nu era îmbrăcat cum trebuie.

— O să iau o uniformă de la sediu.

— Și ai vorbit despre vizita asta târzie cu Volker?

Berg evită un răspuns direct.

— Dacă Volker e acolo, o să-l informez despre planurile mele. Dacă nu, o să-i las un bilet.

— Ai grijă, Axel. Situația e încă foarte tensionată și e greu să deosebești prietenii de dușmani.

Gândurile lui Müller zburară la altceva.

— Criza asta din ultima vreme n-o să dureze la nesfârșit. Această luptă

nemiloasă pentru putere, trasul într-o parte și-n alta… frânghia se va rupe pur și simplu!

*

Kommissarul era ultimul om pe care Berg dorea să-l vadă. Dar soarta a vrut să fie altfel și Berg aproape îl răsturnă pe Volker în timp ce intră în fugă

în secția de pe Ett Strasse.

— Deduc din hainele tale de civil că ești în drum spre casă, spuse Volker, văzându-și de drum. E bine că în sfârșit înveți să te supui ordinelor.

Berg refuză să se lase intimidat.

— Trebuie să vorbim.

Volker i se adresă peste umăr.

— Nu, trebuie să aducem orașul sub control.

— Crimele, Herr Kommissar.

Volker se opri brusc.

— Ce vrei să spui?

Berg înțelese că Volker se gândea la Margot.

— O mamă și o fiică găsite moarte în parc, domnule.

— Ah… da, desigur.

Volker se opri din mers.

— Mai târziu.

— Tocmai vin de la spital. Inspektor Müller nu e disponibil, iar Ulrich Storf are un plămân afectat. Eu sunt singurul care s-a ocupat de cazul acesta de la bun început.

— Și ai făcut o treabă nemaipomenită, nu-i așa?

Volker deschise ușa de la biroul lui. Nu-l putea împiedica pe Berg să intre, așa că păși înăuntru, închizând ușa după el.

VP - 265

— Am niște indicii, Herr Kommissar. Trebuie să fac ceva înainte să mai moară și alte femei.

Volker se așeză la birou și păru ușor amuzat.

— Eroul torturat. Zău, te pricepi să faci pe martirul.

Berg spuse:

— Le datorez colegilor mei și orașului rezolvarea acestui caz. Și o voi face.

Voi face tot posibilul ca oricine s-ar afla în spatele acestor evenimente îngrozitoare să ajungă într-un loc groaznic și întunecos.

— Ia te uită, ia te uită, bătrâne! Te pomenești că vrei să creezi un partid și să conduci un miting și tu.

— Aș avea mai multe de spus decât imbecilul de Austriac.

— Fără îndoială.

Volker își reținu un zâmbet.

— Du-te acasă.

— Nu, nu merg acasă. Mă duc să-mi iau o uniformă curată și apoi mă duc să văd locul crimei.

— Acum?

— Da, acum.

— E întuneric beznă afară. N-o să vezi nimic.

— Atunci voi merge să examinez corpurile sau să vizitez familia.

Un chicot înfundat.

— Axel, orașul e vraiște.

— Mă descurc și singur.

Volker zâmbi din nou.

— Judecând după ce s-a întâmplat în seara asta, sunt sigur că te descurci.