— Ăsta nu e un răspuns prea bun.

— Trebuie să ai încredere în mine, Joachim.

Îi întinse băiatului un prosop de șters vase.

— Eu le spăl și tu le ștergi.

*

Reuși cumva să facă dragoste. Asta îl uimi. Nu bravura fizică, nu faptul că

în ciuda rănilor și a durerii ajunse la erecție și orgasm, ci faptul că Britta venise ca întotdeauna doritoare spre el, în ciuda mâniei. Nu aveau niciodată

obișnuitele problemele de care se plâng bărbații. Britta era plăcută la pat, caldă și plină de entuziasm – o amantă mult mai bună decât Margot. Călcase strâmb nu pentru că nu-și mai dorea nevasta. Călcase strâmb din cauza veninului din vorbele ei aspre. Călcase strâmb din cauza privirii ei dezaprobatoare. Călcase strâmb deoarece flexibilitatea soției lui era superioară moral încăpățânării lui rigide. Călcase strâmb pentru ca sexul cu Margot nu ridica întrebări.

Nu că ar fi contat prea mult de ce călcase strâmb, doar că o făcuse și infidelitatea îl făcea să se simtă mărunt. Dar apoi se gândi: toți bărbații fac asta. Poate că a călcat strâmb pentru că era în caracterul bărbaților să înșele, să mintă, să trădeze – și apoi să ceară iertare în realitatea rece a zorilor de zi.

Totuși, ea venise spre el cu gura nesățioasă și cu trupul suplu.

Chiar dacă Britta făcuse dragoste cu el din dispreț, se părea că-i plăcuse.

Și întotdeauna era mai bine dispusă când apărea soarele, când razele se furișau printre draperiile din camera lor. După ce copiii plecau la școală, ei luau împreună micul dejun în tăcere – chifle, unt, marmeladă și cafea proaspătă. Citeau ziarele și mâncau. Nu discutau și asta era bine. Tăcerea era preferabilă unor cuvinte pline de ranchiună.

*

La poliția din München, mare parte din dimineață fu ocupată cu întâlniri conduse de RR Frank de la Abteilung VI. Subiectul principal a fost Versammlungswesen – controlul mulțimii – în vederea mitingului următor, mai precis, cum să-i trateze pe participanți, cum să amplaseze personalul, cum să dirijeze circulația înspre și dinspre Königsplatz.

Berg era la datorie, împreună cu ceilalți membri respectați ai departamentelor de poliție, într-o încăpere întunecată, luminată doar de un bec slab și de cerul cenușiu. Se afla acolo RR Peter Biedermann de la Abteilung III, care se ocupa de siguranța generală. Aria lui de expertiză era Schubwesen-ul – piața neagră – cea mai mare problemă din ultima vreme VP - 224

fiind armele ilegale. Se afla Manfred Koppl de la Abteilung IV, Departamentul de Siguranță Specială, și Wilhelm Raetz de la Abteilung VI, Departamentul de Poliție Politică. Se mai aflau și alții pe care Berg nu-i cunoștea, dar faptul nu avea vreo importanță. Nu exista nicio interacțiune socială, întâlnirea era numai de lucru – rece și încordată.

Volker făcuse o hartă cu străzi, clădiri, puncte de control și trasee ce trebuiau folosite în caz de urgență. Dacă oamenii se comportau bine, mitingul va avea loc și se va termina, nepunând altă problemă decât foile volante aruncate pe jos. În eventualitatea puțin probabilă a unei insurgențe conduse de naziști, poliția era pregătită.

Întâlnirea oficială a fost urmată de discuții – un val nesfârșit de întrebări și răspunsuri. Berg simți cum gândurile lui începeau s-o ia razna.

De ce oare declarase Julia Schoennacht că Regina Gottlieb îi aducea rochia, în timp ce soțul Reginei insista că Schoennacht cumpărase rochia cu o lună înainte? Era Julia atât de nesimțită încât să poarte ceva ce nu plătise?

Oare nu o mai putuse plăti din cauza vreunei probleme financiare? Sau a refuzat Rolf să plătească o rochie făcută de o evreică, insistând ca Regina s-o ia înapoi?

Ro de la Rolf.

Poate că Regina a refuzat să ia rochia înapoi. A urmat o ceartă și Regina a fost ucisă accidental. Apoi Rolf a îmbrăcat-o în rochie și a ascuns-o în parc ca să se creadă că rochia nu ajunsese la soția lui.

