Kolb își scutură bastonul în aer.
— Ar putea proveni dintr-un mediu sărac. Poate că urăște toate femeile cu stare și de aceea le ucide.
— În care caz nu și-ar mai ucide mama, spuse Volker. Este săracă la fel ca el. Dacă și-ar urî mama, ar ucide femei sărace. Deci vă contraziceți.
— Deloc, Herr Kommissar Volker, și-ar ucide mama, urând în același timp femeile bogate. Oricare i-ar fi mediul, sărac sau bogat, bărbatul acesta se consideră un gentleman sau, cel puțin, pretinde că este. Bărbatul care o vizita pe Anna Gross, scrisoarea pretențioasă către Marlena Druer… totul ne duce cu gândul la un bărbat cu gusturi rafinate.
— Am știut asta de la bun început, spuse Volker. Bărbatul care o însoțea pe Anna Gross la teatru era fie un adevărat gentleman, fie un Hochstapler.
Știm că nu avem de-a face cu vreun derbedeu din Partidul Nazist.
— Partidul Nazist are și câțiva susținători bogați, spuse Berg. Unii din liderii lor sunt doctori, ofițeri… oameni cu bani.
Volker îl interpelă:
— Vrei să spui că vreunul din liderii Partidului Nazist este monstrul ucigaș?
Berg răspunse:
— Doar atrag atenția asupra unui fapt.
— Ceea ce ne duce spre un alt mobil potențial, spuse Kolb.
— Anna Gross flirtase cândva cu comunismul. Scrisoarea adresată
Marlenei Druer de către un bărbat numit Robert sugerează că cei doi erau implicați într-un fel de misiune politică. Așa că haideți să reluăm. Trebuie să
avem în vedere că ar putea fi un om care-și justifică violențele în termeni politici chiar dacă motivația subconștientă este ura față de mamă.
— Pare să fie Austriacul, spuse Berg.
Volker își aținti privirea asupra inspectorului lui șef.
— Un sfat înțelept, Axel. Ai grijă cum vorbești, mai ales la Secție, unde Partidul Nazist are mulți adepți.
Berg rămase imperturbabil.
— Spun doar că fanaticii au folosit adesea politica pentru justificarea crimei. Uitați-vă la Fememord. O fată proastă de la țară a avut îndrăzneala să
respecte legea și să raporteze un depozit ascuns de arme ilegale. Pentru efortul ei a fost ucisă.
VP - 176
— Axel, nu vom ști niciodată cu adevărat de ce a fost ucisă Amalie Sandmeyer. În plus, se pare că divagăm de la o discuție ridicolă la alta.
— Totuși, Herr Kommissar, nu puteți nega că există crime fără rost comise de fanatici, spuse Kolb. Uneori de gentilomi fanatici.
— Contele Anton Arco-Valley, spuse Berg.
— Exact, exclamă Kolb triumfător.
— N-avem niciun indiciu că Arco-Valley și-ar fi urât mama, spuse Volker categoric. Numai indicii că-l ura pe Kurt Eisner.
— Da, așa-i, spuse Kolb. Dar știm că era un antisemit înrăit, de aceea a ucis un evreu. Dacă tabuurile sociale nu-i opresc, oamenii ucid ceea ce urăsc.
Da, da, aș spune că suntem clar în căutarea unui bărbat cu convingeri politice fanatice care-și urăște mama.
— Aduce din ce în ce mai mult cu Hitler, îl tachina Berg pe Volker. Și înainte să-mi cereți să-mi țin gura, domnule, vă rog să analizați faptele.
Austriacul e politician. E de asemeni un ticălos și ăsta e un motiv suficient ca să-și urască mama. Și, în fine, Austriacul se consideră artist.
— Asta-i absurd, replică Volker. Una e să lovești în dușmanii politici și alta să ucizi femei neajutorate.
— Regina Gottlieb era evreică. Anna Gross era măritată cu un evreu, iar Hitler este un antisemit înrăit.
Berg ridică din umeri.
— Nu e chiar așa mare diferență.
Volker fierbea de indignare.
— În niciun caz și sub nicio formă nu-l vom implica pe Herr Hitler în aceste omoruri, înțelegeți asta?
— Nici nu spun c-ar trebui s-o facem, Herr Kommissar, răspunse Kolb sec.
Avem doar o discuție intelectuală care, sperăm, ne va ajuta să-l prindem pe monstru. Monstrul acesta nu se va opri – mai ales de când Anton Gross a fost considerat asasinul soției sale. Ucigașul are impresia că a scăpat! Probabil se distrează pe seama poliției chiar acum; pe seama stupizeniei și a incapacității poliției, care a arestat pe cine nu trebuia.
— Cred că nu e deloc așa.
