

Prindeți-i pe jidani!

Mintea lui Berg o luă razna. Era un nou 1923. Scena era înțesată de Cămăși Brune și de membri ai poliției care se atacau unii pe alții într-un amestec de negru și cafeniu. Cu toate că nu putea distinge pe nimeni anume, Berg știa că Müller și Storf se aflau printre ei.

VP - 244

Într-o clipă de nebunie, se gândi să pornească spre centrul coridorului, să

se repeadă pe scenă și să-i ajute să iasă de acolo. Era vorba de colegii lui, prietenii lui. Dar de intențiile lui se alese praful când o bandă se porni spre el într-un delir nestăpânit, ca o undă năvalnică. Se smuceau brațe și pumnii loveau orice și pe oricine întâlneau în cale.

Ce era de făcut?

Moartea unei femei dusese la bătaia căreia îi căzuse el victimă. Știa că

aceste noi crime vor duce la și mai multe bătăi, îndreptate mai ales împotriva evreilor. Ca și în ’23, naziștii vor folosi tragediile acestea recente și revolta care urma ca să provoace tulburări, să jefuiască, să-i bată și să-i ucidă pe evrei.

Imagini oribile treceau prin mintea lui Berg – amintiri din război – sânge scuipat și carne sfâșiată, bombe care explodau și trupuri sfârtecate, pământul acoperit de resturi umane. Era destul de rău când se întâmpla așa ceva pe pământ străin, blestemat să fie dacă va lăsa să se întâmple așa ceva în orașul lui.

Prima casă pe care o vor jefui huliganii va fi a Reginei Gottlieb. Deși femeia a fost ucisă cu brutalitate, naziștii vor găsi calea să pună moartea ei –

precum și crimele recente – pe seama soțului.

Tragedia se desfășură în fața ochilor lui. Un grup de tineri în cămăși cafenii se desprinse din mulțime, formând o linie dublă. Cu pumnii în aer, porniră tropăind și scandând.

Moarte jidanilor!

Moarte jidanilor!

Se mișcau spre apus, înspre Isarvorstadt. Cu picioarele încă slăbite, Berg știa că nu era chip să țină pasul cu ei mergând pe jos. Din fericire, era unul din puținii ofițeri căruia i se repartizase un Kraftrad. Strecurându-și cuțitul înapoi în cizmă, porni motorul și își tăie drum prin mulțime, drept înainte.

Cu puțin noroc, putea ajunge la Gottlieb înainte de Cămășile Brune.

Trecu pe lângă naziștii în marș, sperând că mintea îi era îndeajuns de limpede încât să-și amintească unde locuia Gottlieb. Goni pe străzi, speriind trecătorii și bicicliștii. Urechile îi răsunau de strigătele furibunde și de haosul care bântuia. Cu toate acestea, distingea refrenul funebru.

Moarte jidanilor!

Moarte jidanilor!

Berg o luă prin vechiul München, peste șinele de tramvai, trecând pe lângă cafenele și prăvălii, pe lângă clădirile guvernamentale monumentale și Marienplatz și pe lângă magazinul de porțelanuri care-i servise pe regii Bavariei. Când ajunse la Viktualienmarkt încetini, mergând când pe lângă