Berg trase aer în piept.

— Deci am permisiunea dumneavoastră.

Volker se uită la el, la privirea plină de intensitate a lui Berg, care-i străpungea creierul și inima.

— Nu te pot opri, nu-i așa?

Berg răsuflă ușurat, apoi deveni mai precaut. Era o altă cursă pe care i-o întindea Volker? Îi întinsese vreodată o cursă? Temerile îl scoteau aproape din minți.

— Aș dori să fiu însoțit de profesorul Kolb.

Volker izbucni în râs, nevenindu-i să creadă.

— Cu orașul în haos, vrei să cari un olog după tine?

— Dacă nu are nimic împotrivă. Știința și puterea lui de pătrundere îmi vor fi nespus de folositoare.

— Are sânge de evreu în vine, Axel. Va fi ținta derbedeilor naziști. Cum se va apăra? Folosindu-și cârja?

VP - 266

— Dacă nu vrea, nu insist, dar cred că-și va asuma riscul. Am să-l duc la locul crimei într-un Zweikraftrad.

— Bine, Axel, dă-i drumul.

Berg era circumspect față de neobișnuita încuviințare a lui Volker. Gândul îi zbură din nou la Margot și la persoana responsabilă de moartea ei. Berg știa al naibii de bine de ce fusese ucisă. Sărmana fată văzuse un polițist din München ucigând doi băieți. Nu se mai putea avea încredere în ea. Se întreba dacă el va fi următorul.

— Mulțumesc, domnule. Mă duc să-mi pun uniforma chiar acum.

— Da, da, pleacă. Ești agasant.

Pe când Berg închidea ușa după el, îl auzi pe Volker plescăind din limbă și șoptind:

— Îți pregătești prohodul.

PATRUZECI

Kolb spuse:

— Nu înțeleg de ce n-am fost chemat imediat să examinez locul crimei.

Berg trase aer în piept, străduindu-se să aibă răbdare.

— Orașul e în fierbere de la începutul mitingului, Herr Profesor. Poate că

poliția nu a putut ajunge la dumneavoastră.

— Mai degrabă cineva n-a vrut să ating o tânără Mädchen germană din cauza sângelui meu evreiesc.

Nu era în firea lui Kolb să-și arate enervarea.

— Austriacul n-are de unde ști ce religie aveți, Herr Profesor.

Kolb își atinse nasul.

— Tot ce-ar avea de făcut ar fi să se uite la mine.

Bătrânul era conștient de ce era Hitler capabil să facă. Părea foarte neliniștit.

Berg încercă să-l liniștească.

— Nici nu pot să vă spun ce haos a fost după anunțarea crimelor.

— Păcat, spuse Kolb. Sunt sigur că s-a făcut deja curățenie. Ar fi fost mult mai util să fi putut examina locul crimei înainte de a fi fost călcat în picioare!

— Deci lăsăm parcul pentru mâine pe lumină?

— Da, așa cred. Să mergem la laboratorul de patologie. Aș vrea să văd corpurile înainte să fie autopsiate. Să salvăm ce mai putem!

— Cum credeți, profesore.

Kolb trase adânc aer în piept.

VP - 267

— Nu sunt prea plăcut în seara asta.

— Cu toții suntem irascibili.

Berg clipi din ochi în mod repetat, încercând să alunge imaginile criminale: un cuțit, cuțitul lui, pătrunzând în carne. Nu putea scăpa de gândurile urâte… ale unei mame ucise și a copilului ei… acele coșmaruri mult prea reale… cuțitul care taie tendoanele moi ale traheii. Sângele care țâșnește afară și-l împroașcă pe față.

Erau niște copii. Copii răi, însă doar niște copii.

Încă nu realiza grozăvia faptei. În momentul de față trebuia să se concentreze asupra monștrilor din afară, nu a celor dinăuntru. Trebuia să

rămână cu mintea limpede dacă dorea să-i dea de urmă ucigașului. După

aceea va avea timp și de remușcări.

Porni Kraftrad-ul.

— Stați bine?

— Da, dați-i drumul.

Kolb locuia la nord-vest de Schwabing la periferia orașului într-o garsonieră de la etajul trei: o clădire nouă care avea instalație electrică.

Profesorul Kolb muncea adesea la lumină slabă și poate de aceea avea ochelari cu lentile așa de groase.