Berg se întrebă cui i se potrivea rochia. Era mai potrivită pentru Regina sau pentru Julia? Presupunând că mobilul era acesta – Rolf a ucis-o pe Regina pentru că nu voia s-o plătească – însemna că uciderea Reginei era independentă de uciderea Annei Gross și a Marlenei Druer?

Însă toate trei fuseseră strangulate.

Ce aveau cele trei femei în comun? Două din cele trei ar fi putut fi comuniste. Nu exista niciun indiciu că Regina ar fi fost comunistă afară de faptul că mulți evrei erau comuniști. Și era clar că Rolf Schoennacht îi ura și pe comuniști și pe evrei. Lui Berg nu-i era greu să-și imagineze mâinile mari ale lui Rolf strângând un lanț în jurul gâtului celor trei femei.

Era „ura” față de vederile politice ale celuilalt suficientă ca să facă o persoană normală să ucidă? Contele Arco-Valley îi urâse pe evrei și îi urâse pe comuniști. Furia lui fanatică se transformase în nebunie, culminând cu asasinarea lui Kurt Eisner, care era și evreu și Comunist.

Dar pe vremea aceea Münchenul lâncezea în climatul îngrozitor de după

război. Războiul fusese pierdut, vieți fuseseră distruse, monarhia fusese răsturnată, iar Rusia aștepta nerăbdătoare să invadeze Bavaria și să o revendice ca parte a Uniunii Sovietice. În mintea dementă a lui Arco-Valley, VP - 225

Kurt Eisner reprezenta tot ceea ce era rău în haosul din München.

Asasinarea lui Eisner înăbușise pentru o vreme orice speranță de guvernare roșie în oraș.

Ar schimba oare uciderea celor trei femei orașul din punct de vedere politic?

În mod cert, crimele le dăduseră naziștilor destulă apă la moară cu care să atragă mulțimile isterizate. Hitler legase crimele de cei pe care-i considera „degenerați”. Era o certitudine că Austriacul urma să facă același lucru și în seara aceasta. Nu conta că Regina Gottlieb era ea însăși evreică.

Faptele nu-l afectau pe Hitler. Când se simțea încolțit, Hitler mințea pur și simplu.

Avea oare Austriacul propriul lui asasin care făcea treaba murdară în locul lui? Era oare Schoennacht un Conte Arco-Valley al acestui deceniu?

Probabil că Anna Gross și Marlena Druer dădeau bani comuniștilor, iar aceasta era calea aleasă de Schoennacht pentru a le opri.

Dar atunci de ce s-o fi ucis pe Regina Gottlieb, chiar dacă ar fi fost pe ascuns o subversivă? Schoennacht ar fi știut sigur că el și soția lui vor fi luați la întrebări în legătură cu moartea Reginei Gottlieb. De ce să atragă atâta atenție nedorită asupra lor? Dacă Schoennacht era vinovat, credea el oare că

va scăpa nepedepsit?

Prea multe lacune în teoria aceasta. Avea pur și simplu nevoie de mai multe informații.

Berg încredințase lui Müller și lui Storf sarcina de a urmări mișcările lui Schoennacht de acasă la gară. După ce negustorul de artă părăsea orașul, trebuiau să-l ia la întrebări pe valetul lui. Berg n-avea de unde să știe dacă

reușiseră sau nu. Toată dimineața și-o petrecuse la întâlniri, în discuții nesfârșite despre controlul mulțimii. Timp de trei ore, grupurile discutaseră

despre trasee pietonale și marcaje, despre zone de trafic și puncte de control ale poliției. Și despre oamenii pe care să-i plaseze în punctele de control ale poliției.

Toate erau importante, Berg o știa. Fără acestea, mitingul putea degenera în haos. Dar exista un ucigaș în libertate. Într-o țară în care ordinea era pe primul loc, prinderea unui asasin mai avea de așteptat.

VP - 226

TREIZECI ȘI PATRU

Grămada de varză acră ascundea pastrama fierbinte de dedesubt. Când Müller duse furculița plină la gură, varza murată căzu înapoi în farfurie.

Mestecă cu entuziasm câteva clipe, apoi spuse:

— O duc pe Karen la țară în weekendul acesta.

Își linse buza de sus.

— S-a săturat de oraș.

Berg spuse: